Trăind cu adevărat credinţa ortodoxă, ea ne duce la împlinirea firii noastre

Interviu cu Î.P.S. Dr. Serafim Joantă – Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei şi Mitropolitul Europei Centrale şi de Nord

Stelian Gomboş: – Înaltpreasfinţia Voastră, Vă desfăşuraţi activitatea de mai bine de douăzeci în Occident, unde aţi avut prilejul să observaţi cum evoluează diaspora românească. Dacă până în anul 1989 acestă diaspora era formată, cu precădere, din refugiaţi politici, deci o diaspora politică, după acest an marea masă a emigranţilor a fost formată din proletari şi intelectuali care îşi căutau o viaţă materială mai bună. În cele ce urmează, aş dori să abordăm problema identităţii religioase, a culrurii româneşti şi a înţelegerii ecumenismului, într-o diaspora radical schimbată după anul 1990. Dar înainte de a intra în această problematică, aş dori să ne evidenţiaţi câteva informaţii şi date generale cu privire la structura Mitropoliei pe care o păstoriţi din anul 1994.

Mitropolitul Serafim Joantă: – Da! Înainte de orice aş dori să vă spun că tipul de diasporă pe care l-aţi descris adineauri, îl numim diasporă economică. Exilul de altădată, impus de regimul comunist, astăzi a dispărut. Acest tip de diasporă a cunoscut o adevărată explozie după anul 1989. În ce priveşte Mitropolia Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, vă pot spune că a fost înfiinţată în anul 1993 la cererea unui număr impresionant de români din Germania, ea rupându-se de Arhiepiscopia Europei Occidentale şi Meridionale înfiinţate în 1948 de mitropolitul Visarion Puiu. Desigur la început a fost şi ea Arhiepiscopie. Deci din anul 1993 Europa Centrală şi de Nord formează o entitate religioasă constituită în Mitropolia noastră din două entităţi Arhiepiscopia Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, iar din anul 2008 avem o Episcopie a Europei de Nord. Jurisdicţia noastră se întinde aşadar asupra acestor ţări. Suntem trei episcopi în toată Mitropolia: Eu, ca mitropolit, P.S. Macarie care vine de aici de la Cluj, la Stokolm (pentru Europa de Nord) şi P.S. episcop vicar Sofian Braşoveanul cu sediul la Munchen.

Stelian Gomboş: – Câte parohii aveţi în Mitropolia Germaniei şi a Europei de Nord? Aveţi suficiente biserici pentru oficierea serviciilor religioase?

Mitropolitul Serafim Joantă: – La ora actuală avem 55 de parohii, în Germania, Austria şi Luxemburg, mai multe filii, aproximativ 52 de preoţi şi mai mulţi diaconi. Problema care ne frământă şi a făcut-o de la bun început este aceia a construirii de biserici, de locaşuri proprii. În anul 1994, când am fost instalat ca mitropolit, în teritoriul canonic al Mitropoliei noastre, aveam doar două biserici la Malmö (Suedia) şi o capelă la Salzgitter, în rest, absolut nimic. La ora actuală, după un efort constant pe această linie, avem aproximativ 10 biserici care ne aparţin. Unele cumpărate altele construite ca cele de la Viena sau Salzburg, altele primite ca cea de la capucinii dintr-un orăşel din Austria. Avem, aşadar, zece biserici pentru cincizeci şi cinci de parohii. Vă daţi seama patruzeci şi mai bine de parohii nu au biserici proprii unde să poată sluji preoţii! Slujim în biserici romano-catolice sau protestante pe care le închiriem sau în care suntem lăsaţi să slujim. Misiunea noastră este foarte limitată din cauza lipsei de biserici. Avem nevoie chiar de nişte săli în care să rămânem după Sf. Liturghie, fie pentru o masă, fie pentru o cafea, astfel având posibilitatea să ne cunoaştem mai bine, dat fiind faptul că majoritatea credincioşilor parcurg uneori sute de kilometri pentru a putea participa la Sfânta Liturghie; sau pentru participarea la întruniri şi conferinţe. Toate acestea cu scopul de a păstra, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, identitatea noastră ortodoxă românească, culturală, naţională. Eu insist aici, şi acolo, pe faptul că dacă suntem români noi trebuie să conştientizăm că avem o identitate a noastră proprie. Nu poţi să fii european, universal fără o identitate proprie locală. Fiecare om în această lume s-a născut într-un anumit loc, a fost marcat de o cultură de o tradiţie, de o confesiune religioasă căreia îi aparţine. Oriunde merge în lume duce cu el această zestre. La fel şi noi românii ne ducem în Occident sau în altă parte, suntem totuşi români plecaţi dintr-o ţară, dintr-o Biserică, dintr-o cultură, dintr-o limbă. Ori, dacă le uităm sau nu vrem să ţinem cont de acestea ne vom desfigura identitar. Nu putem fi europeni, occidentali, nu pot fi german decât în măsura în care sunt român pentru că asta e identitatea mea. Şi atunci mă adaptez noilor condiţii fără să neg nimic din identitatea mea. Pentru că dacă aş face-o m-aş desfiinţa ca om şi nimeni nu mi-o cere, nimeni nu pretinde să-ţi negi identitatea, dar mă îmbogăţesc, cresc, mă dezvolt cu ceea ce întâlnesc acolo şi nu mă desfigurez uitând cine sunt…

