Whisky-ul scotian nu e o minune

Sfanta Scriptura se tipareste in miliarde de exemplare si in sute de limbi, dar mesajul ei isi face salas mai greu in inimile noastre decat inainte de inventia tiparului. Paradoxal, nu fructificam sansa libertatii. Dam vina pe invazia tatarilor, pe cuceririle otomane, pe altii… Pe istorie, in general, care mereu ne-a fost „defavorabila”. Nu este insa un argument plauzibil pentru cei din 2012, care se pot infrupta din lumina Adevarului. Dar pacatele altora nu sunt o scuza sa le facem in continuare pe ale noastre. Ne luptam pentru inocenta, nu vorbim cu „strainii”. Strainii Traditiei ne perforeaza gandurile. Orasul Interzis este cel al patimilor. Cele Doua Roze nu se mai razboiesc, fratii locuiesc impreuna! Iar Rubliov ne ofera divinul in chip iconic. Se reinventeaza „dobanda”. Nu avem bani pentru caritate, doar pentru ca tanjim dupa minuni in false destinatii. Whisky-ul scotian nu e o minune, e un prapad! Mai bine construim biserici! De ce preferam spitalele psihiatrice?! Ne rugam pentru atei, pentru stranepotii persecutorilor care urlau catre crestini: Nu aveti voie sa existati! Nu semnam nici un libellus, nici o acta facientes, nu il tradam pe Mesia inviat! Si ne bucuram sa ne serbam inaintasii curajosi Iorest si Sava, oameni ai Sfantului Duh intr-o Transilvanie necajita. Fara ei, azi (poate) nu eram ortodocsi, asa cum fara Stephen the Great in Moldova mai mult de jumatate din Europa ar fi vorbit azi limba turca!

Aseara, la Vecernie, am citit din Proloage un cuvant al Sfantului Efrem Sirul: „Sa nu va amagiti ca nu exista pedeapsa si iad pentru pacatosi!” Azi, parintele Cleopa ar fi implinit 100 de ani. Parintele Aioanei ii cinsteste memoria: „Niciodată nu-şi începea ziua fără rugăciune. Se ruga mult. De multe ori spunea: „Rugaţi-vă câteva ceasuri pe zi şi veţi avea mari bucurii!” Acum pierdem aceste bucurii pentru că nu mai avem ceasurile pe care el le petrecea cu genunchii plecaţi. Omul este mare doar atunci când stă în genunchi. Şi părintele a fost un om mare!” Preferam ceasurile psaltice orelor de exces egoist. Din celula devenita chilie, Valeriu Gafencu cauta lumina: „Maica Domnului îmi împlineşte rugăciunile. Trăiesc pe revărsarea unor adevărate valuri de dragoste, care îmi copleşesc toată fiinţa pătrunsă de conştiinţa nimicniciei mele ca om pe pământ. Stau căzut în faţa icoanei, în genunchi, implorând milă, ajutor şi dragoste pentru mine şi pentru toţi ai mei, părinţi, rude, prieteni, binefăcători, vrăjmaşi.” Si a gasit lumina!

Marius Matei