LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Teologia mariologică în faţa modernităţii (I)

Share

 
   Un mare teolog rus, Părintele George Florovschi spunea într-o subtilă teză de teologie „Toate îndoielile şi erorile mariologice ale modernităţii ţin în ultimă instanţă de o cumplită confuzie hristologică. Ele sunt un lipsit de speranţă conflict în hristologie” (G. Florovschi- Biserica, Scriptura şi Tradiţia. P224) Impacientarea credincioşilor ortodocşi cu privire la desconsiderarea rolului Maicii Domnului în viaţa Mântuitorului Iisus Hristos este reală, dar în acelaşi timp, pentru a înţelege de unde pleacă erorile ereziilor moderne ne este foarte necesar un studiu asupra istoriei dogmelor hristologice, de la momentul în care au fost ele afirmate în Sfintele Sinoade şi până astăzi.
   Cultul Maicii Domnului este dintotdeauna viu şi prezent în conştiinţa şi evlavia poporului dreptmăritor. Dar, momentul de glorie al afirmării sale doctrinare îl constituie Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon când s-a formulat învăţătura de credinţă referitoare la Fecioara Maria ca Maică a lui Dumnezeu sau Născătoare de Dumnezeu prin faimosul cuvânt grec „Theotokos”. Redăm formula integrală de la Calcedon în care se evidenţiază prestigiul deosebit al Mariei ca Maică a lui Dumnezeu:” Urmând deci Sfinţilor Părinţi, mărturisim pe Unul şi Acelaşi Fiu, pe Domnul nostru Iisus Hristos… Născut mai înainte de veci din Tatăl ca Dumnezeu, iar în zilele cel mai de pe urmă, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, Acelaşi, născut din Maria, Fecioară Maică a lui Dumnezeu, ca şi a Neamului Omenesc”.
   Observăm că doctrina mariologică este în strânsă conlucrare cu cea hristologică. De fapt în acest sens Icoana ortodoxă vorbeşte cel mai bine despre această împreună existenţă şi lucrare, mai ales prin faptul că Maica Domnului este mereu împreună cu Fiul ei, spaţiul iconografic demonstrând cu certitudine că lucrarea de mântuire a omului are la baza o activă şi perihoretică lucrarea comună a Maicii Domnului şi a Mântuitorului Iisus Hristos.
  Apusul protestant a renunţat voit la cultul Maicii Domnului. Fără a prelua ereziile doctrinare ale primelor secole creştine, protestanţii conform aceluiaşi Părinte George Florovschi „nu au pur şi simplu nimic de spus despre ea” (Idem, pag 224). Şi de aici recunoaştem precaritatea cu care aceste confesiuni creştine tratează însăşi Persoana Fiului lui Dumnezeu, un Hristos care nu poate fi prezent în Euharistie spun ei, decât într-un mod simbolic şi anamnetic.

APOLOGIE ŞI CURAJ
   De la bun început se observă că a existat un dereglaj psihologic în ceea ce priveşte forma de apologie a unora dintre teologii creştini răsăriteni. Fapt pentru care, până la Calcedon au existat numeroase ezitări spre a formula o doctrină mariologică serioasă şi fără interpretări. Abia în momentul în care hristologia se lămureşte şi se fundamentează în dogme clare vin de la sine lămuririle esenţiale referitoare la rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii întregii umanităţi. Abia în secolul al optulea Sfântul Ioan Damaschinul afirmă clar şi răspicat: „Sfânta Fecioară nu a născut un simplu om, ci pe adevăratul Dumnezeu!” însă „nu (Dumnezeu) gol, ci întrupat”.(Idem 225).
   Sfânta Scriptură mărturiseşte clar realitatea istorică a naşterii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Faptul e relatat în sfintele evanghelii. Să dăm  exemplu Evangheliei după Matei „ Iar naşterea lui Iisus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif, şi înainte ca să locuiască ei împreună ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. (Matei 1,18) Citatul scripturistic ar putea continua, dar numai analizând acest verset vom observa două adevăruri indubitabile: Maria este mama Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi faptul că Întruparea s-a produs pe cale suprafirească în trupul unei Fecioare.
   Să revenim puţin asupra formulei de la Calcedon din anul 451 care este extrem de pretenţioasă, dar şi de importantă. În jurul ei au fost şi vor exista mereu discuţii principiale privind valabilitatea ei. Deşi, este lesne de înţeles că cei ce atacă acest cuvânt nu fac decât să pună în criză însăşi dumnezeirea lui Iisus Hristos şi existenţa sa din veşnicie.Termenul Teotokos nu este scripturistic dar aşa cum subliniază acelaşi mare părinte Florovschi „ Cuvântul nu se află în Scriptură, după cum nu se află nici termenul „deofiinţă”(homousios). Însă, desigur nici la Niceea şi nici la Efes, Biserica nu inova, nu impunea un nou articol de credinţă. Un cuvânt „ne-scripturistic” era ales şi întrebuinţat tocmai pentru a exprima şi păstra credinţa tradiţională şi convingerea comună de veacuri. Este adevărat, desigur, că cel de-al trelea Sinod ecumenic din 431 a fost preocupat în primul rând de dogma hristologică şi nu a formulat nici o doctrină marilogocică specială.” (G. Florovschi idem pg. 224).
   Şi totuşi, în ciuda faptului că au fost multiple ezitări, repet uneori motivate, de a întemeia şi afirma dogma mariologică, ea devine esenţială pentru a înţelege complet taina persoanei Fiului lui Dumnezeu sau ceea ce noi numim „dogma hristologică” Sfântul Ioan Damaschinul este la fel de profund şi categoric când în urma aprofundării acestei dogme susţine că „Acest nume” – e vorba evident de termenul Teotokos- „conţine întreaga taină a Întrupării” (De Fide Orth.,3.12) Astfel că doctrina despre persoana Mântuitorului Iisus Hristos nu va putea fi nicicând înţeleasă şi promovată dacă excludem doctrina marilogică, rolul imens şi la urma urmei esenţial pe care Maica Domnului l-a avut în Taina Întrupării. În Epistola 101 a Sfântului Grigore de Nazians către Cledonius, marele teolog bizantin al secolului patru susţine, am putea spune noi chiar anticipat Sinodului de la Cacedon „ „dacă cineva nu o recunoaşte pe Maria ca Născătoare de Dumnezeu (Teotokos), el este înstrăinat de Dumnezeu.
Catalin DUMITREAN
Previous Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *