LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Soros, Obama şi Lady Gaga – promotori ai homosexualităţii

Share

Ierom. Petru Pruteanu, Chisinau

 

Toată lumea ştie că G. Soros şi UE finanţează mai multe organizaţii care „luptă pentru drepturile omului”. Câteva organizaţii de acest gen din Republica Moldova au mărşăluit sâmbătă, 11 iunie 2011, prin centrul Chişinăului, cerând adoptarea Legii Anti-discriminare şi respectarea drepturilor homosexualilor. Biserica Ortodoxă din Moldova şi mai multe organizaţii creştine cer conducerii ţării să nu adopte această lege imorală şi anti-familistă.

În aceeaşi zi la Roma, Lady Gaga, cea mai perversă cântăreaţă pe care a cunoscut-o lumea vreodată, i-a chemat pe homosexuali să-şi unească eforturile pentru a porni o „revoluţie a iubirii”. „Mama diavolului”, cum se autointitulează cântăreaţa în una din piesele sale, a cântat în faţa a peste un milion de fani în cadrul Festivalului EuroPride, în dorinţa de a susţine pe homosexualii şi lesbienele din întreaga lume.

Peste ocean lucrurile sunt şi mai sumbre. Barack Obama  a declarat luna iunie a anului 2011 drept „luna lesbienilor, homosexualilor, bisexualilor şi transsexualilor”. Decretul preşedintelui american, care a stârnit reacţii în întreaga lume, este plin de contradicţii, mai ales că aminteşte de pericolul HIV/SIDA, fără să spună însă că acesta îi vizează în primul rând pe homosexuali. Ce să mai zicem de pretinsa apartenenţă la creştinism a liderului de la Casa Albă?!

Noi însă, victimele naive ale „sistemului”, aşteptăm dezbaterile publice promise pe marginea proiectului de lege anti-discriminare. Mă tem însă că după alegeri, când roadele electorale ale evlaviei deghizate vor fi culese, Parlamentul va adopta legea anti-discriminare fără să ne întrebe nimic. Sperăm ca măcar amendamentele APCE la această lege să fie introduse, pentru că fără ele legea va fi un adevărat suicid. Aceste amendamente interzic clar şi direct (nu implicit) căsătoria şi adopţia de copii în cazul „cuplurilor gay”, şi scutesc cultele religioase de respectarea unor prevederi ale legii, întrucât acestea nu pot fi obligate să angajeze la muncă homosexuali sau lesbiene. 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *