Trambulina ce ne zvarle’n Rai

Cine ma va sustine in lupta cu patimile? Cine ma ajuta sa scap de pedeapsa? Cine ma iubeste neconditionat si nu ma tradeaza? Pentru Acesta voi posti, nu pentru a da doua kilograme jos.

Toate participantele la concursurile de frumusete au discursuri sablon despre foametea din Africa. In anii ’80 s’a demarat o campanie uriasa de intr’ajutorare. UNICEF-ul se dedica si azi salvarii inocentilor. De aceea, zic: de cat sa dam bani unui cersetor fals (care se inspira din „Filantropica”) sau unei fundatii imaginare, mai bine ajutam pe vecinul aflat in greutate sau donam organizatiilor serioase.

Daca am dat haina unui sarac, i’am dat’o lui Hristos, chiar daca saracul face pe neghiobul si vinde haina si’si cumpara bautura, cum zice parabola. Ajutam pe cei in nevoie, fara sa trambitam pe la TV. Sa nu’i uitam pe mozambicani. Nu sunt singurii in lipsa, desigur. Sa le redam demnitatea avuta pe vremea dinastiei Maravi, de dinainte de ocupatia portugheza. Nu putem cantari noi colonialismul: ibericii doreau sa controleze comertul pe Zambezi sau sa crestineze suflete ratacite? Sa ne rugam pentru bolnavii din Maputo, Quelimane, Beira, Pemba, Chibuto, Lichinga, Mabote si din orice asezare mozambicana. Sunt chipuri divine, nu cifre aranjate intr’un catastif. Sa ne rugam pentru ei, nu doar sa declaram asta.

Satul de manelele din tramvai, reascult Mozart cu frenezie. Linistea debordanta te urca spre Inaltimi. „Flautul fermecat” pastreaza magia nematerialismului. Oh, Salzburg edenic, aproape ca si eu as compune acolo! Am vazut o singura data acest colt minunat de Alb, dar a fost mai mult decat suficient. Mozart: puritate, eleganta, atingerea fericirii prin traversarea simplitatii si cautarea harului. Ama Deus: iubire de Dumnezeu. Am vazut filmul „Amadeus” in scoala generala si am ramas constant indragostit de muzica aceasta angelica. Dincolo de fantezie insa, transpare ironia si problematizarea unui suflet incitat de adevar.

Nu pot posti cu trufe, cata vreme saracia este universul inconjurator. Sciitorul polonez Slawomir Mrozek ne descopera in nuvela satirica „Elefantul” utilizarea grotescului pentru a arata tragismul conditiei umane. Omul cazut din har, care nu mai doreste Apa vietii, ci se infunda pana la epuizare doar cu mere putrede. Totul e desertaciune, de ce uit singurul proverb intelept? Cine’si mai aminteste azi e Brian Mulreney, prim-minstru canadian din anii ’80: slava lumii e data uitarii.

Sa ne amintim mai mult de cei saraci, nu doar in Saptamana Mare. Asta sa fie politica noastra: spalarea picioarelor. Inca de acum un secol, Alfred de Mun era un aparator al legislatiei sociale avansate. Chiar cu unele erori, intentia e laudabila. De ce vrem sa furam aurul magilor si nu ascultam mesajul lor? De ce cautam uraniu in Mounana, Gabon, dar nu stim ce’nseamna bogatia sufleteasca?

Aspiram spre justitie si spre o credinta mai puternica, chiar daca nu suntem de acord cu toate filosofismele revistei „Esprit” a francezului Emmanuel Mounier. Avem Nadejde in Neatins. El are in grija Lui parinteasca pe toti oamenii, de la Buenos Aires la Murmansk, unde se agata harta’n cui. Civilizatia europeana se gaseste intr’o profunda criza sociala si spirituala. Asta zice de mult austriacul Robert von Musil: in „Omul fara calitati”, cauta mijloacele regasirii unitatii personale si a comunitatii umane.

Un crestin nu se plafoneaza, nu se plictiseste, nu uraste, nu sminteste. Atunci va si posti cu adevarat. Nu se contrazice. Cum facea scriitorul francez de secol XIX, Alfred de Musset: pe de o parte era un poet al durerii si al sentimentelor exacerbate, pe de alta parte insa era prizonierul fanteziilor lejere. Vorba lui: trebuie ca o poarta sa fie fie inchisa, fie deschisa. Nu ne putem hrani nici din „Divanul poetic” al arabului Al-Mutanabbi: e prea condimentat. Tot la saraci ne’ntoarcem. Imbracarea si hranirea lor ramane trambulina ce ne zvarle’n Rai. Economistul suedez Karl Gunnar Myrdal studiaza aceste probleme. Un crestin nu doar studiaza. El este omul actiunii concrete: agapisul nu e o statuie morbida, ci o expresie a salvarii reciproce. Un crestin care posteste nu rade de urechile lui Dumbo de langa el.

pr. Marius Matei