Stareţul Daniil Tudor – Floarea de foc a Ortodoxiei
Share
În data de 17 noiembrie 1962, în jurul orei unu din noapte se muta la viaţa veşnică Stareţul Mânăstirii Rarău, Ieroschimonahul Daniil Tudor, lungind cu suferinţa şi martiriul său lunga listă a crimelor comise de comunismul ateu.
Decesul a survenit, în închisoarea Aiud, după ce părintele fusese, din nou, zdrobit în bătăi cu pumnii, bocancii şi bastoanele de către „omul nou” al orânduirii socialiste.
Fişa medicală a spitalului închisorii consemnează, cu toate erorile şi omisiunile, starea bolnavului, diagnosticul şi cauza morţii: hemoragie cerebrală. Nu şi cauza reală a morţii, documentul în cauză neconsemnând dacă hemoragia a fost provocată de vreo agresiune, însă având în vedere „antecedentele” securităţii, se poate afirma cu certitudine că părintele Daniil a fost bătut cu bestialitate, în repetate rânduri. Acesta s-a învrednicit de moarte mucenicească, mărturisindu-L până în ultima clipă pe Mântuitorul Iisus Hristos.
Alexandru Teodorescu, Sandu Tudor, fratele Agaton, sau părintele Daniil – etape ale trecerii de la mirean, la scriitorul îndumnezeit şi la slujitorul lui Dumnezeu
Până să ajungem la ultimul capitol al vieţii celui care a fost Alexandru Teodorescu, Sandu Tudor, fratele Agaton, sau părintele Daniil se cuvine să cercetăm biografia acestei complexe personalităţi, care a marcat veacul său şi ne-a lăsat moştenire „Rugul Aprins” al credinţei.
Acesta a văzut lumina zilei în data de 22 decembrie 1896, la Bucureşti, în casa soţilor Sofia şi Alexandru Teodorescu. Copil fiind urmează clasele primare la Bucureşti, iar studiile liceale le face la Ploieşti unde tatăl său este numit preşedinte al Curţii de Apel. În ultimul an de liceu, în 1914, tânărul Alexandru este mobilizat, iar în anul 1916 este concentrat şi avansat, pe front, la gradul de sublocotenent. După Primul Război Mondial Sandu Tudor studiază pictura la Academia de Arte Frumoase, iar între anii 1922-1924 se îmbarcă pe vasul Dobrogea, ca ofiţer asistent, navigând pe mările şi oceanele lumii. După anul 1924 revine la Bucureşti, unde continuă studiile universitare şi predă la Liceul din comuna Pogoanele.
Activitatea literară o începe în anul 1925 odată cu publicarea volumului de versuri „Comornic”, eveniment consemnat de critica literară, fără entuziasm însă. Totuşi Constantin Gane va scrie în „Convorbiri literare” că autorul are „stofa marilor înzestraţi ai marii poezii”. În prealabil, în anul 1923 în poezia „Patos şi Patmos” ofiţerul de pe vasul Dobrogea afirma că a văzut arătarea străvezie a „Insulei Apocalipsului”, poezie care poate fi considerată prima creaţie de factură mistică a lui Tudor. Perioada 1925-1927 este deosebit de efervescentă din punct de vedere jurnalistic, acesta colaborând la revistele literare „Gândirea”, „Convorbiri literare”, „Cuvântul artistic”, „Familia”, „Contemporanul” ş.a.
Din ianuarie 1927 lucrează la revista „Gândirea” sub conducerea lui Nichifor Crainic, redactor şef al publicaţiei la vremea respectivă. Aproape firesc, am putea spune, acum după atâţia ani, se apropie de literatura mistică, publicând în acelaşi an (1927), într-o primă formă „Acatistul Preacuviosului Părintelui Nostru, Sfântul Dimitrie cel Nou, Bouarul de la Basarabov”. Această lucrare va apărea în volum în anul 1942 sub egida „Fundaţiei Regale pentru Literatură şi Artă”.
În anul 1928 Sandu Tudor obţine binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iar perioada imediat următoare reprezintă o intensă activitate profesională în domeniul teologic – subdirector al Institutului de Teologie din Chişinău, unde decan era la vremea respectivă Gala Galaction, apoi secretar al Oficiului Universitar la Universitatea Bucureşti – şi literar-jurnalistic.
