Totul aparține lui Dumnezeu
1 septembrie 2022
Share
Cel mai durabil capital al nostru este încrederea în Dumnezeu. Acesta este singurul talent invincibil. Este unica balama care deschide uşa către fericire. Ajută-ne să credem în Tine, ajută-ne să ne unim cu Tine, ajută-ne să scap de rău!
Omenirea care îl respinge pe Hristos rămâne în iadul lui Cain, al lui Iuda, al lui Baraba, al lui Irod, al lui Pilat, al lui Nero, al lui Dioclețian, al lui Iulian Apostatul, al lui Bonaparte, al lui Stalin.
Simultan, Dumnezeu ascultă miliarde de rugăciuni.
Timpul trece la fel pentru toți, dar nu toți pășesc la fel spre veșnicie.
Seara, înainte de culcare, număr sfinții cu care aș vrea să mă întâlnesc și stau de vorbă cu fiecare.
Fără frământarea duhovnicească, nu vom găsi soluții. Toate răspunsurile ni le oferă gratuit Hristos!
Lipsa de iubire nu este o deficiență intelectuală. Lipsa de iubire este absența divinului din viața omului (absența scopului, a țintei, a mijloacelor). Lipsa iubirii este o tulburare de percepție: creația este bună foarte, doar noi ne raportăm greșit la ea, vrând să deposedăm, în loc să înmulțim.
Eșecul poate surveni din înstrăinarea de mesajul biblic autentic, din pierderea simplității inițiale. Sau poate din neacordarea importanței cuvenite Evangheliei. Acum câteva sute de ani, când cărțile erau deosebit de scumpe, era o mare bucurie să primești o Sfântă Scriptură. Astăzi, ea a devenit pentru mulți un cadou banal, ieftin. Consecința este limpede: am pierdut fericirea celor ce prețuiau Cartea.
Cuvintele Domnului Iisus ar trebui să aibă pentru noi o forță mult mai mare decât orice alte cuvinte.
Oamenii au ales două mii de ani să Îl asculte pe El, iar nu pe altul.
II Regi 12, 13: Dumnezeu iartă păcatele regelui David. Această carte nu narează fapte de eroism ale vreunui șef de trib, ci purtarea de grijă a lui Dumnezeu asupra poporului ales. Și păcatele noastre pot fi iertate. Și nouă ne poartă de grijă neîncetat.
II Regi 13, 1: Cei ce știu ce e păcatul și – totuși – păcătuiesc, au o vină mai mare decât păgânii, care nu au auzit despre păcat și virtute, care nu cunosc Legea divină.
II Regi 15, 10: Păcatul are consecințe nefaste asupra familiei păcătosului, chiar dacă acesta e rege. Dacă nu ne pasă că vom suferi noi, măcar să ne gândim la copii. Iar David a avut de suferit cel mai mult tocmai datorită fiilor lui rebeli.
II Regi 18, 6: Iată că și Vechiul Testament are un fiu risipitor, în persoana lui Abesalom. Deși fiul a greșit cumplit, tatăl nu și-a pierdut speranța.
II Regi 21, 2: A trebuit să vină foametea, pentru ca David să Îl consulte pe Dumnezeu, să Îi ceară sfatul. Cu stomacul plin, adesea uităm de acest aspect. Când am stat ultima dată în fața Domnului?
II Regi 24, 1: Regele David se mândrește cu mulțimea oilor și a soldaților, ceea ce reprezintă o nouă desconsiderare a purtării de grijă a lui Dumnezeu. Cei obsedați de numere, de cantitate, adesea uită esența, calitatea. Regele uită că oile nu sunt ale lui. Totul aparține lui Dumnezeu.
III Regi 6, 1: Prima construcție a regelui Solomon este Templul din Ierusalim. E important să ne setăm corect prioritățile. Nu punem Casa Domnului pe ultimul loc. Nu Dumnezeu, ci poporul avea nevoie de templu. Dumnezeu este suveran peste toate. Solomon îndeplinește testamentul tatălui său, David:
- Să respecte poruncile Domnului.
- Să se poarte cu multă chibzuință.
- Să manifeste recunoștință.
Dacă viața unui tânăr este condusă de Dumnezeu, păcatul nu are nici o putere asupra lui. Solomon este optimist: nu suntem trecuți cu vederea, dragostea divină nu ne ignoră. Condiția este simplă: puritatea, lipsa corupției morale. Sfaturi concrete:
- Pe primul loc să fie iubirea lui Dumnezeu.
- Tânărul de succes să își păstreze integritatea.
- Anturajul dubios poate corupe pe orice și trebuie evitat.
- Tot ce este lumesc este plin de deșertăciune (inutilitate, lipsire de substanță).
- Adevărata valoare este loialitatea (fidelitatea, credincioșia, generozitatea, omenia).
- Viața noastră înflorește, atunci când o ancorăm în Dumnezeu.
Avem nevoie de un imbold puternic pentru a-I sluji lui Dumnezeu.
III Regi 6, 14: Nu ne putem apropia de Dumnezeu fără o pregătire prealabilă serioasă. Nu ne putem întâlni cu El oricum. Avem nevoie de o schimbare radicală, pentru a putea intra în contact cu sacrul.
III Regi 8, 22: Cerul și pământul Îi aparțin lui Dumnezeu. Pe pământ, un popor. Din Israel, o cetate. Din Ierusalim, un templu. Să facem din inimile noastre temple ale harului, după modelul Maicii Domnului.
Viețile noastre nu ne aparțin. Viețile noastre aparțin lui Dumnezeu.
Rugăciune, iertare, răbdare – așa luptăm de partea Binelui.
● Înțelegem valoarea vieții umane în concepția creștină, scrie Carlo-Maria Martini: este viața unei persoane chemate să participe la viața lui Dumnezeu.
☆ Dacă Hristos S-ar fi întrupat în Japonia, tot pâinea și vinul ar fi consacrat, nu orezul și sakéul.
☆ Biserica nu împlinește așteptări lumești, ea celebrează Taine instituite de Fiul lui Dumnezeu. Preotul predică Evanghelia, nu opiniile personale sau ce vor oamenii să audă.
☆ Binele nu se poate întemeia decât pe un Dumnezeu bun.
● Indiscutabil, avem nevoie de Adevăr.
☆ Peter Sloterdijk scrie că Dumnezeu nu este un matador (ucigaș, în limba spaniolă), nu vrea ca oamenii să piară de pe fața pământului.
☆ Minciuna supremă a diavolului este aceea că Raiul este inaccesibil (nu că el nu există), deci ascultarea de Creator ar fi – în această ecuație – inutilă. Dar cine crede un mincinos notoriu?
☆ E momentul să ne luăm în serios dorința de apartenență la cel mai bun Stăpân, singurul care nu ne concediază niciodată.
● Crucea rămâne cea mai mare provocare pentru înțelegerea victoriei și a înfrângerii. Deja știm cine pierde și Cine câștigă.
☆ La Botez îi declarăm război satanei și ne organizăm frontul duhovnicesc. Nu noi învingem, Hristos biruie în noi.
☆ Fiecare post și fiecare Liturghie este o campanie împotriva păcatului și a morții.
☆ Însăși noțiunea de război asimetric este biblică: cum poate crede un înger căzut că poate învinge pe Atotțiitorul-Atotputernicul-Invincibilul Dumnezeu?
● Misiunea noastră este să nu transformăm niciodată Evanghelia iubirii într-una a spaimei, scrie Alfred Whitehead.