Stelian Gomboş: – Aş face chiar o comparaţie. Dacă vom privi o pădure în ansamblul ei ea este o unitate de copaci. Apropiindu-ne mai mult, vom putea observa, că sunt diferite esenţe lemnoase. Fagul este fag, pinul este pin, salcâmul este salcâm. Cu alte cuvinte, nu este nicio problemă faptul că românii se adaptează şi se integrează în societăţile occidentale, dar este esenţial să nu-şi uite esenţa.

Se vorbeşte foarte mult despre capacitatea intelectuală deosebită a românilor, însă şi despre problema că se pierd foarte repede ca grupuri identitare printr-o adaptare precoce… se integrează foarte repede, dar la fel de repede îşi renegă identitatea naţională şi religioasă. Aţi simţit această fragilitate spiritual-identitară la românii din Occident? Mitropolitul Serafim Joantă: – Aşa este! Doar că în ultimul timp acest fenomen de absorbţie identitară, datorită Bisericii, este din ce în ce mai rar întâlnit. Nici o altă instituţie românească din Occident nu face atât de mult pentru păstrarea identităţii românilor. Trebuie precizat că Biserica nu încearcă crearea unor ghetouri etnice. Departe de noi gândul acesta! Dorim să ne integrăm, este firesc, este normal, altfel ai fi ca un intrus, dar fără pierderea identităţii. Şi atunci eu nu înţeleg de ce unii dintre românii noştri nu vor ca copiii lor să înveţe acasă limba română, sau la şcolile de duminica. Unii români sunt reticenţi spunându-şi că e mult mai bine ca pruncii lor să înveţe limba germană sau franceză sau altă limbă şi să nu-i mai încarce cu limba română. Aceasta este o gândire total nesănătoasă, pentru că copilul învaţă uşor mai multe limbi în acelaşi timp, iar acest lucru este o îmbogăţire. Ori, noi încercăm să-i sensibilizăm şi îi îndemnăm să-şi înveţe copiii limba română, pentru că germana sau oricare altă limbă o pot învăţa foarte uşor. Sigur, sunt multe cazuri, şi sper că sunt majoritare a celor care vorbesc, cu copii în limba română, acasă. Noi insistăm foarte mult pe această identitate care nu numai că este atât de bogată pentru că este vorba de Ortodoxie. Nemţii, occidentalii în general, catolici şi evanghelici când se apropie de valorile Ortodoxiei realizează bogăţia extraordinară şi faptul că acesta este creştinismul autentic, creştinismul care are vână mistică, spirituală, duhovnicească, cum nu au celelalte confesiuni care înseamnă de fapt, salvarea omului modern. Nu o spunea Malraux acum aproape o sută şi mai bine de ani că viitorul creştin va fi mistic sau nu va fi deloc?, Ori Steven Runciman, un mare bizantinolog englez, spunea că viitorul creştinismului este Ortodoxia, pentru dimensiunea ei mistică, sacramentală, Liturghia ei, pentru frumuseţea icoanelor ei, pentru faptul că pune accentul pe interiorizarea omului pe unirea minţii cu inima cu liturghia ei, ori asta îl salvează pe om. Omul modern se împrăştie în lumea care vine asupra lui ca un tăvălug. Tu, ca om, dacă nu ai resorturi interioare, nu te uneşti cu Dumnezeu în inima ta, nu mai ai capacitatea să-ţi cobori mintea în inimă şi să te uneşti cu Dumnezeu, să te interiorizezi prin rugăciune, să te laşi inundat de frumuseţea rugăciunii, prin care primeşti puteri noi, curaj, te pierzi în lumea aceasta; şi deci dacă noi avem această identitate, atât de bogată râvnită de alţii trebuie să ne bucurăm de ea. Occidentalii îşi dau seama că au pierdut această vână spirituală, de aceea mulţi dintre ei caută adevărul în religiile orientale care îi ajută să se interiorizeze, ori noi avem aici Ortodoxia noastră. Este datoria ortodocşilor să ne ducem în lume să transmitem lumii bogăţia noastră cum încercăm să facem noi. Să ştiţi că rămân uimit de cît interes poate ridica o biserică Ortodoxă în Occident. De exemplu biserica noastră din Nürenberg: primim anual sute, dacă nu chiar zeci de mii de grupuri care rămân uimiţi de frumuseţea picturilor. Ascultă cu atât interes când le vorbim de spiritualitatea ortodoxă, de Liturghia uşoară, de rugăciunea lui Iisus, de monahismul nostru, şi mulţi s-ar converti imediat, numai că nu e uşor să te converteşti, pentru că trebuie să renunţi la ceva…noi slujim în limba română acolo ori aceştia nu înţeleg limba, este foarte greu, dar ei sunt entuziazmaţi….iar noi poate ne ruşinăm de ea …

