LOADING

Type to search

Unui Martir necunoscut

Ortodoxie si traire

Unui Martir necunoscut

Share

 

În fiecare an, de o vreme, între 16 şi 22 decembrie mă vizitează durerea unui tânăr împuşcat în cap; alteori, a unei femei cu abdomenul sfârtecat. Este atât de intensă empatia cu îndepărtata lor agonie, încât nu-mi pot trăi durerea pe picioare, ca pe o criză obişnuită într-o eclipsă de lună, ci numai culcată la pământ, aşa cum au fost ei, în urmă cu 22 de ani, căzuţi pe asfalt.

De ce mă caută, de ce au nevoie de trupul meu, ca să sufere iar sălbatica durere a unei nedrepte agonii şi părăsiri?!

Cel mai greu îmi este că nu mă pot ruga, pentru că nu mai sunt eu, cea care ştiam să o fac. Duhul meu s-a ghemuit în cea mai strâmtă celulă a vieţii, pentru a-i face loc celui străin, ca să se bucure, în această săptămână, de ospeţia mea. Nu este ceva conştient, nici silit, pur şi simplu aşa se întâmplă: durerea mortală bate la uşă, iar eu îi deschid.

Înţeleg că unii dintre acei tineri nu L-au cunoscut pe Hristos, nu credeau în El, ci doar în libertate. Dar dacă astăzi, eu mă pot bucura de sfânta Liturghie zilnică, dacă pot citi cărţi pentru care părinţii mei ar fi plătit cu închisoarea, le-o datorez lor. De asta îi primesc, cu preţul celei mai atroce dureri…

-Întreabă-l ce vrea de la tine, aud glasul Îngerului. Nu acum trebuie să mori.

Mi se pare că desluşesc îngrijorare în vocea lui.

-Ce vrei, Martir preaiubit, copil care n-ai apucat să te bucuri de Naşterea Domnului pe acest pământ?!

Pentru prima oară de când mă vizitează, când l-am numit, durerea lui mi-a răspuns:

-Vreau Împărtăşania ta cu Hristos. Când muream, un preot trecea printre gloanţe, apropiind un Potir de buzele celor căzuţi de curând. La mine n-a mai ajuns, a fost şi el împuşcat. Am apucat să-l văd scăpând din mâini vasul sfânt şi Sângele Domnului, amestecându-se cu al nostru pe caldarâm. De atunci, tânjesc cu ardoare să retrăiesc experienţa morţii mele într-un trup împărtăşit cu Hristos.

-Fii pe pace, suflete, îi răspunde Îngerul meu fericit. Ajunge atât cât a fost. Poţi trece prin vămi, poţi spune oricui: Sunt cu Hristos! Nu te mai chinui fără rost. Fugi, te aşteaptă fraţii mei îngeri, să te întâmpine în Slava Cerului. Crede-mă, îi aud cântând! De-ai şti cât de nemăsurată este Iubirea Domnului pentru voi…

Astăzi, după nişte zile, mă ridic cu uşurinţă, mă pot ruga din nou…

Copil minunat, care puteai fi al meu, nu te-am născut, nu ţi-am împrumutat trupul meu decât preţ de o săptămână. Mi-a fost atât de frică de suferinţa pe care ai vrut s-o împarţi cu mine, încât credeam că vrei de la mine ceva. De fapt, veniseşi să-mi dăruieşti taina martiriului tău, să împarţi cu mine beatitudinea jertfei din iubire pentru aproapele…

Dacă eram mai puţin egoistă, nu m-ar fi durut atât.

Spune părintele Arsenie Boca: „El ne-a îmbrăcat pe noi cu Sine şi cu Duhul Sfânt, a Cărui peceţi de la Botez stau şi aşteaptă vârsta minţii noastre ca să le cunoască şi să le trezească energiile de viaţă, energii ale Duhului Sfânt, care ne transformă viaţa”.

La tinerii martiri decembrişti, clipa trezirii energiilor de viaţă ale Duhului Sfânt coincide cu clipa jertfei, a morţii pentru aproapele şi pentru neam. Iisus nu este absurd, este Înţelepciunea Însăşi.El găseşte cu siguranţă un paragraf al propriei Sale legi, prin care o asemenea jertfă din Iubire să-şi primească meritata cunună în Cer. Doar viclenia duhurilor dintre lumi mai poate încerca să înşele tinerele suflete de martiri. Să ne rugăm mereu pentru ei. Să nu-i uităm nicicând, să-i iubim cu tot sufletul măcar în vremea jertfei lor. Altfel fiziologia inconştientă, mai plină de milă decât inteligenţa noastră activă, ne va trânti neaşteptat la pământ. Doar pentru a ne aminti…

Elena Frandeş

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *