LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Treptele bucuriei: Cat de importante sunt legaturile dintre oameni

Share

În volumul „Treptele Bucuriei” al sociologului, etnografului și filozofului Ernest Bernea, unul dintre intelectualii de marcă ai perioadei interbelice, găsim o profundă viziune asupra legăturilor dintre oameni. Pe parcursul mai multor articole vom prezenta treptat ceea ce filozoful Ernest Bernea ne vorbește despre aceasta.

Cristian Stavriu

Veți fi impresionați de-a dreptul despre cum prezintă acest mare om legăturile dintre oameni:

 

Legăturile Spirituale!

Legăturile noastre cu oamenii sunt de natură deosebită: de sânge, de comunitate socială sau spirituală. Cele mai puțin materiale, cele mai puțin vizibile sunt și cele profunde, cu puteri ce merg până în limitele transfigurării. E vorba de legăturile spirituale.

 

Întâlnirea cu o altă ființă, cu un alt om în zonele unde domnește o adevărată viață spirituală, este una din marile bucurii ale vieții noastre.
Acestă întâlnire preface și înalță obișnuitele noastre legături, care până aici angajau la nivelul lor minor și superficial întreaga noastră ființă. Tot ceea ce alcătuia o viață de relație este de aici înainte o viață de creație.

Singură întâlnirea spirituală deschide căile profunde de conviețuire pentru că numai acestă apropiere produce depășirea noastră și descoperirea celuilalt ca existență intimă și indispensabilă.

Toți oamenii simt nevoia unei legături temeinice, unei apropieri sincere și profunde cu un alt om, cu o ființă privită prin ochii împlinirilor. Numai că acestă sete, această chemare din adânc este rău înțeleasă și fals tratată de către cei ce o simt.
Ei alungă tăriile și distrug îndemnurile din nepricepere sau slăbiciune. Cu voie sau fără voie, oamenii merg pe drumuri improprii scopurilor urmărite, ei se înșeală și, mai mult, înșeală înlocuind esențele cu apele stătute ale unei vieți dulci și superficiale.

 

Oamenii cred că pot stabili legături durabile între ei și că se pot apropia tocmai prin ceea ce îi desparte, adică prin interesele comune într-o lume de alcătuiri și bunuri materiale.
De aceea tovărășiile în ordinea economică, dacă nu sunt alimentate de un ideal către o ordine superioară, duc în mod inevitabil la ură și dezgust.

 

Nu același lucru se întâmplă celor ce pornesc împreună să cucerească – sau să slujească – o ordine spirituală, lui Dumnezeu.
Cu cât oamenii năzuiesc mai mult către un scop superior, aparținând lumii valorilor spirituale, cu atât legăturile lor sunt mai trainice și mai creatoare. Această aruncare în mările albastre ale adevărului suprem, deschid fiecăruia dintre noi, cei porniți și însetați de el, o cale nouă, aceea a apropierii prin împărtășirea din aceeași realitate de dincolo de noi, care ne depășește și ține ne ține totodată.

 

Legăturile spirituale sunt legături adevărate, pline de rod și trăinicie, purtătoare de frumusețe și bucurie demnă de ființe dăruite cu o conștiință și un sens, așa cum suntem noi, oamenii, sortiți să fim.

 

Există o mare variație de moduri existențiale omenești. Ca ființe particulare, oamenii sunt niște universuri închise. O apropiere și o cunoaștere a naturii celuilalt nu se poate produce printr-un contact exterior, material și banal, ci printr-o cădere în intimitatea eului, printr-o pătrundere a structurii sale și o coabitare în destin.

 

 

Unversul moral este vast și infinit de variat în unitatea sa. Jocul său este între realitatea concretă și un principiu existențial transcendent.

Previous Article
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up