Stelian Gomboş: – Sau ne ferim de ea…

Mitropolitul Serafim Joantă: – Ne ascundem, nu o cunoaştem, foarte mulţi nu o cunoaştem, este adevărat că suntem superficiali. Ne ducem în Occident dar nu ştim mare lucru despre Ortodoxie, nu o cunoaştem ci doar afirmăm că suntem ortodocşi. Marea şansă pe care o avem sunt parohiile ce se înmulţesc tot mai mult şi că românii noştri pot avea la îndemână Biserica. Dacă nu au avut-o la îndemână acasă, pentru că au ignorat-o, acolo întâmpinând mai multe greutăţi şi trăind oarecum drama împrăştierii a plecării de acasă, pentru că e o dramă e o suferinţă, iar acest sprijin îl poţi găsi doar în Biserică. Şi, Dumnezeu să fie lăudat, că avem aceste biserici. Când te duci în Italia, în Spania, unde sunt foarte mulţi români, este o viaţă extraordinar de ferventă, de dinamică. Toată lumea cântă, preoţii slujesc frumos, pentru că noi episcopii am zis să fim misionari şi să slujim Sf. Liturghia foarte frumos şi foarte inteligibil, să citim rugăciunile cu voce tare şi inteligibil. Să citim rugăciunile cu voce tare. La sfinţirea darurilor de pildă să citim cu voce tare să se coboare Duhul Sfânt… Să fie pâinea aceasta …, iar credincioşii să rostească Amin! Cu alte cuvinte, Aşa să fie Doamne, pecetluind prin răspunsul lor rugăciunea preotului. Pâinea să se transforme în Trupul Domnului iar vinul în Sângele Domnului. Oamenii devin conştienţi de ceea se întâmplă la Sfânta Liturghie dacă participă activ. Mulţi declară că trăiesc Sfânta Liturghie aşa cum nu au trăit-o în ţară. Mulţi nu au participat la Liturghie în ţară, iar în Occident şi-au descoperit propria identitate ortodoxă. Se întâmplă adevărate minuni în acest sens prin lucrarea misionară a Bisericii noastre.

Stelian Gomboş: – Înaltpreasfinţia Voastră, în altă ordine de idei, am observat că o bună parte dintre cei care studiază în Occident sunt nişte spirite deschise chiar ecumeniste. Asupra Ecumenismului planează o ceaţă, o pâclă, nu ştim foarte bine ce vrea să spună acest Ecumenism. Cum aţi defini Ecumenismul, pentru că pe de o parte este apreciat, dar pe de alta este blamat şi neînţeles?

Mitropolitul Serafim Joantă: – Eu ştiu foarte bine care este situaţia, la noi, mai cu seamă. Atâtea medii, în rândul monahale mai cu seamă, dar şi a tinerilor care au făcut un pic de teologie, toţi sunt neîncrezători în mişcarea aceasta ecumenică, în Ecumenism. Ecumenismul a devenit un cuvânt blamabil. Ne şi ferim să-l folosim pentru că stârneşte o repulsie. Dacă suntem angajaţi în Ecumenism (n-aş putea spune nici eu prea multe despre ce înseamnă angajare în Ecumenism) credem că ne-am pierdut identitatea ortodoxă, că facem compromisuri cu protestanţii şi catolicii. Ecumenismul adevărat, despre care ştiu foarte puţin, este efortul sincer curat, sfânt de a căuta împreună creştinii de diferite confesiuni unitatea pe care Biserica a avut-o în ultimul mileniu. Noi uităm că mesajul pe care l-a lăsat Mântuitorul fiind pe cruce a fost ca toţi să fie una. Şi uitaţi drama creştinilor de un mileniu şi mai bine, că sunt dezbinaţi mai mult decât orice religie din lume. Şi atunci, noi, ce facem? Suntem mulţumiţi că ne dezbinăm şi că pe zi ce trece apar tot mai multe secte, că ne urâm că nu ne înţelegem… şi atunci Ecumenismul acesta care a apărut la sfârşitul sec. al XIX-lea, deja, dar, la începutul secolului al XX-lea, cu deosebire, după care s-a structurat în Consiliul Ecumenic al Bisericilor (CEB), este tocmai efortul acestor creştini de diferite confesiuni şi cu precădere al confesiunilor istorice: al ortodocşilor, catolicilor, protestanţilor, toate acestea se pun, într-un efort sincer, curat, se aşează la masa dialogului pentru a examina cum s-a ajuns la această stare de dezbinare. Noi ortodocşii le dăm mărturia Bisericii ce şi-a păstrat neîntinată tradiţia şi cultul. Biserica Ortodoxă este cea care a continuat în toată existenţa ei istorică, Biserica Apostolică, a Sfinţilor Părinţi a Sinoadelor Ecumenice într-o continuitate neîntreruptă şi autentică. Noi suntem martori ai acelei Biserici nedespărţite din primul mileniu. Pentru că în Occident au apărut Reforma şi, înainte, separarea Bisericii Occidentale, care mai târziu s-a numit Romano-catolică, iar noi Ortodocşi. Pentru că înainte toţi eram catolici şi ortodocşi. Şi atunci ne punem la masa dialogului şi vorbim şi tratăm diferite teme teologice care ne diferenţiază şi le analizăm. Deci, ce păcat?, faptul că stăm de vorbă, în loc să ne urâm şi să ne blamăm, de vreme ce suntem totuşi creştini din moment ce am fost botezaţi în numele Sfintei Treimi. Chiar dacă botezul în Apus nu se mai face de multă vreme prin cufundare, ci prin stropire, să nu uităm că secole de-a rândul aici în Transilvania şi noi ortodocşii l-am făcut prin stropire, deci dacă se face în numele Sfintei Treimi al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, înseamnă că toţi cei botezaţi în acest fel sunt creştini. Eu nu pot să spun că catolicii nu sunt creştini, protestanţii nu sunt creştini, din moment ce au fost botezaţi ca şi creştini, dar trebuie să avem minima înţelegere că fiecare s-a născut într-o parte a lumii, în Occident să zicem pentru aceştia; fiecare s-a născut într-o Biserică, într-o tradiţie, care l-a marcat. Fiecare are o identitate proprie. Am vorbit despre identitatea noastră ortodoxă. Ori, eu mă bucur de identitatea mea, mă bucur să o afirm. Ori, tot aşa se bucură şi un catolic sau un protestant de identitatea lui pentru că a primit-o prin tradiţie, prin laptele mamei sale. Ei nu au conştiinţa, cum o avem noi despre ei, că sunt rătăciţi că sunt eretici. Din contră, ei cred că merg pe linia cea bună şi se silesc fiecare după tradiţia sa, se străduie să fie creştini, să facă bine, să se roage, să se nevoiască… păi când întâlnesc monahi catolici care duc o viaţă atât de ascetică, de strictă, cu atâta rugăciune, cu atâta nevoinţă. Cum să spun că aceştia sunt rătăciţi şi că merg în Iad? Ferească-mă Dumnezeu…. să pot afirma asemenea lucruri!

