De Ispas, la taifas cu sfințiiĺ

Înălțarea la cer a Domnului Hristos este expresia preamăririi cerești a lui Hristos. Acum debutează modul de viață gătit nouă. La această victorie ia parte întreaga natură umană. Spiritualitatea se întemeiază pe speranță: privim la Casa din cer, care ne așteaptă. Da, S-a înălțat, nu la stele, ci deasupra lor, nu la îngeri, ci deasupra lor, cum spune sfântul Nicolae Velimirovici.

Până și pelerina Egeria vorbește despre sărbătorirea Înălțării la sfârșitul anilor 300.

Roman Melodul ne transpune în duhul sărbătorii, compunând Condacul și Icosul Înălțării. Restul canonului este completat de către Ioan Damaschin, secondat de Iosif Imnograful. Pentru rugăciunile lor, înalță-ne inimile în cetatea Noului Ierusalim, Stăpâne!

Biserica Eleona de pe Muntele Înălțării (ridicată de sfânta Elena) este în sarbatoare: Fiul Omului ne promite pe Mângâietorul, iar noi ne întoarcem acasă „cu bucurie”. Deloc inexplicabil: credința ne îmbucură nespus.

Părintele Teofil zice: „Întrebarea se pune – acum după ce şi ştim şi nu ştim despre Înălţare, după ce ştim că e taină – care e calea înălţării noastre?” Cred că la unii v-a şi venit în minte:

Calea înălţării noastre e smerenia.

Sfântul Apostol Pavel zice că L-a înălţat Dumnezeu pe Fiul Său – se înţelege, după firea omenească, pentru că dumnezeirea a fost totdeauna înălţată – pentru că S-a pogorât, S-a deşertat pe Sine, a trăit o viaţă de deşertare.

Ce înseamnă de deşertare? O viaţă în care nu şi-a afirmat dumnezeirea Sa decât în mod întâmplător şi foarte reţinut. Asta înseamnă deşertare. Nu S-a manifestat cu toată dumnezeirea, cu toată capacitatea Lui aici pe pământ.

A făcut minuni, le-a spus la oameni să nu spună nimănui, toate le-a făcut în smerenie. Pentru că condiţia vieţii creştine este smerenia. Fără smerenie nu există înaintare.

Dar să ştiţi că smerenia nu e ostentativă, că eu sunt cel păcătos, eu sunt cel mai nu ştiu ce, aceasta e o modă. Dacă nu simţi tu în sufletul tău smerenie, nu numai în înţelesul că ai făcut păcate, căci smerenia e de mai multe feluri.

Există o smerenie a omului păcătos, o smerenie a vameşului care-şi recunoştea păcatele, o smerenie a femeii păcătoase care recunoştea că a făcut păcate şi cerea ajutor de la Dumnezeu. De fapt, aceasta nu e atât smerenie, cât conştiinţa păcătuirii.

Taifasul sărbătorii: să stai de vorbă cu sfinții, să plângi pentru păcate, să te căiești pentru greșeli, să te unești cu Mirele în Euharistie. Abia apoi poți sta la taifas de Ispas.

pr. Marius Matei