LOADING

Type to search

Tache Rodas – durerea despărțirii de ultimul rezistent al temnițelor comuniste

Ortodoxie si traire

Tache Rodas – durerea despărțirii de ultimul rezistent al temnițelor comuniste

Share

În dimineața zilei de 21 noiembrie, la vârsta de 96 de ani, a plecat dintre noi, cel mai mare copil pe care l-am întâlnit vreodată. Maica Domnului, la care avea o evlavie cum nu am mai întâlnit, l-a ridicat la Ea, pentru a intra împreună în Biserica Cerească. Părintele Gavriil sau mai cunoscut pentru unii, Augustin (numele dinaintea schimei mari) de la Aiud, mi-a transmis acestă tristă veste. De vreo 2 ani bădia Tache și doamna Matilda Rodas se aflau acolo la mânăstirea de la „Râpa Robilor”, sub îngrijire. Bădia s-a grăbit s-o urmeze pe soția sa, de care nu a putut sta despărțit nici măcar un an. Dânsa plecase deja la Domnul la începutul lunii decembrie 2019. Sentimentul imediat la aflarea acestei vești de despărțire a fost unul de pustietate și de gol pe care nu știu cum le va mai îndestula Dumnezeu vreodată aici…

 

Dăruitul cu suferință

Nu se putea să rânduiască Dumnezeu mai bine pentru el, de chiar praznicul Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Mai ales că… în această lună de noiembrie a și venit pe lume, în a 14-a zi, din anul 1924. Cei care l-au cunoscut, sunt sigur că nu consideră de mirare că-l numesc copil, căci așa era, un suflet autentic, nedisimulat, de copil. Tache Rodas știa foarte bine să te înveselească și să alunge de la tine orice stare de tristețe sau de deznădejde. Pentru a-i convinge pe sceptici și pe cei care nu l-au cunoscut, iată câteva exemple: „Bădie, cu ce ureche auziți mai bine, ca să vă vorbesc în ea?” (își pieduse auzul aproape complet, de la bătăile îndurate – n.r.). Bădia răspunde prompt: „cu care vreau eu”. Iar altădată, împrumutându-i unui cunoscut o carte, cel din urmă s-a simțit dator să-l întrebe: „Bădie Tache, dar cum să facem ca să vă înapoiez cartea?” Răspunsul fără întârziere a venit: „ne vedem aici peste 25 de ani” (avea pe atunci 92 de ani – n.r.).

Bucuria de viață din ochii lui te ridicau miraculos din orice stare căzută. Avea această forță, suflu, inexplicabile, pentru un om trecut prin atâta durere și suferință, în cele mai cumplite temnițe comuniste (de-a lungul a peste 17 ani de închisoare și nu numai). Această dragoste a lui împărtășită pentru oameni era un dar dobândit de la Domnul, desigur, prin multă jertfă de sine. Un om trecut prin cele mai nedrepte procese și condamnări, prin crude bătăi și torturi pe care i le mărturisește trupul, chiar și acum când ființa lui nu mai e cu noi. Bădia Tache, și-a câștigat și însușit astfel pe drept fericitele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos: „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este Împărăția cerurilor. Fericiți veți fi voi când vă vor ocărâ și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind, din pricina Mea” (Mt. 5:10,11).

Începând cu anul 1942, viața lui Constantin Rodas, un elev de clasa a 11-a, avea să se preschimbe în dulceața suferinței. Hristos îi auzise rugăciunile curate și pline de bună-cuviință.  Trebuie să mărturisesc faptul că Tache Rodas era încă din copilărie un mare rugător la Dumnezeu. Să fi fost și din pricina filonului din care se trăgea? Este foarte posibil: fratele bunicului lui nu este altul decât Sfântul Ierarh Hrisostom al Smirnei, care a primit moarte mucenicească în anul 1926, de la armata turcă pe treptele bisericii episcopale unde slujea.

Pe Tache, deși la o vârstă încă fragedă (17 ani) și cu perspectiva firească de viață, a unui tânăr model la învățătură, Hristos îl chema să-și ia crucea prigonirilor și suferinței, pentru a urma Lui. La Ploiești, Târgșor, Slobozia, Brașov, Jilava, Canalul morții, Pitești, Gherla, Aiud, Văcărești s-a consumat întreaga lui tinerețe. Chiar și în condițiile grele de reeducare, muncă forțată și detenție, nu a încetat să fie un apărător și un mărturisitor al Maicii Domnului. A fost gata să încaseze crunte și batjocoritoare tratamente. Bunăoară, pentru a o apăra de sub strivirea bocancului comunist pe Măicuța Preacurată reprezentată într-o iconiță, a sfârșit el sub striviri și lovituri de bocanci. Și dragostea lui Tache Rodas pentru Domnul și Maica Sa nu s-a oprit nicicum. Iată ce mărturisea Alexandru Salcă în volumul său intitulat Dăruit cu suferință, despre acest tânăr extraordinar pe când se afla în detenție la Brașov: „Printre ploieșteni, erau un tânăr, Rodas, foarte talentat și cu el în celulă era Ciobanu. Amândoi prelucrau din os cruciulițe și medalioane cu chipul Fecioarei Maria și pruncul în brațe. Mântuitorul era făcut cu cununa de spini și cu făclia în mână. Cred că s-au făcut sute de asemenea obiecte din os. Cei mai mulți dintre deținuți au primit câte unul sau două medalioane”.

Prigoana bădiei, nu s-a terminat însă o dată cu ieșirea definitivă din închisoare, în august 1964. A continuat și după aceea, fiind supravegheat atent de Securitate, adesea chemat să dea declarații la sediul din strada Vasile Lupu (Ploiești), fiind bătut în continuare, persecutat, reținut, arestat, percheziționat, intimidat. Ultima notă informativă din vastul său dosar (aprox. 1300 de pagini), este datată – noiembrie 1989.

Împlinirea lui a venit în anul 1972, atunci când s-a căsătorit cu doamna Matilda la Mănăstirea Ghighiu. La cununie le-a slujit chiar părintele Galeriu. După anul 1984, când mama bădiei a murit în împrejurările unui accident de mașină controversat (încă o dată era prezentă mâna Securității – din declarațiile chiar criminalului – n.r.), doamna Matilda i-a fost singurul sprijin la bine și mai ales la greu, nedespărțiți până la capăt. Și iată, acum, din nou se întâlnesc în veșnicia făgăduită de Dumnezeu aleșilor Lui.

La funeraliile unui martir

Un numeros alai de preoți, diaconi, călugări, maici și mireni de toate vârstele s-au adunat la Mânăstirea Înălțarea Sfintei Cruci de la Aiud, pentru a-l conduce cu tristețe și adânc omagiu pe ultimul drum, pe Constantin Rodas. La finalul slujbei de piveghere, a luat cuvântul Părintele stareț Gavriil. Sfinția sa, care i-a purtat o imensă dragoste și devotament, printre cuvintele emoționante rostite, a subliniat următoarele: „…Iubiții mei! Suntem într-un loc presărat cu mult sânge de martiri. Suntem într-un loc cu un trecut istoric greu. Începând de la imperiul Austro-Ungar și până în perioada regimului comunist. O închisoare construită atunci, la sfârșitul secolului al 18-lea, pentru întemnițarea țăranilor români din Apuseni, care se opuneau regimului totalitar al imperiului. Ulterior, o închisoare a regimului totalitar comunist, pentru cei care și-au manifestat o credință clară și limpede față de Dumnezeu și care se opuneau ideologiei comuniste, atee. Iată-ne astăzi, pe fiecare dintre noi în acest loc, aduși fără îndoială, de pronia lui Dumnezeu, să priveghem lângă cel numit, bădia Tache, de cei care l-au cunoscut sau Constantin Rodas, de ceilalți. Unul dintre supraviețuitorii temnițelor comuniste din România, un rezistent al închisorii Aiud, care s-a eliberat de aici în 1964”.

Constantin Rodas este un martir contemporan, de secol 20 și 21, care poate inspira generații de peste multe sute de ani. Este un apărător al credinței acestui neam cum rar poți afla: cei ca el au primit de timpuriu moartea mucenicească. Un rezistent și mărturisitor al adevărului despre necondamnatul iad comunist. Un dar de la Dumnezeu pentru a nu ne pierde direcția creștin-ortodoxă, autentic împletită cu tradițiile românești. Tache Rodas este urmaș al cuvintelor Domnului: „Voi sunțeți lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă” (Mt. 5:14,15). Mai mult decât atât, întreg Capitolul 5 din Evanghelia de la Matei pare împlinit în viața sa: bunăoară îmbrățișându-și torționarul. Veșnică pomenire, bădie!

 

Laurențiu Cosmoiu

Tags:
Previous Article
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *