Văzute şi nevăzute

Când se naşte din pântecele întunecat al mamei sale omul vede Lumina ca pe o reminiscenţă a Raiului pierdut pe care acum îl pregustă.

Cu ea se înveşmântează de frumuseţea ei se pătrunde şi se bucură până când împrejurările şi propria voinţă îl fac să se coboare puţin câte puţin în “Valea plângerii”.

Este singurul moment din viaţa lui când se află foarte aproape de Cer căci Maica îl ţine în braţe,Fratele Veşnic îl mângâie ,îngerii îl înconjoară este răsfăţat şi ocrotit ca un mic fiu de împărat.

Venirea lui pe lume aduce pe lângă bucuria înoirii neamului şi nădejdea că prin el se pot mântui cei mulţi.

Însă foarte repede lumea părinţilor săi trupeşti îl ia în primire supunându-l experienţelor şi trăirilor omeneşti. Vede acum tot ce-l înconjoară ,simte durerea,îşi manifestă nemulţumirea ori satisfacţia dar nu mai vede pe cele nevăzute decât în vis. Cu rare excepţii.

O experienţă diferită de ceea ce auzim sau vedem de obicei se află într-o întâmplare petrecută cu câţiva ani în urmă într-o localitate din Moldova noastră de dincolo de Prut.

Soţia însărcinată a unui preot având puţine zile până la termen şi-a dorit din toată inima să meargă la mânăstirea Sfântului Serafim de Sarov pentru a se închina.

Fiind în starea aceea dificilă s-a rugat Sfântului s-o ajute şi să-i ocrotească pruncul nenăscut pentru ca să poată duce la îndeplinire hotărârea ce luase.

Totul a decurs bine şi după câţiva ani a avut confirmarea a ceea ce a cerut în rugăciune.

Sfântul Serafim îl ocrotea şi-l călăuzea pe copilul său.

Când făcea vreo poznă băieţelul venea supărat la părinţii lui spunând :”M-a certat batiuşca Serafim”.

Îl descria pe Sfânt ca pe un bunic (batiuşca) ce apărea lângă el atunci când nu era cuminte şi-l mustra.

Copilul era foarte afectat nu de apariţie în mod special căci pentru el era ceva obişnuit ci de certarea batiuşcăi încât le expunea părinţilor în detaliu tot ce se petrecea între el şi Sfânt.

Acest fapt absolut real ne demonstrează că Hristos nu ne lasă în necazuri şi nevoi ci ne trimite ajutor din Cer.

Sfinţii, Îngerii sau Maica Preacurată,grabnic ajutătoare ne pot feri de multe ispite şi ne pot scăpa din multe rele atunci când îi chemăm şi credem în cuvintele Mântuitorului care zice că tot ce vom cere de la Tatăl în Numele Lui , vom primi.

Din păcate copiii noştri sunt obligaţi să trăiască într-o lume artificială,departe de Dumnezeu şi nu mai pot convorbi cu sfinţii sau cu îngerul păzitor.

Ei sunt crescuţi şi educaţi după legile care circulă acum în lume ,puşi în postura de a vedea şi de a auzi lucruri care nu sunt pe măsura înţelegerii şi a nevoilor fireşti vârstei.

Astfel noţiunile sacre sunt deformate sistematic în mintea lor şi ajung să inducă atitudini şi trăiri negative.

Cei care nu sunt orientaţi spre viaţa întru Hristos de către persoanele apropiate din viaţa lor vor avea reprezentări greşite despre cele dumnezeieşti ,dobândite din vizualizările pe care le-au avut în desenele animate sau filmuleţele pentru copii care nu fac altceva decât să-i acapareze şi să-i stăpânească.

De aceea copii nu înţeleg care este cu adevărat rolul îngerilor în viaţa omului pentru că ei văd “îngeraşi”schimonosindu-se şi făcând fapte rele pe care experienţa şi intuiţia lor le sancţionează.

Iar gestul de a arunca pe jos cărţile cu imagini de sfinţi pe copertă odată cu vorbele:”Mie nu-mi plac cărţile astea, sunt urâte!”este scuzabil şi justificat.

Foarte mulţi dintre părinţii tineri rezumă creştinismul copiilor doar la Sfântul Botez şi acela supus”canoanelor”modei.

Nu le arată prin fapte cum să se raporteze la Dumnezeu şi la Sfinţii Săi lăsându-i să-şi aleagă singuri drumul.

De multe ori acest drum duce la nefericire şi la schilodirea sufletească a copiilor despre care noi,românii spunem adesea că sunt bucuria şi lumina vieţii noastre.

Nu ne avertizează Dumnezeu prin gura Proorocului: ”Înţelegeţi dar acestea cei ce uitaţi pe Dumnezeu ca nu cumva să vă răpească şi să nu fie cel ce izbăveşte”?

Adică să avem grijă şi să nu ne lăsăm copiii în voia celui “care răcneşte ca un leu căutând pe cine să înghită.”

Ne-am obişnuit să luăm drept bun şi adevărat numai ce vedem cu ochii şi să punem sub semnul îndoielii ceea ce nu înţelegem.

În privinţa asta suntem cu mult în urma necuvântătoarelor care percep şi primesc stimuli din afara sferei noastre de percepţie aşa-zis normală.

Mândria şi necredinţa ne împiedică să acceptăm că există chiar în lumea noastră multe nevăzute şi neauzite pe care unii le văd şi le aud.

Dreptul Simeon a văzut în Templu mai mult decât un prunc adus spre închinare

L-a văzut pe Mesia după ani lungi de rugăciune şi aşteptare aşa cum îi promisese Dumnezeu prin Duhul Sfânt.

Nici Hristos n-a venit la Templu ca un prunc obişnuit ci,ca Dumnezeu-omul care S-a supus Legii lui Moise.

După cum Sfânta Fecioară Maria a venit la rugăciunea de curăţire ca orice femeie pentru a face ascultare aceleiaşi Legi, din smerenie .

Noi, însă vedem dar nu credem,ascultăm dar nu auzim.

Nu auzim rugăciunile pe care Biserica le aduce cu timp şi fără timp ca jertfă pentru păcatele poporului.

Auzim în schimb şi credem defăimările celor care Îl urăsc pe Hristos şi pe slujitorii Lui.

Vedem necazurile noastre şi pe ale altora dar nu vedem cauza acestora şi nici dragostea Lui Dumnezeu care în ultimă instanţă apelează la măsuri aspre pentru” a-i intoarce pe fii la moştenirea lor.”

Vedem lanurile de grâu culcate la pământ după o ploaie cu gheaţă dar nu vedem tractoarele care ară duminica.

Vedem atâtea binefaceri pe care ni le dăruieşte Dumnezeu dar nu ne întoarcem de la năravurile noastre ca să-L bucurăm şi să-I mulţumim.

Vedem izvoare de aghiazmă,râuri de mir,sânge şi lacrimi pe sfintele icoane dar am izvorât o lacrimă pentru jertfa Mântuitorului?

Multă vreme n-am înţeles de ce,după ce Hristos vorbea mulţimilor încheia cu vorbele : “ Cine are urechi de auzit ,să audă!”

Doamne, fă să vedem şi să auzim şi noi glasul Tău “întru cuviinţă”!

Tudora Luca