VORBE DE MÂNTUIALÃ, NU DE MÂNTUIRE

Din înțelepciunea popularã se pot des­prinde destule vorbe sau expresii care cuprind un adevãr fundamental despre lume, viațã, credințã sau neam. Nu este și cazul expresiei din titlul acestui articol, auzitã suficient de des încât sã constituie un motiv de îngrijorare pentru cei conștienți cã un cuvânt are puterea sã dea viațã sau sã o­moare.
Se gãsesc destui care spun: „Ce e frumos și lui Dumne­zeu îi place!“ spre a-și justifica avântul spre unele pãcate (care, fiind sãvârșite de mulți, au aura unor pãcate mai pu­țin vinovate decât celelalte, ba chiar o aparențã de „normalitate“). Într-o zi am vãzut, din întâmplare, un minireportaj de la nunta unei vedete de film erotic și m-a șocat faptul cã femeia plângea în hohote, trãdându-și astfel sentimentele probabil foarte calde legate de cel cu care își unea destinul. Crezusem pânã o clipã mai devreme cã astfel de „artiste“ nu au sentimente. Crezusem cã, strãine de moralitate și trãind ca și cei mai de jos slujitori ai pãcatului, unele ca acestea sunt total insensibile și gata sã calce în picioare orice precept. Lacri­mile „artistei“, în mod vãdit sincere, mi-au reamintit însã cã omul este o ființã profundã chiar și atunci când decade, cã manifestãrile sale sunt de o complexitate uneori uimitoare…
Întotdeauna existã ceva dincolo de ceea ce vedem noi în mod obișnuit, și de aceea, poate, ne-ar fi de folos sã cântãrim puțin și complexitatea noțiunii de frumos, ca sã înțe­le­gem o datã pentru totdeauna cã nu tot ce „e frumos“ pentru oameni „place și lui Dum­nezeu“, cum se spune pe negândite. Frumosul percepției curente are numeroase manifestãri fãrã nimic comun cu dumnezeirea și mã arãt ferm în favoarea ideii cã mulți oameni detestã frumosul-periculos, frumosul-murdar, frumosul-obscen, frumosul-necuviincios. Un leu este admirat pentru frumusețea cu care a fost înzestrat de Dumnezeu, dar omul fuge de acest ani­mal, fiindcã știe cã poate sã fie sfâșiat. O soție frumoasã care și-a înșelat bãrbatul devine în ochii acestuia cea mai urâtã femeie din lume…
Cu atât mai mult, nu tot ce considerã omul cã e frumos ara­tã ca frumos și în ochii lui Dumnezeu. Au fost momente în istoria omului când ritualurile sacre, vãzute ca fiind parte din frumusețea împãcãrii cu divinita­tea, în ochii lui Dum­ne­zeu au apãrut ca urâciuni: „Arderile de tot ale voastre nu le voiesc și jertfele voastre Îmi sunt neplãcute“ (Ieremia 6, 20). Fe­meia frumoasã este adeseori asociatã biblic cu fapte detestabile: „Ea a luat diadema de pe capul regelui și, punând-o pe capul sãu, dã palme regelui cu stânga“ (III Ezdra 4, 30). În mai multe rânduri frumusețea femeii este consideratã ca fiind ucigãtoare de suflete (III Ezdra 4, 26-27; Iisus Sirah 9, 8; II Regi 11, 2; Pilde 11, 22, sau 31, 30).
Relativitatea noțiunii de frumusețe este astfel mai mult decât evidentã, iar Dumnezeu, dupã cum afirmã înțelepții și profeții, nu iu­beș­te amestecul de contrarii, fiindcã ne cere insis­tent sã separãm afirmațiile de negații (Iacov 5, 12), precum și lumina de întuneric (I Corinteni 6, 14; Efeseni 5, 8; Ioan 8, 12).
În zgomotul veacului, se aud tot mai des vorbe de mântuialã, care, din pãcate, nu sunt și vorbe de mântuire. Ce este frumos nu este neapãrat și plãcut lui Dumnezeu; și sper ca, mãcar în ce privește aceastã expresie, rându­rile de fațã sã fi adus în mijlocul noroaielor un pic din „estetica“ purificatoare a cuvântului biblic, în care Frumosul nu poate fi despãrțit de Bine și de Adevãr.

sursa foto: pixabay.com