Stelian Gomboş: – Credeţi că ne facem judecători…

Mitropolitul Serafim Joantă: – Da, întra-adevăr, ne facem judecători! Eu am fost ajutat acolo, vă mărturisesc, mai mult de străini decât de fraţii mei români. Că românii nu au o situaţie foarte bună, ori cei care au nu sunt ataşaţi de Biserică. Atunci m-au văzut aceştia că am nevoie de ajutor şi ne-au ajutat ei. După cum v-am mai spus în marea majoritate a parohiilor slujim în bisericile oferite de ei. Sunt de 23 de ani în Occident şi niciodată n-a venit cineva la mine să-mi spună că slujesc prea mult (pentru că zilnic slujim Sfânta Liturghie, pentru că la Nürenberg avem program de mănăstire) s-au să mă întrebe de ce mă rog. Dimpotrivă se bucură că ne rugăm. Şi eu m-aş bucura că în Biserica Catolică cât mai mulţi se roagă, sau că la protestanţi se roagă, pentru că rugăciunea ne apropie. Ori, când ne apropiem, când dialogăm nu însemnă, deloc, că facem vreun compromis, cel puţin noi ortodocşii, pentru că noi dăm mărturia Bisericii celei Una din primul mileniu. Prezenţa noastră este absolut necesară, să ne cunoască… şi atunci ei nici nu aşteaptă să facem vreun compromis pe linie de credinţă. Ori, tragedia este tocmai neînţelegerea acestui fapt, că toţi cred că dacă noi promovăm dialogul noi ne pierdem identitatea nu mai suntem ortodocşi. Nu-i adevărat! O spun ca Sfântul Apostol Pavel: o spun în nebunia mea… sunt mai ortodox de când sunt în străinătate de cât atunci când eram în ţară. În ţară nu conştientizam Ortodoxia şi valorile ei. Acolo îmi dau seama de valorile ei tocmai văzându-i pe ceilalţi şi mă văd cât sunt de necesar să dau mărturie despre Biserica Ortodoxă. Deci nu este vorba de absolut niciun compromis, niciun sincretism, sau vreo religie nouă, cum vor unii să spună că s-ar crea prin ecumenism. Intenţia este întoarcerea la Biserica Primară la unitatea Bisericii să împlinim rugăciunea Mântuitorului ca toţi să fie una. Trebuie să vedem realitatea aşa cum este. Numărul creştinilor scade pe zi ce trece, natalitatea este foarte scăzută, iar sociologii anticipează că în opt până la zece generaţii vom fi doar o minoritate în Europa, în defavoarea altor religii. Deci este ceasul să ne trezim şi să ne apropiem unii de alţii, dar fără să facem nici un fel de confuzie. Fără ca noi ortodocşii să renunţăm la credinţa şi identitatea noastră, ci să rămânem mărturie. Stelian Gomboş: – Înalt Prea Sfintia Voastră, revenind şi insistând puţin asupra aceste problematici, cât se poate de actuală şi de profundă – a crizei „euriopene” şi a celei „ecumenice”, voi reaminti faptul că începând din anul 2007 facem „casă comună” cu Europa occidentală. Avem motive să credem că, pentru noi, este acum mai bine, din punct de vedere spiritual, duhovnicesc?

Mitropolitul Serafim Joantă: – Aş spune, şi vreau să subliniez acest lucru, că nu trebuie să punem problema aşa: este mai bine sau este mai rău? Totul depinde de noi. Va fi mai bine dacă în contactele pe care le vom avea cu Occidentul, contacte care se vor înmulţi în aceşti ani, suntem conştienţi de identitatea noastră. În acest fel putem să ne afirmăm în această lume a Europei unite, care are nevoie mai mult ca oricând de spiritualitatea ortodoxă. Sigur că Occidentul nu este conştient, în profunzime, de această nevoie. Dar, când occidentalii vor cunoaşte valorile noastre duhovniceşti, sunt sigur că vor fi interesaţi de ele, le vor aprecia şi ne vor aprecia şi pe noi. Atunci, ne vom putea manifesta chiar încurajati de Occident (şi chiar a început acest proces ori fenomen), dar nu pe linie oficială, căci Creştinismul este împins în sfera privată. Noi vorbim aici de o mişcare a maselor de oameni din Occident spre noi şi invers. Pe linia aceasta, cred că dacă Occidentul ne descoperă cu adevăratele noastre valori, el ne va încuraja să le păstrăm şi să le transmitem mai departe. Cel puţin, aşa cum am spus şi mai devreme, astfel se întâmplă la ora actuală în parohiile noastre din Occident. Cei care vin şi ne cunosc îndeaproape sunt încântaţi de ceea ce văd la noi. Dar dacă noi ne vom lăsa atraşi numai de farmecul vieţii de consum, de comodităţile vieţii moderne, ale tehnicii, atunci sigur că unirea aceasta cu Europa va deveni un pericol pentru noi. Eu însă, prefer să văd lucrurile cât se poate de pozitiv.

Stelian Gomboş: – Se vorbeşte foarte mult, în anumite medii, că momentul acesta al integrării ţării noastre, a fost, este sau va fi unul istoric, pentru un posibil rol providenţial pe care noi românii l-am avea în UE. Credeţi că românii îşi vor putea mărturisi Ortodoxia în continuare, în Europa, ori se vor lăsa copleşiţi de civilizaţia materialistă, predominantă în Europa?

Mitropolitul Serafim Joantă: – Eu cred că, totuşi, rolul nostru este deja şi va putea fi pe mai departe unul providenţial, pentru că însăşi firea noastră, a românilor, reprezintă o punte între Răsărit şi Apus. Noi suntem latini şi ortodocşi iar această realitate este o îngemănare foarte fericită – după cum sublinia şi Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, care ar putea să simbolizeze însăşi întâlnirea dintre Apus şi Răsărit. Încă odată, aceasta depinde foarte mult de capacitatea noastră de a fi conştienţi de valorile noastre etnice, culturale şi religioase mai cu seamă. Nu cred că în anii care urmează ni se va pune vreo piedică oarecare din punct de vedere legal, pentru a ne îngrădi viaţa de credintă. Dacă noi suntem pozitivi, optimişti, dându-ne seama de valorile noastre, de necesitatea ca ele să fie cunoscute şi din ele să se împărtăşească Occidentul, atunci vom avea cu adevarat un rol providenţial. Fiindcă la noi există foarte multă credinţă, mai multă decât la alte popoare ortodoxe. Prin urmare, majoritatea românilor sunt atraşi de Biserică şi au legături strânse cu Biserica, chiar şi în Apus.

Stelian Gomboş: – Dar dacă ne gândim puţin la tinerii români – şi trebuie să-i avem în vedere pentru că ei reprezintă nădejdea neamului – aceştia manifestă o mare dezorientare, o lipsă de sens. Ei par să arate că ignoră tot mai mult principiile morale şi spirituale date nouă de Dumnezeu. Pe fondul acestei evidente sărăciri duhovniceşti, nu ne aflăm totuşi în pericolul de a ne pierde identitatea spirituală?

Mitropolitul Serafim Joantă: – Aici este rolul Bisericii, prin preoţii ei, prin organizaţiile de tineret ale sale, cum ar fi ASCOR-ul, pentru a răspândi tot mai mult cunoaşterea şi trăirea Ortodoxiei, a valorilor creştine. Există într-adevăr un pericol mare al descreştinării, mai cu seamă a tineretului, deşi din rândurile aceluiaşi tineret se ridică şi oameni foarte credincioşi, exigenţi cu ei înşişi, oameni care sunt exemple pentru toţi ceilalţi. Sunt mulţi tineri care, deşi nu s-au născut în familii creştine, au venit totuşi, prin minune dumnezeiască, la credinţa creştină. Însă, probabil că majoritatea oamenilor se vor duce după spiritul veacului, dupa spiritul acestei lumi globalizate, pentru că este atracţia banului, a societăţii de consum, a plăcerilor care nu mai sunt limitate de nimic. Atunci pericolul este foarte mare, deşi, teoretic putem spera că oamenii, atâta vreme cât vor fi conştienţi de ei înşişi, de valorile lor spirituale, pot înfrunta aceste pericole. Şi le înfruntă salvându-se pe ei înşişi, pentru că toată această atracţie spre lumea materialistă, spre lumea consumului şi a plăcerilor, toate acestea duc la dezintegrarea noastră spirituală în primul rând. Duc la decăderea noastră ca persoane, la nefericire, astfel încât căutăm fericirea prin diferite surogate care se vor întoarce ca un bumerang împotriva noastră, ducându-ne la nefericire, la distrugere. Unii dintre oameni se mai întorc doar atunci când fac aceste experienţe amare şi este bine că se întorc şi atunci.

