LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Ziua pacii, Ziua bucuriei

Share
 
ZIUA PĂCII, ZIUA BUCURIEI
 
DE LA  SIBIU, LA ALMA,
 
ŞEICA MARE ŞI ÎNAPOI…

O zi nesfârşită, blândă, ca un fior de fericire. De dimineaţă am încărcat aparatura, apoi într-un convoi de câteva maşini am pornit la drum spre localitatea Alma Vii unde am fost prezenţi la Sfânta Liturghie şi al instalarea noului preot Andrei Afloroaiei, fost cântăreţ la strană şi bun colaborator al comunităţii noastre din Sibiu. La slujbă a fost frumos, poate peste aşteptări de frumos. S-a vorbit de apa cea vie a credinţei din care se hrănesc sufletele noastre, de dreptul nostru la bucurie şi de fericitele momente ale întâlnirilor dintre cei de la Sibiu şi cei din Alma. Apoi a urmat momentul culinr  şi deopotrivă dăruitor de Sala Căminului din sat, locul în care Cenaclul Lumină  Lină a susţinut în trecut foarte multe concerte. S-a cântat din inimă „Prea Sfântă Maică şi Fecioară” la unison de către întreaga asistenţă şi am promis gazdelor, domnului primar şi credincioşilor din localitate că în curând vom fi prezenţi atât la Alma cât şi la Moşna cu două concerte în luna iunie, datele urmând a fi stabilite săptămâna viitoare. Ne-am despărţit cu duioşie şi am pornit mai departe spre Şeica Mare


ŞEICA CEA MARE
 
LA SUFLET…
 
Ajungem la ora 16 la Şeica Mare. Sală arhiplină. Atmosferă entuziastă. Forfotă, emoţii, lume întrebătoare: Ce va fi? Cine este acest cenaclu? Începem puţin crispaţi  cu „Ostaşii luminii colindă”, apoi o mai veche piesă„O Părinte al mângâierii” interpretată de Părintele Cătălin.
Fetele noastre Adina, Cristina şi Cosmina cântă din suflet, cald şi frumos: „Vino în Rai!”
     Şi ca un preambul la recitalul tinerilor răsună lin şi blând: „Rugă pentru părinţi”

“Avem pe
 
Brâncoveanu pildă tare!”
Vine şi momentul copiilor pregătiţi de domnul profesor Ghincea Gheorghe. Tinerii de la Şcoala din Şeica Mare cântă ortodoxia şi neamul. Vocile lor vin parcă nu din România rebelă a anului 2011, ci din veacurile străvechi, din crucile de eroi căzuţi pentru libertatea şi demnitatea neamului românesc. Sunt minunaţi! Profesorul lor trăieşte cu emoţia această clipă unică în care aceste tinere vlăstare vorbesc prin versuri de probleme actuale ale neamului românesc, de felul în care compatrioţii noştri au abandonat dragostea de neam spre a se uni cu destinul ateu şi cosmopolit al lumii actuale. Copiii sunt îmbrăcaţi în haine româneşti tradiţionale. Recită poezia “Române” a Părintelui Lazăr Ţavra. O fac cu entuziasm şi plini de aplomb naţional. Apoi cântă „Pui de lei” şi atrag aplauzele numerosului public prezent în sală. Simţim româneşte, gândim româneşte şi înviem româneşte. Urmează o piesă de teatru excepţională, adaptată şi minunat pusă în joc de doamna profesoară Şuşa Maria după nuvela „Ciorbă de bolovani” a lui Vasile Voiculescu. Interpretarea este emoţionantă, chiar incredibilă, mesajul fiind unul superb, acela ca oamenii să fie uniţi şi la bine şi la greu, trecând împreună, prin comuniune, prin ajutor reciproc peste orice problemă socială..
 
Şi un final minunat!
 

Suntem surprinşi. Vrem să dăm replica şi să entuziasmăm publicul. Imediat atmosfera se încinge. Cântăm „Capul de la Torda”, Căciula” în aplauzele ritmate şi entuziaste ale sălii. La piesa:”Treceţi batalioane române Carpaţii” sala se ridică efectiv în picioare. Ne simţim excelent. Cântăm şi bisăm. Urmează alte melodii însoţite de frenezia sălii. Muţi bprbaţi de toate vârstele, tineri foarte mulţi, oameni care amestecă lacrimile cu partiturile cântecelor naţionale. Domnul Primar Şuşa Nicolae cântă în rând cu localnicii. Cristian cu fluierul atinge corzile sensibile ale românilor. Ţopea Laurenţiu la oboi şi Ţopea Marian la nai aduc imediat şi spiritul smerit al plaiului mioritic în lacrimile tuturor celor prezenţi. Imnul „Lumină LINĂ” e cântat din inimă şi astfel concertul se încheie. Ne despărţim cu regret. Sala răspunde din nou cu aplauze. Vorbeşte părintele paroh deosebit de frumos. La fel şi domnul primar ne cere să fim prezenţi la inaugurarea stadionului în luna august, dar până atunci ne vom revedea foarte repede, Plecăm , dar nu fără a primi cu bucurie invitaţia gazdelor a doamnei director Şuşa Claudia de a fi din nou prezenţi aici în ziua de 17 Iunie la Căminul Cultural cu ocazia finalului de an şcolar. Vom veni. Ne vom întoarce cu dor, aşa cum te întorci lângă nişte prieteni dragi.

 

Florile de mai
 
 
Şi lacrimile par o dulce mare,
Albastrul le transformă într-un rai,
Când pasul se transformă în cărare,
Daţi-mi un leac din florile de mai.
Nu vreau cununi, nu cer stinghere flamuri,
Războaie am purtat pe vajnici cai,
Şi am ajuns ca un oftat pe valuri,
Dar am o taină florile de mai.
Bolnav voi fi mereu şi gol în fapte,
Şi către viaţă cer, atât: Mai stai!
Dar dincolo de moarte şi de noapte,
Eu cer o pace, florile de mai.
Şi îngerii de mi-ar cânta la geamuri,
Chiar eu de-aş fi un sunet blând de nai,
Tot pom aş vrea să fiu cu dese ramuri,
Să port pe tâmple florile de mai.
Deschideţi larg a sufletului poartă,
Şi vă îndemn: Veniţi spre ceruri, hai!
Dar nu uitaţi că Dumnezeu aşteaptă,
Să luaţi cu voi şi florile de mai.
Eu, omul şi pomul
 
 
Şi undeva în suflet de Ardeal,
Mirarea mea a înflorit azi noapte,
Când se făcea că sunt un pom pe deal,
Cu merele sporelnice şi coapte.
O mână m-a atins uşor pe ram,
Ce caldă, ce uşoară amintire,
Dar nu era nici mâna lui Adam,
Ci doar o mână rece de simţire.
Din freamăt am ajuns să gem stingher,
Cu florile ce îmi creşteau din tâmple,
Eu pomul cel crescut în colţ de cer,
Întrevedeam ce poate să se întâmple.
Şi iată ce destin fatal, măreţ, ,
Culegătorii au venit la mine,
Spuneau că am un rod fără dispreţ,
Cu mere importante şi divine.
Până în zori n-a mai rămas nimic,
Am fost prădat de fructele frumoase,
Şi ca un pom ce a murit un pic,
Mi-am strâns la pieptu-mi crengile duioase.
Norocul meu că somnul a plecat,
Şi m-am trezit din visul ca un munte,
Eu omul cel absurd şi resemnat,

Culegător de lacrimi şi de fructe.

 

 

Catalin Dumitrean

 

dumitreancatalin@yahoo.com

Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *