LOADING

Type to search

Visarion, Toiagul Lainicilor

Ortodoxie si traire

Visarion, Toiagul Lainicilor

Share

Rareori viaţa este rotundă. Fie că umbrele domină sau tainele par numeroase, ori mutarea la Domnul a avut loc prea devreme, a aparţinut unei alte vremi sau a fost pradă risipirii, existent celuilalt apare cu rest. Excepţie fac eroii. Dar mai ales sfinţii. În cazul străbaterii vremii de către Cuviosului Părinte Visarion Toia, şi primii, şi cei din urmă, au lăsat urme atât de profunde încât, există şansa ca existenţa sa să treacă pragul biografiei, devenind cuvânt de învăţătură.

Fiu al Frăsineilor

Se naşte la 28 mai 1884, la Secuieni, sat răzeşesc din ţinutul Bacăului, atestat documentar din vremea Sfântului Voievod Ştefan, dar al cărui nume provine de la unul dintre urmaşii întemeietorului Moldovei, Dragoş. Părinţii, Ilinca şi Gheorghe, asemenea înaintaşilor lor, îşi câştigă traiul din munca pământului. Totuşi, din neamul lor nu puţini monahi s-au ridicat. În acest context, dorinţa fiului lor, Vasile, de a îmbrăţişa viaţa de mănăstire este privită de cei apropiaţi ca vrere dreaptă, cu atât mai mult cu cât urma alegerii similare a unuia dintre fraţii săi mai mari.

Însă nu doar de o intenţie este vorba, ci de pregătirea unui drum. Deoarece, deşi timpurie, împlinirea gândului este înălţată cu grijă prin participarea la viaţa parohiei, anii de şcoală şi armată, prin truda zilnică împletită cu parcurgerea cărţilor duhovniceşti. Iar rodul acestora este unul grăitor: la 8 septembrie 1908 intră ca frate la Mănăstirea Frăsinei.

Pentru lumea noastră alegerea poate fi excentrică. Oare Moldova nu are suficiente locaşuri? Nu reprezintă un standard prea înalt ctitoria Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, cunoscută prin asprimea vieţii ce urmează modelul athonit? Răspunsul este simplu: intrarea în monahism este ruperea de tot ceea ce a putut reprezenta legătură cu lumea; cel care îl primeşte în mănăstire pe fratele Vasile este Cuviosul Porfirie Bucurescu, care reuşise în 1889 să îndepărteze a doua ameninţare a secularizării sfântului locaş. Şi aşa cum el însuşi a fost îndrumat de vrednicul Părinte Policarp Nisipeanu, se îngrijeşte la rândul său de obşte, sprijinind pe noul venit să urmeze Şcoala de cântăreţi bisericeşti.

Providenţialul Visarion

În 1910, cu încuviinţarea stareţului şi cu binecuvântarea vlădicăi Ghenadie Georgescu, episcopul Râmnicului Noului Severin, intră în obştea Mănăstirii Lainici. Dorinţa venirii în lavra Sfântului Cuvios Irodion Ionescu este legată de căutarea unui loc care să-i îngăduie asumarea unei nevoinţe mai aspre. Iar Lainici, pradă distrugerilor primului război mondial, se dovedeşte locul perfect pentru aceasta. Arhiva este arsă, odoarele furate, biserica pângărită, cimitirul devastat, parte dintre monahi deportaţi în Germania. Există o candelă care nu încetează să ardă – mormântul Cuviosului Irodion, care adună la el credincioşi din toate regiunile. Tuns în monahism în 1922, primind rangul de protosinghel cinci ani mai târziu, Cuviosul Visarion Toia este ales stareţ al mănăstirii la 15 ianuarie 1929. Propunerea P. S. Vartolomeu Stănescu, episcopul Râmnicului, este una dintre cele mai înţelepte. În primul rând pentru că şantierul condus de Părintele Visarion este pe cât de larg, pe atât de profund. Are alături, iniţial, doar şase monahi de la Frăsinei. Cu sprijinul lor, al Ministerului Cultelor şi Artelor – implicarea ministrului Alexandru Lapedatu fiind una notabilă -, a Direcţiei Minelor Petroşani, reface lăcaşul şi dependinţele. Înalţă Schitul Locurele, casa de oaspeţi, metocul din Târgu-Jiu. Obştea sporeşte nu doar numeric – în 1938 ajunge la 14 vieţuitori -, cât valoric. Rigoarea vieţii Frăsineilor este “replantată” la Lainici, lecturile din opera Sfinţilor Ioan Scărarul şi Teodor Studitul, studierea Patericului şi a Vieţilor Sfinţilor constituind motorul acestei autentice renaşteri. Acesta este contextul apariţiei, dezvoltării bibliotecii şi refacerii arhivei, a trimiterii la studii a monahilor şi a sporirii numărului credincioşilor ce vin la Lainici. De aceea, printre preocupările de seamă, se numără, alături de organizarea cimitirului, şi cea privind osemintele Cuviosului Irodion dezgropate şi ferite, cu grijă, în 1930, de “vânătorii de moaşte”. Vor fi readuse la lumină, prin intensă rugăciune, abia în aprilie 2009…

“Răsună valea, de la Bumbeşti la Livezeni…”

Urmarea exemplului Cuviosului este prezentă neîntrerupt. În primul rând, prin grija părintească faţă de minerii din Valea Jiului care îşi află aici odihnă sufletească şi îndrumarea duhovnicească. Apoi, pentru şirul de pelerini veniţi din ţinutul Hunedoarei şi din Oltenia, din Moldova şi din Banat. Nici timpurile, nici oamenii nu reuşesc să îi tulbure misiunea. Dimpotrivă, redeschiderea şantierului Bumbeşti-Livezeni, în 1948, continuarea construcţiei căii ferate, începută în 1944, este nou prilej de acţiune. Primul demers – înfiinţarea unui spital, în incinta mănăstirii, pentru victimele noului avânt stahanovist. Fiind vorba, în general, de studenţi deveniţi brigadieri, frecvent spre reabilitare, la proiectul ce viza facilitarea traficului între centrul carbonifer din Valea Jiului şi centrele industriale, excavările, construirea podurilor şi a viaductelor conduc la apariţia unui număr însemnat de răniţi. De aceea, în ciuda ameninţărilor ce planau asupra mănăstirii, grija obştii, în frunte cu stareţul său, este aceea de oferire a îngrijirii trupeşti şi spirituale şi de a înmormânta, cum se cuvine, pe cei morţi. Mai ales că ajutorul nu lipseşte, mulţi dintre minerii de aici şi-au aflat bun început vieţii, contribuind la uşurarea efortului monahilor.

Aşa cum preciza Ana-Maria Rădulescu, pentru regim şantierul trebuia să aibă chipul producţiei. “Răsună Valea”, filmul lui Paul Călinescu, este o oglindire cinematografică a noilor realităţi româneşti. Or, activitatea Mănăstirii Lainici şi a Schitului Locurele nu doar “sabota implementarea valorilor marxistleniniste, dar o făcea inutilă” (Adrian Nicolae Petcu). După închiderea şantierului, în 1949, se apelează la intervenţia Securităţii. Se încearcă împiedicarea pelerinajelor. Ca o completare, se ia decizia, după ocuparea terenurilor mănăstirii, şi a plasării de militari în mare parte dintre chilii, sub pretextul anihilării mişcării de rezistenţă şi a protejării Fabricii de armament de la Sadu. Opoziţia Cuviosului Visarion este fermă: “Doar turcii şi nemţii au atentat la integritatea mănăstirii. Dar ei erau ocupanţi, în vreme de război. Cum aş putea îngădui să distrugeţi ceea ce cu atâta greutate s-a înălţat?!”

Martirizat de diavolii roşii

Toamna anului 1951. Ameninţările sunt urmate de insulte. Apoi de maltratare. Este acuzat că-i sprijină pe partizanii din Munţii Olteniei şi că încurajează, prin proliferarea activităţilor mistic-duşmănoase, subminarea orânduirii socialiste. La ordinul unui ofiţer, stareţul, în vârstă de 67 de ani, este aruncat pe scări. Îşi fracturează piciorul. În urma cangrenei, se mută la cele veşnice de praznicul Sfinţilor Arhangheli, la 8 noiembrie 1951 (Cuv. Ioachim Pîrvulescu). Îngropat lângă altarul bisericii, amintirea sa se transformă în încurajare pentru credincioşi şi obşte. Ultima este silită să asiste la abuzuri, părăsirea locaşurilor de către tovarăşi în 1957 fiind urmată, patru ani mai târziu, de transformarea mănăstirii în casă de oaspeţi; astfel, săvârşirea Sfintei Liturghii este limitată. Arhimandritului Caliopie Georgescu îi revine meritul de a repune, treptat, ca parte a moştenirii primite, pe făgaş firesc, viaţa mânăstirii începând cu anul 1975.

Cât despre Părintele Mărturisitor Visarion Toia, cel considerat al treilea ctitor al mănăstirii, recompensarea trudei sale poate fi considerată ziua de 1 mai 2011, când Cuviosul Irodion Ionescu, ale cărui sfinte moaşte le-a ocrotit şi la care a avut evlavie profundă, a fost proclamat sfânt.

Numărat în rândul mucenicilor închisorilor comuniste, parte a unui lung şir de nevoitori care au transformat Mănăstirea Lainici în reper major al spiritualităţii româneşti, Părintele Visarion Toia reprezintă, în esenţă, mai ales un exemplu admirabil de împlinire.

Vincenţiu Dascălu

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *