LOADING

Type to search

Spovedania

Ortodoxie si traire

Spovedania

Share

Suntem moderni în comportamentul nostru personal? ,,Gândim liber” influenţaţi de tendinţele momentului sau încercăm să ne raportăm la anumite norme tradiţionale, dar mereu actuale? Pentru a comunica cu Dumnezeu şi pentru a-L simţi aproape trebuie să dorim să vorbim cu El. Prin Taina Spovedaniei avem certitudinea că Dumnezeu ne vorbeşte, prin sfaturile părintelui duhovnic, povăţuindu-ne şi ajutându-ne în momentele cheie ale vieţii. Avem o problemă importantă de rezolvat, un moment de cumpănă, o clipă de nedumerire? Dumnezeu ne va da răspunsul aşteptat, dacă apelăm cu încredere la preotul duhovnic.

De cele mai multe ori, omul modern îşi ghidează viaţa în funcţie de diverse interese, urmărite în decursul timpului care se scurge tot mai repede. Agitaţia este cea care caracterizează starea de permanentă nemulţumire şi continuă căutare a unor lucruri trecătoare. Într-o societate de consum, oamenii sunt îndemnaţi să creadă doar în ceea ce este palpabil, sesizabil şi consumabil. Trupul este centrul atenţiei omului modern, sufletul fiind neglijat cu multă uşurinţă. Viaţa omului modern este limitată la realizarea şi bunăstarea materială. De cele mai multe ori, acest ,,bine” material ascunde un ,,rău” spiritual. Într-o viaţă în care preocuparea pentru cele duhovniceşti este neglijată, păcatul este ,,la modă”. Libertatea rău înţeleasă duce la mutilarea sufletească, la pierderea discernământului duhovnicesc de a alege binele şi de a evita răul, la lipsa timpului pentru examinarea conştiinţei. Persistenţa în greşeli şi în păcate îl face pe omul modern să meargă din rău în mai rău, să uite de semenii care sunt în lipsuri şi în suferinţe.

Această anormalitate a stării imorale orbeşte ochii duhovniceşti ai oamenilor şi-i dezinformează cu privire la realitate, transcendentul putând părea demodat şi inutil. A te ruga lui Dumnezeu, aţi aminti că Dumnezeu există, poate părea desuet, atunci când la modă este reîncarnarea, astrologia şi tarotul, dar şi experienţele ezoterice. Când răul capătă anumite materializări, când acel ,,bine” material este ameninţat de crize economice (dar mai ales de crize spirituale), atunci pot apărea anumite impulsuri, anumite dorinţe pentru rezolvarea problemelor financiar-spirituale. Soluţia problemelor? O soluţie veche, dar prezentă, mereu actuală şi morală: Dumnezeu. Omul modern consideră că Dumnezeu este dator să-l ajute, chiar dacă el nu-L ascultă. De multe ori, mijloacele de comunicare şi de comuniune cu Dumnezeu sunt evitate, deoarece solicită o anumită normalitate statornică. Soluţia problemelor este de multe ori desconsiderată, fiind mai ,,la îndemână” metodele cu influenţe neopăgâne occidentalizate, care nu solicită atât de mult şi care dau senzaţia unei rezolvări rapide şi sigure. Dar atunci când boala, suferinţa sau chiar moartea apar în viaţa omului modern, acesta conştientizează, fie şi doar pentru scurtă vreme, că Dumnezeu este soluţia reală şi autentică la crizele existenţiale. Omul modern vrea să creadă şi să se comporte religios, dar nu mai ştie cum şi de aceea, deşi se consideră credincios, totuşi este indiferent cu privire la viaţa duhovnicească. Dacă are ceva pe conştiinţă, dacă acel lucru îl mustră o vreme şi nu-i dă pace, crede că îi este mai uşor să se complacă, neacţionând în nici un fel, după principiul: ,,timpul vindecă toate”. Rar se apelează la consilierea unui psiholog, dar mai rar se cere ajutorul preotului.

Din păcate, există anumite stereotipuri cu privire la apelarea la preot în situaţii de mustrări de conştiinţă. Omul modern crede că este o umilire să-ţi mărturiseşti păcatele preotului duhovnic. Însă ruşinea poate avea două feţe: una folositoare şi una pierzătoare. Dacă te ruşinezi când ai săvârşit o fărădelege şi prin pocăinţă, te mărturiseşti duhovnicului cu căinţă, atunci ruşinea poate fi o pavăză în calea mântuirii. Dar dacă nu te ruşinezi atunci când păcătuieşti şi te ruşinezi să te spovedeşti, ruşinea devine o piedică în demersul îndreptării.