Stelian Gomboş: – După cum spuneaţi şi Înaltpreasfinţia Voastră, în Occident tendinţa evidentă este de a izola religia în sfera privatului. Din păcate şi la noi lucrurile au început încet, să decurgă în felul acesta. Ati putea să ne spuneţi în mare, care sunt pericolele acestei eliminări a religiei din viaţa publică?

Mitropolitul Serafim Joantă: – În general oamenii nu mai au o cultură religioasă, şi pentru că nu întâlnesc Creştinismul în viaţa publică, a instituţiilor. Dacă guvernele ţărilor europene ar conduce deschis şi ar promova principiile creştine, pentru că în fond suntem ţări creştine, Europa fiind înainte de toate o entitate crestină, atunci nu ar mai fi nici o primejdie. Conducătorii Europei de azi şi de mâine trebuie să fie conştienţi că societatea nu poate fi salvată decât revenindu-se la principiile religiei creştine şi că aceste principii trebuie să se afle la bază legilor pe care ei le promovează. Ori, la ora actuală trăim tocmai inversul. Se legalizează prostitutţia, se legalizează homosexualitatea, adică toate aceste apucături şi năravuri (chipurile apărate de „drepturile omului”) care distrug familia şi, nu în ultimă instanţă, societatea. Dacă lucrurile vor avansa în acest sens, va fi tot mai rău şi vom vedea că lumea devine neguvernabilă. Statisticile spun că peste 25-30 de ani nu va mai exista familie tradiţională, adică tineri care să se căsătorească şi la starea civilă şi la Biserică. Consecinţa va fi că statul va trebui să se îngrijească de toţi copiii care se vor naşte din asemenea legături. Poate Dumnezeu le va deschide mintea guvernanţilor şi vor vedea că nu se poate trăi fără principiile unei morale minime. Atunci când învăţăturile Evangheliei, deci ale Bisericii, vor fi promovate la nivel instituţional, şi oamenii vor asculta mai uşor. Dar dacă Creştinismul este împins şi izolat în sfera privată, oamenii nu mai ştiu nimic. Aşa sunt oamenii în general, ascultă ceea ce văd la televizor, citesc în ziar, sau ceea ce li se spune de sus. Cum s-a încercat de pildă în Polonia, unde s-a interzis publicarea imaginilor pornografice în presă. Nu ştiu dacă mai există acum această lege, căci s-a stârnit un adevărat conflict pe tema ei, chiar cu Uniunea Europeană.

Stelian Gomboş: – La noi se încearcă, în această perioadă, să fie scoasă Religia din învăţământul şcolar de stat şi a simbolurilor religioase din şcoli…

Mitropolitul Serafim Joantă: – Cum s-a întâmplat şi în Germania, deşi acolo oamenii au ieşit în stradă şi au protestat, aşa încât nu s-a ajuns la scoaterea crucilor din şcolile publice. Din nefericire, asistăm tot mai mult la o adevărată dictatură a minorităţii. Pericolele sunt atât de fine, subţiri şi de perverse… Autorităţile permit să li se spună copiilor în şcoli că toate devierile sexuale sunt normale! Oricum principiile ce guvernează oficial Europa la ora actuală sunt anticreştine şi antidemocratice în sensul că nu îl zidesc pe om, ci, dimpotrivă, îl distrug.

Stelian Gomboş: – Toate aceste probleme grave de care aţi pomenit nu apar pe fondul pierderii identităţii religioase şi a nerecunoaşterii fondului creştin al Europei? În acest sens nu riscăm foarte mult să ne pierdem, în timp, ca neam?

Mitropolitul Serafim Joantă: – Bineînţeles că ne vom pierde. Peste câteva generaţii, probabil nu ne vom mai numi români, ci pur şi simplu europeni. Cu siguranţă ca peste zeci ori sute de ani vom deveni un amalgam. Europa va fi un fel de naţiune, cu valori care se tot apropie, se unifică, se omogenizează, o cultură unică. Este un proces nivelator, desfigurator al identitaţilor de pâna acum. Aşa a fost conceptia. Secolul XIX şi o parte din secolul XX au aparţinut naţionalităţilor, afirmărilor naţionale. Acum nu mai este naţiunea pe primul plan, ci globalizarea, din care face parte şi unificarea europeană. Motivaţia celor ce au pus la cale globalizarea este că naţiunile s-au aflat mereu în conflicte şi pe linie religioasă, şi pe linie naţionalistă. Şi atunci, dacă vrem să fie pace şi înţelegere trebuie să eliminăm religia din sfera politică şi publică, iar sentimentul naţional să îl anihilăm.

