LOADING

Type to search

Unde va grabiti?

Ortodoxie si traire

Unde va grabiti?

Share

Nici nu stii cat esti de aproape! Nu ceda! E doar o ispita (trecatoare). Dar pe tine nu te defineste slabiciunea: ai o Mama si ai un inger!

Nu te fali cu darurile cu care esti inzestrat. Munceste in ogorul Domnului si vei lacrima de bucurie. Nu pleca urechea basmelor financiare.

Rugaciune, simplitate, altruism. De ce adaugi interesul?

Impartaseste-te mai des cu Hristos si roua Duhului va curata inima ta. Nu te vei imbogati, poate nu vei vedea Parisul, dar vei inocentiza spre Vama. Aliatii tai sunt sfintii.

Nu fariseiza: nu esti cu nimic mai bun decat altii.

Vrei binecuvantare: nu oferi blestem. Poti primi gratierea de iad. Plangi in fata misterului Crucii, psalmodiaza, fii sincer, corect si vei dobandi cununa. Fii bland cu toti, nu ii judeca, nu ii barfi: roaga-te pentru ei.

Munceste: lenea iti anuleaza Visa. Rugaciunea nu o poti ponta: evita bifarea cameleonismului.

Esti dorit in Rai, bucura-te! Esti chemat la bucurie, pace, lumina: nu te lasa amagit de o prosperitate putrezinda. Degeaba ai avut bursa, daca pierzi Pasaportul.

Noi o cinstim pe regina noastra Maria: nu suntem smintiti de scumpatatea vinului cu care s-ar fi desfatat.

Ne rugam pentru iertarea pacatelor adormitei Stefania, o fetita de opt ani, ucisa intr-o joaca periculoasa. Ne retragem din lumea briefingului, ca prea ne tulburam. Unde? In lumea sfintilor: Ioan de Kronstadt. Ce ne spune sfantul:

“Cand te rogi, tine minte ca Dumnezeu e Cel ce este, ca tot ce exista vine de la El. Si gandul si cuvantul si fapta”.

Acatist cu forta de medicament. Prezenta lui Hristos. Smerenie si pocainta. Nu suntem chemati la inavutire, ci la innobilare spirituala. Nu poti face o schita o rugaciunii, trebuie sa te detasezi de griji. Semanam acum pentru o viitoare recolta: nu ne pripim cu statisticile.

Nu te deda flecarelii desarte si nu mai fii prizonierul distractiilor frivole: vrajmasul tine seama de slabiciunile tale.

Nu fura nimic, nu dori ce nu e al tau, nu te zbenghui cu cuceriri de imagine. Bucura-te ca esti bolnav: nu te mai dedai patimilor, cum o faceai teafar fiind. Hristos este hrana ta cea tare, bautura ta cea nesecata. El e nadejdea de la moartea ta, linistea ta la judecata.

Starpeste nepasarea, sfantul Ioan de Kronstadt iti aminteste: nu te amagi ca pacatele tale sunt “usoare”, omenesti, ca si cand ar fi trebuit sa fie dracesti.

Nu te dezvinovati: nimeni din cei vii nu-i drept inaintea Lui, zice psalmistul. Dumnezeu se va milostivi: pocaieste-te sincer. Paraseste nepasarea si raceala: lucreaza cu duh arzator. Daca slabeste credinta ta, ridica ochii spre cetele sfintilor si urmeaza-le pilda. Continua omul divin:
“Esti fiinta corupta: tocmai aceasta ar trebui sa iti dea un puternic impuls sa te rogi”.

Nu fii pesimist. Dupa Inviere, totul e pozitiv: “Dumnezeu iti arata in fiecare zi nemarginita Sa mila. Aceasta te determina sa Ii multumesti. Vezi faptele bunatatii Lui. Aceasta te indeamna sa Ii aduci rugaciuni de lauda”.

Nu cauta noi surse de venit, ci noi bucurii duhovnicesti: nu le poti impaca pe ambele.

Esti epuizat din cauza grijii de multe: ai pierdut linistea necesara meditatiei. Ai inlocuit Psaltirea cu televizorul: crezi ca nu vor fi urmari?

Suntem confuzi? Nu ştim ce ni se cere? Dacă nu am fi auzit Cuvântul, păcat nu am fi avut. De fapt, cred că reinventăm scuze oribile pentru a nu ne schimba caracterul. Nu e uşor să părăseşti fotoliul confortabil şi să te dedici Psaltirii şi liturghiei fratelui. Nu suntem în derivă, pentru că ştim exact Porunca, am înţeles-o. Rămâne un exerciţiu extraordinar de voinţă. Altfel, harul nu vine. Desigur, harul suflă unde vrea, dar nu ne robotizează. Câte versete de psalmi am zis în această dimineaţă? Ei, vedeţi, suntem confuzi câtă vreme nu avem o convorbire permanentă cu ghidul nostru, Maica Domnului.

Evitaţi îmbulzeala şi vorbăria. Aşa ne sfătuieşte cel ce a trecut peste vămi, direct în rai: avva Petroniu Tănase de la schitul athonit Prodromu. Şi ne mustră la fiecare slujbă: Unde vă grăbiţi? De ce nu gustaţi din bucuria întâlnirii cu Tatăl? De ce evitaţi tocmai liniştea, singura pe care ar trebui să o căutaţi?

De ce umblaţi după fleacuri, uitând de canonul de rugăciune? De ce vă plângeţi pentru ghimpele din trup, dat vouă ca să nu vă trufiţi? Fiţi iubitori, tăcuţi şi smeriţi, ca să dobândiţi pacea inimii. Aprindeţi rugul credinţei şi nu permiteţi să mocnească în voi ura.

Dorul vostru să fie după desăvârşire, nu după amăgiri lumeşti. Preţuiţi luciditatea şi abnegaţia. Ortodoxia vă cheamă, vă îndrumă, vă călăuzeşte, vă lumineză. Nu părăsiţi Calea, ci părăsiţi orgoliul. Meditaţi la sfinţenia Domnului şi binecuvântaţi-L.

Nu memoraţi lozinci fără conţinut, ci prezentaţi imagini vii, secvenţe de viaţă, care să dea mărturie despre credinţa voastră. Rugaţi-vă să recunoaşteţi duhul autentic al credinţei, frumuseţea şi adevărul şi nu vă cramponaţi de zvonuri deşarte şi de ştiri prea “vesele”. Rugaţi-vă în linişte, meditaţi la bunătatea divină, iubiţi fără limită şi nu vă lasaţi pradă invidiei.

Răspundeţi afirmativ chemării Mirelui Hristos. Nu amânaţi Întâlnirea. Nu preferaţi surogatele. Nu grăbiţi convorbirea cu Tatăl. De ce vreţi să ieşiţi mai repede din audienţă? La ce să vă întoarceţi? Unde să vă duceţi? Aici e hrana voastră, nu rămâneţi flămânzi din cauza grabei nejustificate. De ce vă plângeţi că vă e sete, când aveţi apa vieţii, după care nu mai însetaţi? De ce sunteţi obosiţi, câtă vreme sunteţi îmbrăţişaţi de Dăruitorul odihnei.

De ce sunteţi fără vlagă, dacă aţi primit energia cea mai puternică, harul Sfântului Duh? Pentru că graba v-a stricat treaba. Aţi scurtat canonul de rugăciune, iar frazele nu s-au mai “lipit”. V-aţi risipit în deşertăciuni, v-aţi pripit să evadaţi tocmai din locul şi starea pe care trebuia să nu le mai părăsiţi niciodată. La fiecare rugă, Învierea este martora voastră. Nu o ejectaţi, ca să nu pierdeţi nădejdea.

Nu mă mai grăbesc „când o pace adâncă mi se revarsă în suflet şi nici un vânt potrivnic nu o tulbură, din străfundurile inimii cu un simţământ plin de recunoştinţă se înalţă: Bine eşti cuvântat, Doamne!”Mulţumesc, Stelian Gomboş: “Când chipul senin al unui frate şi cuvântul lui iubitor mă întâmpină şi inima tresaltă de duhovnicească bucurie, un glas tainic dinlăuntru murmură: „Bine eşti cuvântat, Doamne!”. În faţa Sfântului Prestol când inima se topeşte înaintea milostivirii celei negrăite a Stăpânului, un fior adânc suspină: „Bine eşti cuvântat, Doamne!” Uneori însă, nori negri şi ameninţători se ivesc pe cerul cel lăuntric şi un vânt vrăşmaş vrea să mă învăluie… Atunci cu spaimă, inima-mi rosteşte: „Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă!”. Când piciorul şovăie şi este ameninţat cu alunecarea în prăpastie, un strigăt de ajutor izbucneşte: „Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă!”. Când vrăşmaşul îmi dă târcoale, să mă înghită, inima înfricoşată caută pe Domnul: „Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă!” Şi aşa, adeseori: în chilie, la biserică, la lucru, la masă, pe cale, mă văd ca la spovedania cea de taină din faţa Stăpânului şi în inimă răsună cele două refrenuri: „Bine eşti cuvântat, Doamne! Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă”.

