Valeriu Gafencu
Share
| Este numele foarte cunoscut al unui tânăr basarabean din Soroca, absolvent al unui liceu militar. În 1942 l-am găsit la Aiud. Frumos, înalt, cu ochi albastri plini de viată mi-a atras atentia când l-am cunoscut. Smerit, cu preocupări spirituale deosebite. Lecturi alese, prietenii cei mai buni, voia să rămână pe o linie de onoare si a rămas tot timpul. Oriunde era ceva deosebit si frumos de făcut era prezent.Era tânărul care pe zi ce trecea stârnea admiratia tuturor. Erau în temnită si atitudini rele, criticabile. Le stia. Era cu ochiul deschis, dar nu osândea pe nimeni. Citea numai Biblia si cărti religioase. Era foarte inteligent si prindea repede sensul just al textelor sfinte.
Convorbirile cu el erau o plăcere. L-am îndemnat să nu rupă legătura cu literatura noastră si cu unele cărti stiintifice de valoare, adică să citească si altceva decât literatură religioasă. Dar el a refuzat. „Dacă am cele mai bune bucate, de ce să recurg la surogate?” a spus el. „Dacă ceea ce citesc mă satisface deplin,nu mai doresc nimic altceva. Dumnezeu se găseste oriunde, dar mai ales în revelatia Sa scrisă, în Biblie. Aici avem privilegiul să-l căutăm pe El. Afară, de vom ajunge, vom mai vedea”. Şi mergea înainte pe drumul lui. La distrugerea canalului din interiorul temnitei a lucrat în echipă cu mine. În pauze, când ne odihneam, eram încântat privind pe acest tânăr atât de frumos, bine făcut, ca un brad, cu fruntea lată, ochii senini si preocupări atât de frumoase. După 1948 a fost luat de la Aiud. Nu stiu unde l-au dus. A trecut prin Jilava. A încântat pe toti care l-au cunoscut. Străinii care l-au cunoscut, adică nelegionarii, evreii sau altii, vorbeau de el ca de un sfânt. A murit, dar nu stiu unde. Poate la Pitesti, în flăcările si marile patimi ale reeducării pe care criminalul Nicolski o aplica studentilor nostri. Rămâne un nume pe care cei ce l-au cunoscut îl vor pomeni cu veneratie. Şi acum parfumul minunat al întâlnirilor cu acest tânăr mai stăruie în inima mea. Mai retin doi din prietenii lui Gafencu la Aiud: Marin Naidin si Nicolae Mazăre, ambii eminenti, admirabili, cuceritori, exceptionali. Nu stiu dacă au mai scăpat după marele „foc” în care au ars în anul 1949 si începutul lui 1950, an în care au murit mii de detinuti la Aiud si în alte lagăre si temnite ale tării. Nicolae Mazăre, originar din Vălenii de Munte, era elev cu opt clase terminate, dar cu o tendintă de studiu deosebită. Avea un mare talent la limbi. Învătase franceza, germana, dar si bulgara si chiar jargonul tigănesc. Era tipul cercetătorului stiintific, dar si cu preocupări religioase accentuate. Străinii care l-au cunoscut l-au numit „cel mai politicos dintre tineri”, căci din cei mai în vârstă cel mai politicos era considerat poetul Radu Gyr. Gafencu a mai avut si alti doi prieteni de care era nedespărtit, dar ale căror nume, oricât le caut în memorie, acum îmi scapă. Da! Iată unul: Virgil Maxim, elev de clasa a VIII-a. Frumos, bine dezvoltat, mai înalt ca Mazăre si Naidim, fata prosperă, meditativ, prin inteligentă, bun simt si prin tinuta lui stârnea admiratia tuturor. Naidim era credincios, smerit, tăcut,pe linie înaltă: un sfânt între oameni. Pr. Nicolae Grebenea |