Stelian Gomboş: – Ne întoarcem la tineri şi vă rog să ne spuneţi ce ar trebui să facă cei responsabili cu educaţia morală şi spirituală a lor, pentru a le prezenta acestora Ortodoxia ca fiind singura posibilitate de a avea un mod de viaţă corect, autentic?

Mitropolitul Serafim Joantă: – Oamenii nu primesc o educaţie care li se impune. Noi trebuie să devenim toţi exemple şi să arătăm că Ortodoxia nu înseamnă o serie de constrângeri sau prescripţii, de norme de conduită, pentru că toate acestea îl apasă pe om, pe lânga grijile cotidiene, care sunt oricum împovărătoare. Dacă mai vine şi Biserica cu norme şi prescripţii – şi noi cam asta facem, din păcate – îl descurajăm şi îl îndepărtăm pe om. Trebuie ca limbajul să fie mult mai pozitiv, mai atrăgător, mai convingător, prin faptul că noi înşine trăim ceea ce propovăduim şi că le vorbim oamenilor dintr-o experienţă personală. Trebuie să le arătăm că credinţa şi toată viaţa duhovnicească nu înseamnă o povară – nici pe departe! Ci, dimpotrivă, o uşurare, o bucurie…, că oamenii pot descoperi în post o binecuvântare şi o eliberare, iar în rugăciune o putere care te eliberează, te pacifică, te întăreşte, îti dă sens şi lumină. Dacă îi spui omului că trebuie să se roage, trebuie să postească, trebuie să meargă la Biserică, împlinind prin aceasta o datorie, atunci el nu va primi uşor. Este nevoie ca omul să simtă apropierea de Dumnezeu ca pe o necesitate a vieţii lui şi în acelaşi timp ca pe o bucurie şi o mângăiere. De aceea trebuie schimbat şi limbajul. Însă noi suntem încă robi ai unui limbaj traditionalist, a unor raporturi de la mare la mic, de la superior la inferior; Biserica este redusă în general la preot, la altar; credincioşii sunt departe şi există prea puţină comuniune şi conlucrare între preoţi, credincioşi şi ierarhi. Aceasta se datorează şi faptului că avem instituţii bisericeşti foarte extinse. De pildă episcopiile noastre sunt foarte mari, ele îl izolează într-un fel pe episcop, care nu poate fi prezent efectiv în mijlocul credincioşilor pe care îi pastoreşte. El este cufundat în probleme administrative, pe care dacă nu le rezolvă, desigur, tot credincioşii suferă. Dar asta îl izolează de oameni, iar ei îl privesc ca pe „nu-ştiu-cine” venit de sus, pe care de-abia dacă pot să-l atingă. Însă dacă ar fi episcopul sau preotul mai prezenţi în mijlocul oamenilor, cu greutăţile lor, cu necazurile lor zilnice, aceasta ar conta mult mai mult decât sute de predici. Când îl ajuti pe om concret, este altfel decât atunci când îi ţii o predică sau o prelegere.

Stelian Gomboş: – Înalt Prea Sfinţite, vă rog ca acum, la finalul acestui dialog de suflet, să transmiteţi tuturor, un cuvânt duhovnicesc.

Mitropolitul Serafim Joantă: – Îi rog pe toţi să privească Biserica, credinta, rugăciunea, postul şi tot ceea ce ne recomandă Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Sfintele Evanghelii, ca pe o bucurie, ca o pe mare binecuvântare, o pe necesitate a vieţii. Cum a spus Părintele Rafael Noica: „Ortodoxia este firea omului”. Trăind cu adevărat credinţa ortodoxă, ea ne duce la împlinirea firii noastre. Aceasta este viaţa noastră. Este normal să îl cauţi pe Dumnezeu, şi pe El trebuie să Îl cauţi cu această bucurie, cu seninătate, cu acest firesc al nostru, iar nu din obligaţie.

Stelian Gomboş: Vă mulţumesc, pentru acest interviu, Înaltpreasfinţia Voastră, dorindu-vă, în continuare, mult spor şi multe împliniri duhovniceşti!

Interviu realizat de Stelian Gomboş