Un proverb spune: ,,a greşi e omeneşte, dar a persista în greşeală este diavoleşte”, de aceea putem observa că a recunoaşte păcatele şi a le mărturisi preotului duhovnic, nu este o umilire, ci o demnitate, de a reveni prin smerenie, la calitatea de fiu al lui Dumnezeu. A crede că te umileşti, recunoscându-ţi limitele şi greşelile şi mărturisindu-le duhovnicului, denotă mândrie, orgoliu şi autosuficienţă. Cei care se consideră umiliţi în timpul Tainei Spovedaniei, trebuie să ia aminte la cuvintele Mântuitorului: ,,Cel ce se înalţă se va smeri şi cel care se smereşte se va înălţa” (Lc. 18, 14). În acest sens, o rugăciune afirmă: ,,Ajută-mă Doamne să nu înalţ ce Tu dărâmi şi să nu dărâm ce Tu înalţi”. Discernământul trebuie să ghideze viaţa omului modern şi să-l ajute să înţeleagă importanţa adevăratei umilinţe, căinţe, în Taina Mărturisirii.

Unii oameni afirmă că n-au nevoie de intermediari în relaţia cu Dumnezeu, ei spovedindu-se singuri, în timpul rugăciunii. Ei recunosc că au anumite păcate, dar, din ruşine, refuză să se spovedească la duhovnic, crezând că e acelaşi lucru şi dacă îşi recunosc greşelile, le pare rău că le-au săvârşit şi încearcă să nu le mai repete. Deşi încep procesul de pocăinţă, totuşi nu au finalitate, nu ajung să obţină dezlegarea de păcate. Dacă s-ar fi putut ca oamenii să fie iertaţi de păcate şi fără a se spovedi la duhovnic, atunci Mântuitorul Hristos nu ar fi investit pe Sfinţii Apostoli şi implicit pe preoţi cu puterea duhovniciei de a lega şi dezlega păcatele oamenilor (In. 20, 21-23).

La polul opus se situează cei care susţin că ei nu au păcate, că sunt sfinţi, că sunt ,,aleşi”. Dacă încerci să-i convingi că nu e om fără de păcat, că şi în cazul în care omul ar trăi o singură zi, nu s-ar putea să nu greşească măcar cu gândul, atunci afirmă că ei sunt excepţii. Acestor oameni li se potriveşte cuvântul Sfântului Apostol Ioan: ,,Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi”. Totuşi ei trebuie încurajaţi, ştiind că: ,,Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea”, altfel ,,Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi”( I Ioan 1, 8-10).

Culmea ironiei, dacă unii afirmă că n-au păcate, alţii afirmă că preoţii sunt păcătoşi şi nu pot ierta păcatele sau că ei sunt prea păcătoşi şi de aceea, Dumnezeu nu mai poate să-i ierte. Sfinţii Părinţi afirmau că Dumnezeu a hotărât iertarea păcătoşilor, prin păcătoşi. Preoţii îşi recunosc neputinţele omeneşti, dar prin smerenie şi prin pocăinţă se află într-o permanentă stare de purificare, de îndumnezeire. Împărtăşindu-se la fiecare Sfântă Liturghie săvârşită, cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, ,,spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”, preoţii trăiesc o continuă stare de comuniune cu Dumnezeu, prin pocăinţă (hainele negre ale preoţilor, simbolizând tocmai permanenta pocăinţă).

Cu privire la faptul că unii oameni se consideră prea păcătoşi pentru a mai putea fi iertaţi de Dumnezeu, trebuie amintite cuvintele Mântuitorului, conform cărora, ,,n-a venit să mântuiască pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi” (Mc. 2, 17), Dumnezeu nevoind ,,moartea păcătosului, ci îndreptarea lui” (Iez. 18, 32).

Toate aceste scuze pentru a evita sau a întârzia spovedania sunt eschivări ale omului modern, care consideră că nimeni nu poate fi exemplar, dacă nici el nu este…

Taina Spovedaniei presupune asumare a responsabilităţii pocăinţei şi îndreptării, dar şi participare, atât din partea duhovnicului, cât şi a credincioşilor, care conlucrează în intimitatea paterno-filială, cu înţelepciune şi discernământ, la mântuirea reciprocă.

Se impune permanentizarea pocăinţei, o pocăinţă ce trebuie să fie ancorată în viaţa liturgică. Practicarea Spovedaniei trebuie să devină o constantă în viaţa noastră, căinţa fiind o retrospectivă duhovnicească a vieţii. Mărturisirea e o treaptă în scara desăvârşirii, prin Spovedanie redobândindu-se comunicarea şi comuniunea cu Dumnezeu.

Soluţia la neajunsurile şi problemele materiale sau spirituale cu care se confruntă oamenii în societatea contemporană este comunicarea cu Dumnezeu prin Taina Spovedaniei (credinciosul împăcându-se astfel cu Părintele ceresc, cu semenii şi cu sine însuşi) şi Taina Sfintei Euharistii, prin care intrăm în comuniune cu Dumnezeu, ,,spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”!

Alexandru Mălureanu

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *