Un ambasador copil la curtea unui Rege

Oricâte lecţii frumoase făcuse profesoara de română, asta îi plăcuse dintotdeauna cel mai mult. În fiecare an, în fiecare generaţie, cam tot pe vremea asta, le dicta:

-Scrieţi copii un titlu de compunere: Ce mi-ar place să fac în viaţă. Vă rog să argumentaţi. Aveţi toată ora.

Trecea printre bănci, citea peste umerii înguşti, surâdea…

O surprinse o fetiţă care nu-şi putea proiecta în viitor intenţiile: îşi alesese o profesie doar pentru timpul de acum. Şi ce profesie!

Vreau să fiu ambasadorul-copil la curtea regelui Belgiei. Îmi voi compune chiar acum scrisoarea de acreditare:

Maiestate, sunt un copil care s-a vindecat prin sfânta Euharistie. Sufeream de o boală fără scăpare. Când urma să mă nasc, părinţii mei au vrut să se stabilească în străinătate. Se înţelege, m-ar fi păscut o glorioasă euthanasie. De aceea vreau să fiu ambasadorul copiilor cu care aş fi devenit colegă de moarte.

Cum se numea boala mea?! Cine mai ştie…Nu mâncam, nu dormeam, dar mai ales nu vorbeam. Ştiam să spun doar te iubesc. O spuneam tuturor, dar fiindcă stâlceam literele, copiii nu înţelegeau ce vreau. Îşi pierdeau răbdarea cu mine, mă repezeau, dar eu îi căutam peste tot. Mă aruncam spre leagănele în balans ca să îmbrăţişez îngerul jucăuş din ele. Alergam spre maşinile în viteză, ca să întâmpin prietenul care le conducea.

Am scăpat doar cu răni uşoare din această primă iubire nătângă. În fine, la cinci ani,am spus o frază întreagă. S-a întâmplat într-o duminică. Mama a început să plângă. Am alergat amândouă înapoi la biserică, să-i mulţumim ieromonahului Onufrie, că prin mâna lui cu adiere de mir, Domnul cu mila Sa cea mare, a scos din sfântul Potir minunata mea vindecare.

-Să nu spuneţi la nimeni, ne-a cerut el sfios. Cum o cheamă pe pruncă? Vreau s-o pomenesc şi în rugăciunea de seară. Încă are nevoie de rugăciune multă. S-o aduceţi la împărtăşit şi duminica viitoare…

Astăzi eu sunt un copil absolut normal; nu merg prin policlinici, nu iau reţete gratuite, nu pretind „ajutoare” sociale. Încă spun te iubesc, dar mai rar.

Şi pe dumneavoastră vă iubesc, maiestate.

Ca ambasador al Lui, al Regelui Minunilor, vreau să vă spun că El, ca şi maiestatea-voastră, lucrează zilnic. Vindecarea unui copil cu probleme este cotidiană, în lumea creştină. Nu se poate să micşoraţi teritoriul de făptuire a Regelui meu, maiestate, pierzându-vă răbdarea!

Amintiţi-vă, Iisus Hristos a fost primul ambasador copil. A reprezentat Împărăţia Cerurilor în lumea noastră. Acreditarea Sa n-a încetat nici astăzi!

Elena Frandeş