Dacă ne grăbim la rugăciune, râvna Casei Tale nu ne mistuie încă. Dacă glumim cu lucruri serioase, suntem amatori de râsul lumii. Dacă nu depăşim bârfa “Popa fură banii”, postim degeaba: nu am ştiutunde să căutăm ortodoxia. Să rămânem copii sinceri, inocenţi, care vor doar să Îl iubească pe Dumnezeu. Să nu înlocuim rugăciunea cu vorbitul la telefon (pr. Cătălin). Ci să ne vărsăm durerea în Psaltire, să devenim o lacrimă de cer (Slavă lui Dumnezeu, Care i-a dat un asemenea har părintelui sibian!).

Priviţi: sfinţii Trofim, Savatie şi Dorimedont, sărbătoriţi pe 19 septembrie, au refuzat să aducă jertfe idolului Apolo. S-au grăbit spre Cer. Au ajuns la Nuntă. Spre chemarea Mirelui să ne grăbim, nu spre scurtarea rugăciunii. Nici leul din arena romană nu s-a grăbit să îl devoreze pe cuviosul părintele nostru Zosima, pentru că acesta avea arma rugăciunii puternice şi îmblânzea fiarele.

Unde vă grăbiţi? Spre nelinişte, anxietate, depresie, nemulţumire? Rămâneţi în Casa iubirii. Savuraţi fiecare secundă de har, pocăiţi-vă, spovediţi-vă, împărtăşiţi-vă. Şi nu vă veţi mai ruga singuri:permanent Maica Domnului va lăcrima alături de voi!

Nici de data aceasta, Vali nu se grăbeşte: “Ce faci când îţi dispare cheful de citit, când trăieşti o lene infinit mai mare decât forţele motivaţionale, când zilele cad într-o critică stare de inerţie? Ar părea natural să cazi în haos, să laşi lucrurile să se întâmple, să te axezi pe mersul acasă, pe număratul zilelor până acasă, iubind ploaia ce-ţi aduce zeci de ore de somn, după zeci de nopţi nedormite, în sute de ore vorbite cu atâta patimă, adorând chipul frumuseţii. Aşa e natural, să trăieşti complexitatea liniştii din toamna nordică, să opreşti melancolie în uimirea de a fi, convingând mintea să aţipească de muzică, de literatură, de film şi scrieri. Uneori uiţi de toate, acceptând doar somnul pentru acele perfecte vise ce nu ştiu distanţa sau limite. Oricum, aşa arată blânda melancolie, din care doar scrisorile ştiu drumul spre casă.”

Recitesc “Primejdia mărturisirii”, de N. Steinhardt (cu autograful părintelui Ioan Pintea). Găsesc multe-multe nectaruri: promit să revin. Fraţilor, dacă nu suntem într-un rost duhovnicesc, suntem pierduţi (pr. Iustin Pârvu). Părintele de la Petru Vodă ne mărturiseşte: “Nu, nu obosesc, pentru că îmi este tare dragă acestă permanentă şi dulce aşteptare pe tărâmul duhovniciei.” Avva nu se grăbeşte, nu se trufeşte, ci iubeşte, după modelul Mirelui Hristos. Părintele duhovnic ne îndeamnă să căutăm cât mai degrabă urcuşul: “Apăi, cine va nădăjdui cu toată fiinţa sa la mântuire şi se va înarma cu post, cu rugăciune, cu nevoinţă, cu retragere în sine, acela cu siguranţă va găsi calea.”

Vedeţi, ne grăbim la rugăciune, ca să nu pierdem emisiunile TV. Până şi mâncarea e pe fugă, tot în faţa ecranului. Suntem într-un reality-show de tipt voyeurist: alţii o duc mai rău ca noi, constatăm la fiecare jurnal funebru. Ne repezim copiii, îi abandonăm pe scările internetului. Şi tot noi ne mai mirăm de ce ne înjură. Dar când ne-au văzut ultima dată în genunchi? Unde sunt casele în care se mai citeşte astăzi Psaltirea?

Cei care nu se grăbesc la rugăciune au mult mai mari şanse să evite nenorocirile şi accidentele stupide. Sunt mai vigilenţi, mai cumpătaţi, mai liniştiţi, mai fericiţi. Preţuiesc Filocalia şi paraclisele, nu se complică cu griji multe, ci rămân simpli şi curaţi la suflet. Orice conflict cu ei este imposibil. Domină doar prin capacitatea mare de iubire pentru toţi. În colonia de la Galda, o singură celulă, dar ce celulă: Valeriu Gafencu, Marin Naidim, Ioan Ianolide, Virgil Maxim!

Să trăim în aşa fel, încât până şi dricarului să îi pară rău că ne duce la groapă (Marin Naidim). Contează atitudinea pe care o avem în faţa morţii! Tăcerea mormintelor ne îndeamnă la meditaţie: să nu ne grăbim spre viermi. Să redescoperim “cartea salvatoare” e Elenei Frandeş: “Războiul nevăzut” (“Citind-o, mă umpleam de speranţă… inima bate din nou”).

Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de noi, pentru rugăciunile Sfântului Nichita, cel martirizat de către gotul Atanaric şi ale cuviosului părinte Iosif cel Nou de la Partoş, prin ale cărui rugăciuni un olog s-a vindecat!

Cel ce ai întors inima elveţianului Maxime Egger către Adevăr, întoarce şi inimile noastre către iubirea Ta. Cel ce ai dat curaj părintelui Gherasim Iscu în temniţa de la Târgu Ocna, dă-ne şi nouă curajul curajului de a spune adevărul despre minunile Tale. Cel ce ai înmuiat inima călăului Vasilescu, cel ce s-a pocăit de crimele de la Canal şi s-a împărtăşit pe patul morţii, înmoaie şi inimile noastre prea nepăsătoare.

Da, Octavio Paz are dreptate: Limba este o parafă, o zodie, o ursită, cea mai mare a condiţiei noastre umane. Punându-ne nădejdea în Logos, suntem graţiaţi. Limba nu mai bârfeşte, ci psalmodiază. Limba nu se grăbeşte, ci laudă Iubirea. Inima intră în acest dans de sărbătoare şi jubilează victoria asupra tristeţii. Căutăm linişte, neagonisire, pace. Ajută-ne, Doamne al puterilor!

Nu mă uit la Oprah şi nu sunt de acord cu new-ageismele debitate, dar recunosc decenţa afirmaţiei următoare: Toată lumea vrea să meargă cu tine cu limuzina, dar tu vrei pe cineva care să meargă cu tine şi cu autobuzul când limuzina se strică. Un umanism, secular sau nu, mai degrabă utilitarist. Să ne rugăm să nu ne dorim huzur. Să ne mulţumim cu ce avem, fără să tânjim după noul Volvo al vecinului. Suntem fericiţi nu pentru că avem sau nu carduri de spart, ci pentru că suntem iubiţi de către Cel veşnic. Vrem prietenie, nu interes. Vrem sinceritate, nu falsă diplomaţie (nu există minciună pozitivă).

De multe ori simţim că avem nevoie de câte un ghiont. De un declanşator. Ei, acest declic îl produce prezenţa Părintelui. Duhovnicul ne readuce limpezimea. Ne învaţă conjuncţia dintre iubire şi iertare. Există exemple vii: Gheorghe Şanta, cel ce citeşte în fiecare amurg presa Raiului. Mulţumesc, Doamne, că există un asemenea om ales!

Părintele ne învaţă sărăcia cu duhul. Când vorbeşte despre sfântul Maxim, ochii mi se umezesc. Iluminându-ne cu exemple din Pateric, uit de treburile Martei (care mă revendică). Niciodată nu am ieşit confuz din biserică. Labirintul mă încurcă doar când uit Porunca. Limpezimea înseamnă preţuirea libertăţii: nu suntem sclavii patimilor.

Moralitatea nu este perimată. Nu luptăm pentru o cauză pierdută, ci pentru dobândirea păcii interioare, ca mii să se mântuiască. În jurul Părinteului, sigur se mântuiesc mulţi. Închisorile comuniste nu au reuşit să sugrume Adevărul. Biserica este trupul mistic al Fiului lui Dumnezeu: nici porţile iadului nu o vor birui. Nu putem dobândi limpezimea în afara comunităţii eclesiale.

Nu discutăm despre orgolii lumeşti, nu vrem să punem mâna pe putere. Vrem să dobândim măcar pajiştea din preajma Raiului. Mulţumim, Părinte, că nu ne laşi să ne rătăcim! Am şters rîndul, dar rescriu: Sunteţi Arsenie Boca al meu, ce privilegiu! Şi dacă nu vă caut mai des, e o ispită (să nu vă deranjez cu lucruri minore). Deşi mi-e dor de Dvs. mereu şi nu există zi să nu mă gândesc: Oare Părintele cum ar proceda? Ce sfaturi ar da? Mulţumesc că vă rugaţi pentru mine: asta e şansa mea să revin, să traduc teoria.

Numai un limpezitor ne poate învăţa limbajul rugăciunii. Doar un trăitor ne poate arăta poezia harului. Oare îl vom căuta pe duhovnic doar de Florii, ştiind acestea? Nu suntem abrutizaţi, nici inerţi: avem un Păstor.

 

Marius MATEI

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *