LOADING

Type to search

Vasile Voda Lupu – 350 de ani de la mutarea la cele vesnice

Ortodoxie si traire

Vasile Voda Lupu – 350 de ani de la mutarea la cele vesnice

Share
Ce predomina intr-o existenta atunci cand dorim sa o privim direct? Umbrele? Coridoarele? Zorile / amurgul? Pasajele secrete sau ferestrele larg deschise? Probabil doar modul in care reusim sa ne reflectam in apele sale. Despre Vasile Lupu stim, inainte de toate, “verdictul” oferit de  Miron Costin: “Om cu hirea inalta si imparateasca mai mult decat domneasca”. Dincolo de a ne multumi, randurile letopisetului ne aseaza inaintea unui caleidoscop. Pentru ca, urcand treapta cu treapta biografia domnului Moldovei descoperim ca, in acest caz, piesele care compun mozaicul trecerii sale prin veac sunt mai demne de atentie decat mozaicul in sine.
S-a nascut la sud de Dunare, la Arbanasi, intr-un colt de Bulgarie, in 1597. Numele sau – Lupu, fiul lui Neculai Coci si al Irinei. Etnia lor a starnit controverse aprige. Putem presupune ca erau aromani. Oricum, istoria a dovedit nu rareori ca neamurile Balcanilor sunt doar o familie ale carei legaturi greu ar putea sa fie frante. In martie  1611, Nicolae isi aduce familia   in Valahia, insotind suita   lui Radu Voda Mihnea, domn cosmopolit, cunoscator al Sfantului Munte si al Venetiei, absolvent al Universitatii din Padova.Insa stapanirea noului domnitor este scurta; in aprilie Radu Serban il infrange. Revine in iulie pe tron. Pentru  tanarul Lupu, telul este afirmarea sociala. Pe care decide sa si-o construiasca singur. In Moldova. Prima treapta – casatoria cu fiica marelui vornic al Tarii de Jos, Tudosca. Sprijinul vine si de la Targoviste. Tatal sau ocupa dregatoria de vel aga. Sotia sa se inrudeste cu neamul Cantacuzinilor. Nasul de cununie este chiar Gaspar Gratiani, domnul tarii. Dispune de premize incurajatoare pentru a deveni un timpuriu Julien Sorel. Si intr-adevar, urca in graba “cursus honorum”. Mare vistiernic sub Gaspar Gratiani si Miron Barnovschi, mare comis, in vremea lui Stefan Tomsa al II-lea, mare spatar si apoi, chiar mare vornic al Tarii de Jos, nu ezita sa mustre pe Gaspar Gratiani atunci cand interesele tarii sunt afectate de politica sa, sa se afle in fruntea revoltei contra lui Alexandru Ilias sau sa contribuie la prabusirea lui Miron Barnovschi. In ciuda oricarei prudente, a infrangerilor si pedepselor primite, este constient ca nu poate face nici-un pas inapoi. Oricum, domnii sunt trecatori. El ramane si devine, in tot mai mare masura, un fin cunoscator al realitatii tarii.Cum timpul trece, sub Moise Movila decide sa ajunga acolo unde stia ca ii este locul. Se opreste, pentru jumatate de an, la Stambul, scapand de amenintari. Cumpara, intinde capcane adversarilor si le dejuca planurile,, asculta, invata, profita de moliciunea inselatoare ce invaluie gestul si cuvantul Portii. Si astfel,  in aprilie 1634 devine el insusi domn al Moldovei. Ar fi usor, firesc poate, sa ne gandim la victoria unui Iago sau la Principele lui Machiaveli. Oricum, adoptand ultima ipostaza, nu am gresi prea mult. Devenit stapan al tarii, decide sa isi schimbe numele. Multi dintre inaintasii sai o facusera,  doar ca in acest caz, dorinta nu este acoperirea unui trecut modest ci afirmarea ambitiei. Dregatorul Lupu lasa loc lui Vasile Voda. Adica, sfantul  insotitor al Mucenicului Dimitrie al Tesalonicului  este umbrit de amintirea  bazileului Vasile I Macedoneanul. Si astfel, se afla in fata unui nou inceput. Alaturi de cea de-a doua sotie, Ecaterina Doamna
Numit de turci, este decis sa transforme tara. Punctul de plecare – fidelitatea deplina fata de Stambulul “de la care imi am stapanirea”. Urmeaza iertarea boierilor fugari si ameliorarea conditiei taranilor. Ambele insa sunt apasate de luxul Curtii. Nasturi de diamant si serbari impresionante. garda numeroasa si ctitorii splendide, somptuoase nunti ale fiicelor sale – ingrediente aliantelor  Si, in egala masura sumele pentru Imperiul Otoman. Toate acestea devin radacinile unei politici autoritare, a cresterii numarului “naimitilor” – tarani fara venit, a restrangerii teritoriului vetrelor unor orase. Pe plan extern, “pohta” sa aminteste, oarecum, de cea a lui Mihai Voda. Atata doar ca extinderea stapanirii asupra vecinilor este prinsa in jugul ambitiilor “imparatesti”. De aici, necazurile. Atacurile tatarilor si ale cazacilor, frecventa lipsa de realism in luarea deciziilor politice si pregatirea, impetuoasa, a propriei caderi. 
Cu toate acestea, domnia lui Vasile Lupu este, neindoielnic, a luminii. 
In domeniul juridic, incurajeaza  aparitia Cartii romanesti de invatatura, instrument de randuire a tarii. 
Cultural, bijuteria carmuirii sale este Colegiul Vasilian. Apoi, introducerea tiparului in Moldova si, ca bun rod al sau, Cazania Sfantului Ierarh Varlaam.
 In ceea ce priveste Ortodoxia, este firesc sa ne amintim in primul rand de biserica Manastirii Trei Ierarhi a Iasilor sau de aducerea moastelor Sfintei Cuvioase Parascheva. Insa, la fel de pretioase sunt si biserica din Orhei sau manastirea Golia,ca si manastirea Stelea a Targovistei sprijinul consistent pentru lacasurile de la Sud de Dunare, daniile ce se revarsa asupra fiecarui colt al lumii drept credincioase, plata datoriilor Patriarhiilor Orientului si Sinodul ecumenic de la Iasi din 1642. Dar marea sa virtute este stiinta de a se fi sprijinit in demersul sau pe doi exceptionali vladici – Petru Movila al Kievului si Varlaam al Moldovei.
Insa, pe plan politic,  acest “loctiitor si asemanator imparatilor bizantini” devine propria sa victima. Confruntarile cu Muntenia lui Matei Basarab si tensiunea din relatia cu Transilvania incurajeaza nemultumirile boierilor. Acestia, condusi de logofatul Gheorghe Stefan, il inlatura pe Vasile Lupu de pe tron. Turcii il privesc si ei cu suspiciune. “Altan bey” avant la lettre, socru de capetenie cazaca si de nobil polon, este departe de a mai constitui un pion demn de incredere.  Astfel, in 1653,  trupe maghiare si muntene se alaturi boierilor dornici de vremi mai blande. Domnitorul isi paraseste tara singur. Familia ii ramane in Moldova. Ca si averea. Si, pentru a sublinia cuvantul Ecclesiastului, fostul protejat al Inaltei Porti este inchis, la finalul peregrinarilor, la Edicule.  Insa furtuna nu il schimba. Imparte daruri, face promisiuni. In 1658, Gheorghe Stefan este inlaturat de la domnie. Asa incat, speranta renaste.  Mai ales cand tronul Moldovei este obtinut de fiul sau. Spera ca aceasta noua domnie este semn de bun augur pentru intoarcerea sa. Se imbolnaveste. Moare la 28 martie/7 aprilie 1661. Adormirea sa intru Domnul este trista implinire a cuvintelor pe care le rostea la inceput de domnie: “eu cu toata semintia mea trag catre turci. La ei si pentru ei voi muri”.  Totusi, ca postuma mangaiere, osemintele sale sunt aduse in patrie. Si inhumate in ctitoria care, probabil, vorbeste cel mai convingator despre taina unei vieti, despre forta si stralucirea unei domnii – Biserica Trei Ierarhi, spatiu al revenirii celor care, alaturi de Vasile Voda raman, in final,pilde de parelnica risipire si  jertfe ale implinirii unei tari: Dimitrie Cantemir si Alexandru Ioan Cuza.
Prof. drd. Vincentiu Dascalu

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *