Temele de casa pentru elevi

Cui prodest? A fost prima întrebare. Au urmat apoi altele: cine aude?, câţi cunosc fenomenul şi nu le pasă? (au mai păţit-o şi alţii), pe cine interesează dintre cei care pot face ceva?, cine crede că e o problemă?…

Ei, bine, da! Eu cred că e o problemă şi nu sunt singura. Am destule argumente (acumulate în timp) să afirm că e o problemă cu clasele primare, cu părinţii elevilor din aceste clase, cu învăţătorii acestora şi nu numai.

Cred că e o problemă faptul că la multe şcoli (prea multe, dar, din fericire, nu la toate) elevii claselor primare stau la masa de scris 4-5 ore pe zi, după cele 3-4 de la scoală. Cred că e o problemă moda / mania / nebunia manualelor auxiliare, câte 2-3 la obiectele de bază, auxiliare completate zilnic cu fişe, multe fişe.

Cred că avem o problemă dacă weekendul şi vacanţa sunt anume făcute pentru teme multe, că doar copiii au timp destul şi n-au altceva de făcut. Cred că e o mare problemă lipsa de interes/ informare/ curaj a părinţilor care nu au discuţii serioase şi aplicate cu învăţătorii pe această temă (a temelor, a timpului alocat lor, a sănătăţii copiilor) şi, desigur, o mare problemă a dascălilor care nu provoacă/ nu acceptă/ nu consideră necesar dialogul cu părinţii despre programul elevilor mici.

Cred toate acestea din perspectiva unui dascăl care preţuieşte învăţătura, performanţa, munca serioasă şi responsabilă, dar care ştie că la clasele mici baza învăţării e în clasă, că temele au un rost şi o măsură, că, necorectate, ele n-au valoare, că nu poţi corecta zilnic sute de pagini şi, mai ales, că un demers didactic raţional şi eficient are ca scop dezvoltarea armonioasă a elevului (aflat în centrul preocupărilor noastre, nu?).

Dezvoltare armonioasă, dragi colegi, înseamnă, la această vârstă, nu doar matematică şi CLR, ci şi lectură, mişcare, muzică şi joacă. La 6-7 ani (şi nu numai), copiii ar trebui să aibă timp pentru joacă, pentru un sport, pentru cultivarea unei pasiuni. Aşa se întâmplă în toată lumea civilizată.

Aşa cum ştiu eu (tare mi-aş dori să fiu contrazisă) sunt copii, mulţi copii, care scriu zilnic 7-8 pagini, parcurg şi rezolvă zeci de exerciţii, elevi de clasa a patra care scriu până la 10-11 seara. Am în vedere copiii cu deprinderi de lucru, cu judecata rapidă şi ambiţioşi, nu pe cei care stau cu caietul în faţă şi cu degetele pe tastatură. Nu-mi propun să fac analize amănunţite, nici trimiteri la studii şi autori, mai vechi şi mai noi, care dezbat pertinent problema temelor devenite o povară pentru familie. Îmi permit doar să pun nişte întrebări colegilor care se simt vizaţi de observaţiile mele:

1. Ce-ar fi să verificaţi veridicitatea spuselor mele sacrificându-vă o după-amiază cu elevii dumneavoastră, pentru a vedea pe viu cât timp le ia efectuarea temelor şi care este ponderea exerciţiilor pe care le pot rezolva singuri?

2. Aţi fost curioşi să vedeţi cât cântăreşte ghiozdanul unui copil de clasa a doua – a treia?

3. Îmi poate spune un pedagog de ce trebuie rezolvate într-o zi 10-12 probleme de acelaşi tip (pe lângă alte exerciţii)?

4. De ce nu este suficient un auxiliar la un obiect?

5. De ce nu îndrăznesc părinţii să se plângă (refuz să cred că la asemenea „cârteli” li se sugerează să-şi mute copilul la altă şcoală)? Vi se pare inutilă aplicarea chestionarelor din care puteţi afla aceste lucruri?

6. Se discută la comisii sau la cercuri probleme legate de cuantumul, diversitatea, relevanţa temelor?

Mărturisesc că poate aş mai fi amânat demersul meu dacă n-aş fi auzit, cu totul întâmplător, replica din titlu. „TE TREC LA MANUAL” înseamnă, în clasa despre care se vorbea „te trec în rândul leneşilor, comozilor (nu vreau să reproduc celălalt epitet), care fac doar manualul. Aşadar, manualul este sperietoarea. Ce departe am ajuns şi, Doamne, ce bine ne-ar fi mai „aproape”! Mai aproape de particularităţile de vârstă ale copiilor, mai aproape de multiplele lor nevoi, nu numai de ambiţiile noastre (justificate până la un punct) de a fi apreciaţi, preferaţi, căutaţi.

Şi o ultimă (dureroasă) întrebare: cât vor iubi cartea, învăţătura copiii care la 7-8 ani spun „urăsc temele”? Să mai pun problema venitului de drag la şcoală, a vacanţei aşteptate pentru recreere sau a cititului de plăcere?

Cu stimă deosebită pentru colegii învăţători, pe care îndrăznesc să îi rog să se întoarcă la copii.

Prof. Ana Tunaru

• SFATURILE SFINȚILOR