Tesand camasa lui Hristos

Elena Frandes

Totul este simbolic: şi înfricoşarea şi răsplătirea. Dacă trăim simbolul unui gest până în adâncul făpturii, gestul în sine, adesea nu ne mai este cerut, căci Domnul ne-a văzut gândul şi despuierea de cele ale lumii acesteia şi nu ni le mai ia. Lăsarea lor atunci ne bucură ca un dar.

 

Întâmplarea aceasta a trăit-o o femeie care nu obişnuia să ceară. Când a venit la mine, i-am spus:

-Îţi dau, dacă îmi povesteşti de ce ai ajuns la mila tuturor.

Şi mi-a zis totul. Apoi, după ce a încheiat, am întrebat-o: Îmi dai de tot povestea ta? Adică pot să o transcriu cu „vocea mea”?!

-Poţi, a consimţit ea.

 

Toate s-au petrecut în ultimul post al Adormirii Maicii Domnului. Am mers la duhovnic, care m-a spovedit cu iubire şi a hotărât:

-Te împărtăşeşti mâine, de Schimbarea la Faţă şi încă o dată, de Adormirea Maicii Domnului.

Am roşit de bucurie. Câtă încredere avea părintele meu! Şi mă întâmpinase cu atâta iubire, căci nu trăim în acelaşi oraş, ştie că vin de departe să-l caut. M-a chemat mai mult decât pe numele meu, mi-a spus „fiica mea duhovnicească”!

 

Dar oare voi fi în stare de un asemenea exerciţiu ascetic? Nouă zile să nu păcătuiesc?!

Sunt lucruri care ni se dau sau ni se cer şi de grele ce sunt, ni se taie răsuflarea. Măcar dacă aş fi putut să merg zilnic la sfânta Liturghie, pe timpul novenei mele! Dar era cu mine şi soţul, care îmi pretindea să-l acompaniez peste tot, într-un program „de concediu”:

– O zi pe săptămână ne ajunge, femeie, dacă mergem la biserică!

Îl priveam cu jale, dar nu îndrăzneam să-i spun: Dragule, nu-mi cere să aleg între tine şi Hristos. Dacă l-aş fi înfruntat, cum mai puteam să mă împărtăşesc?

 

Tăcerea aceasta (să nu întorci vorba bărbatului, îmi spusese mai demult, părintele duhovnic) la care am consimţit, deşi avea aparenţa unei laşităţi, m-a răsplătit cu armonia unei păci din altă lume. Clipă de clipă, întreg concediul am fost scăldaţi în ea, eu şi iubitul meu pământesc.

Dar satana nu s-a lăsat, a compus noi ispite, prin care să înjumătăţească darul duhovnicului meu. Întâmplarea mi-a adus la îndemână toate faptele din care să deduc că infirmiera o fura cu câteva milioane pe lună pe bătrâna imobilizată la pat, al cărei venit îl administram.

 

Şi mai grav decât toate, venea doar odată pe zi ca să-i schimbe pempersul şi s-o hrănească, deşi era plătită pentru două vizite. I se părea că patru iaurturi cu fructe şi o strachină cu napolitane „la discreţie” îi sunt suficiente pentru supravieţuire. Înţelegerea noastră fusese să îi aducă hrană caldă, gătită în familia ei, dimineaţa şi la prânz, iar pentru seară, într-adevăr, ceea ce era lăsat pe noptieră ar fi completat oarecum restul. Dar blonda infirmieră, poreclită Mişa de colegele ei, care îi cunoşteau inima de piatră, transformase în amurguri toate dimineţile şi amiezele bătrânei de 87 de ani. Când am avut toate dovezile, n-am rezistat şi i-am spus:

-De mâine nu mai vii.

 

-Îmi datoraţi încă un salariu, fiindcă mă concediaţi fără preaviz. Am să trimit recuperatori ca să-mi aducă banii.

-Ai să-i obţii după ce restitui cele douăzeci de milioane, de care ai vorbit la telefon în SUA şi UE, de la telefonul bătrânei, ca să-ţi cauţi de lucru în străinătate. Voi suna la toate numerele din anexă, ca să-ţi dau referinţe.

Gata, s-a terminat, am pierdut a doua împărtăşanie. Sunt în conflict cu această femeie şi n-am nici o cale să-l sting.

-Dă-i banii, îmi spune o prietenă la care m-am dus să-i povestesc.

-Şi cum rămâne cu dragostea de Adevăr, cu Iisus adică…

 

-Exact de Iisus vorbeam. Este păcat să pierzi şansa atât de rară a întâlnirii Lui în euharistie! Atât de uşor ajungem să n-o mai merităm…

-Asta chiar n-am mai făcut, să-l plătesc pe cel care m-a furat. M-am abţinut să o blestem pe Mişa, m-am străduit să o iert şi să uit, dar după ce mi-a jefuit haina să-i mai dau şi…

Ia stai, dar chiar asta ne cere Iisus: cămaşa. Parcă-L aud şoptind: dă-i şi ultimii tăi bani – de pâine, de întreţinere, de dulciuri pentru copii… celei care deja ţi-a luat tot.

 

Răsuflu adânc. Nu pot, e prea mult, de unde să fac rost?

-Dacă mă iubeşti… surâde Mirele din icoană. Eu te aştept…

Mai am patru zile. Colind din casă în casă, din prietenă în prietenă. Nu pot spune adevărul necazului meu nimănui. Cerşesc pentru cămaşa pe care trebuie să i-o ţes lui Iisus.

 

În ultima seară, când ajung istovită de atâtea refuzuri, Mişa mă aşteaptă în portiţă.

-N-am încă toţi banii pentru salariul tău, îi spun, amărâtă.

-Iartă-mă! Trebuie să cunun şi părintele mi-a spus că nu pot fi naşă, dacă nu mă împac cu toată lumea. Nu mai vreau nici un ban de la tine. Am rochie Jean-Paul Gaultier, pantofi cu diamante Swarovski, dar ce să fac cu ele, dacă n-am voie să cunun?!

 

– Binecuvântată nuntă, minunat părinte duhovnic! Te iert din tot sufletul, Mişa.

În inima mea răsună dulcea Voce: Iubito, chiar credeai c-am să te las să-mi dai cămaşa?! Hai, du-te să iei dulciuri la copii!

Jocurile de Dragoste ale Domnului – mai greu de pătruns ca matematicile diferenţiale.