LOADING

Type to search

Tentația unei noi religii: Credulitatea

Ortodoxie si traire

Tentația unei noi religii: Credulitatea

Share

           Fie că este vorba despre Templul Desankăi Nicolai de la Arad, de pseudo-mânăstirea Noul Ierusalim – Pucioasa a artistului Marian Zidaru, ori de fenomenele Ionești – Argeș născut în jurul lui Nea Ion, Moșuni – Mureș întreținut de înterpretul de folclor Cristian Pomohaci, Fotăchești – activat de preotul călcător de oameni Marian Ene, sau de pseudo-biserici precum cea a lui Constantin Dogaru de la Tecuci cu femeia-preot Elena Iovu, ori de biserica KGB a divorțatului preot Ioan Preoteasa, toate aceste forme de falsă religiozitate își găsesc un numitor comun: Credulitatea.
          Pe fondul acestui substitut, numit de cele mai multe ori “lucrare cu har”, ingineria financiară a acestor fenomene proliferează în voie. În timp ce necazurile, suferințele, lipsurile, seismele familiale împing tot mai multă lume pe calea unor pelerinaje spectaculare dedicate manipulării destinului, vindecărilor sau ghicitoriei, Biserica oficială își întețește eforturile misionar-pastorale, își configurează o sumă de măsuri de estompare a falsului entuziasm religios, pătrunde cu catehizarea din ce în ce mai adânc în medii în care înainte de ‘89 îi era interzis să pătrundă, ajunge prin intermediul internetului, radioului și al televizorului până în cele mai intime locații, încercând să aducă acolo lumina. Insuficient însă !
          Există o specie de credincioși (falși credincioși) care nu se mulțumesc cu ideea că au preot foarte aproape de casă, că au bisericuțe lângă bloc, sau în cătun, nu se mulțumesc să știe că peste tot, oriunde ai călători în țară găsești aproape la fiecare 50 de kilometri vreo mănăstire ortodoxă, vreun schit sau mult mai aproape vreo biserică de parohie deschisă unei închinări curate și sfinte. Ei vor ceva mai mult ! Vor să călătorească nesfârșit spre misterele obscure ale izbăbirii crezând că un astfel de efort, o astfel de cheltuială și osteneală le vor fi răsplătite cu minuni pe măsură. E un fel de troc. Am să dau de la mine ceva, iar Dumnezeu va trebui să se simtă obligat să-mi rezolve problemele exact în felul în care voiesc, eventual să mă facă părtaș unei minuni de care numai eu sunt demn a mă învrednici și nimeni altul. Aceasta nu este credință, este înșelare ! E părere de sine, e schizofrenie ! Din păcate se configurează ca scenariu al unui declin pe care Biserica nu reușește a-l revizui deplin.
          În numele evlaviei poți comite greșeli sau, dimpotrivă, poți descoperi frumusețea și libertatea interioară pe care ți le procură pelerinajul adevărat spre înțelegerea care să-ți vindece sufletul de suferință. Legătura dragostei, ori bucuria pelerinilor de a fi împreună în călătoria lor spre locurile sfinte, spre mânăstirile absolut fascinante din România sau de prin alte părți, sunt simțăminte greu de deosebit de curiozitatea unor gloate înghesuite în autocare sub motivul că vor să ajungă a vedea minuni, să li se ghicească ”soarta”, să li se deschidă cartea, sau să li se treacă țoalele prin cununii.
          De fapt exact acei credincioși mai neliniștiți din fire, care nu se mulțumesc să aibă un singur sfătuitor de suflet, ci trebuie să sară ca purecele din câine în câine, de la un duhovnic la altul, aceia intră în categoria credincioșilor înșelați, care preferă spectacolul, eshibițiile ritualice, aruncatul veșmitelor peste mulțime, slujbele cu soboare supraaglomerate, târâșul pe genunchi, metaniile largi, fandările prin fața icoanelor, teatrul ieftin al unor dezlegări care mai de care mai bizare, în care ideea exterminării dracilor și “spargerea” farmecelor își găsesc sensul unor cerințe de top. Li se pare unora că e mai de bună rânduială să se lase călcați la modul propriu în picioare pe la vreo sărbătoare cu farafastâc, sau să se lase înghiontiți cu crucea în piept în timpul vreunor dubioase rituri de exorcizare, legați sau ținuți precum porcul la tăiere, ca și nefericita de la Tanacu, decât să petreacă cuminte, fiecare în colțul său smerit, în biserica parohiei de care aparține, sau pe la vreo mănăstire unde îl duce cugetul sfânt al evlaviei. Dincolo de toate acestea, alta mai frumoasă minune nu poate fi decât minunea deosebirii duhurilor: a despărțirii duhului credinței curate de fantoma înșelătoare a credulității.
Lucian Grigore

1 Comment

  1. ioDan 3 februarie 2017

    „…spectacolul, eshibițiile ritualice, aruncatul veșmitelor peste mulțime etc. au loc
    în majoritatea Bisericilor. Personal, țin ochii mai mult închiși, astfel că de multe ori, „ratez” mâna întinsă de unii noi intrați, chiar dacă Sf. Liturghie e începută.

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *