Zona de confort
Share
Abia în 25 martie 1807 a fost abolit comerțul cu sclavi în Anglia, la sute de ani de la încreștinarea britanicilor. Asta arată cât de superficial a fost receptat mesajul creștin, cel puțin în rândul comercianților. Dacă ar fi existat o convertire reală, ei singuri ar fi realizat care este adevărul, fără nici o constrângere exterioară. Dar idolul lor era (și este) banul și toate superstițiile se leagă de capiștile acestuia.
În 1975, regele saudit Faisal a fost asasinat de unii dintre nepoții lui. Crimele acestea au migrat din Evul Mediu, iar lupta pentru putere rămâne o mare ispită. Să ucizi un rege este o crimă majoră. Să-L ucizi pe Regele Regilor părea de neimaginat. Dar iată că Hristos, Regele lumii a fost ucis de nepoții Lui. Și mai de neimaginat era ca Acesta să biruie moartea. Și ce părea imposibil s-a produs: Hristos este viu! Însă nepoții continuă să asmută mulțimea împotriva Lui și a ucenicilor Lui. Ai Săi nu L-au primit: asta e marea dramă a omenirii.
Pe nepoții farisei, saduchei sau pescari i-a deranjat faptul că acest nou Profet le-a cerut să iasă din ZONA DE CONFORT: Să renunțe la răsfăț, la buiecie, să nu se mai gândească doar la ei când e vorba de căldurică și păpică. Aici intervine și frica. O fobie ilogică, perversă și nefericită. Dar mereu altruismul nu va rămâne nerăsplătit. Omul iasă din zona de confort de fiecare dată când se ridică de pe scaun pentru a da o pâine, merge la farmacie pentru medicamentele vecinei, repară țeava bunicii, ajută la teme pe un copil din bloc. Omul iasă din zona de confort de fiecare dată când merge la spital să viziteze un bolnav. Omul nu numai că își rupe greu de la gură o rudă de salam, pentru a hrăni un flămând, dar și mai greu renunță la resursa de timp. Ajută dacă acest lucru presupune să sacrifice relativ puțin timp, pentru a se întoarce repede la laptop sau la TV.
Anul acesta, mulți oameni s-au implicat în organizarea Zilei Mondiale a Sindromului Down (Cluj-Napoca, 21 martie 2017). Oameni care au acceptat să iasă din zona de confort au dăruit o masă copiilor bolnavi, veniți tocmai din Alexandria, Râmnicu Vâlcea sau Buzău. Parohia Sf. Dumitru Florești – Cluj a reușit să coaguleze eforturile acestor oameni, cu ajutorul lui Dumnezeu. Ceea ce părea o zi banală de lucru peste săptămână, a devenit un prilej de mărturisire a iubirii frățești. Să împarți iubire acestor frați ai lui Hristos este o necesitate.
Confortul e ispititor, propune o oarecare siguranță, o căldură, dar alungă lupta pentru îmbunătățire. CONFORTUL ESTE ÎNCEPUTUL DECĂDERII, deoarece nu mai vezi dincolo de acest perimetru, ești insensibil la lacrimile altora. Este UTOPIA unui paradis terestru, niciodată realizabil într-o lume căzută. Restabilirea vizează un alt fel de confort, într-o altă lume. Confortul este ucigașul care pozează în cel mai bine intenționat amic. Confortul distruge inteligența emoțională și orice șansă de maturizare duhovnicească. Dar mai distruge ceva: vocația, câtă vreme orice jertfă este privită ca o anomalie.
Foarte puțini ieșim de bună voie din zona aceasta. Dar necazurile ne forțează. Repede vrem să reintrăm în zona periculoasă, fără să ne dăm seama de asta. Ieșirea din zona de confort este singura soluție de a scăpa de rutină, de plictiseală, de depresie și de a ne apropia de Dumnezeu. E dureroasă evadarea forțată, dar e spre binele nostru. Omul face orice să ajungă acolo, în loc să facă orice să iasă de acolo.
Toate umilințele la care suntem supuși, lipsurile, neajunsurile, neputințele nu fac decât să ne smerească, că să putem empatiza cu Hristos cel gol și răstignit. Când nu ne doare nimic, când totul merge perfect, înseamnă că nu suntem ispitiți. Cel viclean nu are rost să își piardă vremea cu noi. Să ne bucurăm în necazuri, că suntem cercetați de mila lui Dumnezeu. Ca să ieșim din zona asta infernală, trebuie să ne îndrăgostim de Dumnezeu, să căutăm un duhovnic, să căutăm alte anturaje, să ne schimbăm întreaga mentalitate.
Zona de confort este o nălucire, o nostalgie a păcatului, o îndepărtare de har. Acest bârlog este o ILUZIE. Nu facem decât să ne blocăm singuri, să devenim inactivi, nepăsători, triști. Lumește, endorfinele sunt prea puține. Duhovnicește, lipsesc virtuțile. SCHIMBAREA este un termen neînțeles: Nu schimbăm un viciu cu alt viciu, schimbăm păcatul cu mântuirea. Dăm la schimb, îi oferim lui Hristos păcatele (singurele lucruri pe care le avem și nu sunt de la El), iar El ne dăruiește fericirea veșnică. Dumnezeu este atât de bun, încât nu refuză pe nimeni.
Să renunțăm la excese, la toate: și culinare și tehnologice. Să nu judecăm, să nu osândim, ci să ne rugăm: CE AM PUTEA FACE? Să învățăm săptămânal lucruri noi din Viețile sfinților. Și anotimpurile se pot schimba, cu atât mai mult omul. Nefericirea vine din zona C. (de confort, n.n.), să nu mai negăm asta. Chiar de ar avea oamenii totul, asta nu înseamnă că sunt ÎMPLINIȚI. Până nu renunță la grija de multe și la iubirea de stăpânie, Domnul Slavei nu le dăruiește oamenilor duhul gândului smerit, al răbdării și al dragostei. Deci, există două cuvinte-cheie: renunțare și dăruire. Renunțăm la egoism și dăruim iubire. Cei din zona C. renunță la sacrificiu și își dăruiesc doar lor, într-un simulacru grotesc. Dumnezeu ne vrea oameni FRUMOȘI, plini de bunătate, nu ursuzi.
Lumea occidentală începe să piardă zona C. bucățică cu bucățică, ceea ce poate fi cel mai lucru ce i se poate întâmpla pentru a se trezi la o conștiință religioasă. Mulți oameni nu își mai îngrijesc părinții, încălcând porunca a V-a, ca să nu renunțe ei la tabieturile lor. Mulți părinți își neglijează copiii, din același motiv. Omul este un sclav al plăcerii. Dacă nu se eliberează, va fi un prizonier al durerii. Dacă va continua să își decoreze doar grădina, își va pierde sufletul.
În zona C., omul se luptă împotriva adevărului, visând doar beneficii. Interpretează eronat înțelesul vieții și osândește pe alții, adesea pentru aceleași greșeli pe care și el le comite. În acest areal este multă ură și puțini îngeri păzitori, restul fiind retrași de Stăpânul lor de la oamenii egoiști. Este un univers pietrificat, în care totul se numără exclusiv în aur. Omul este căsătorit cu el însuși, se crede zeu, toți ceilalți sunt sclavi.
Dincolo de închisoarea C. 2017, emoțiile profunde renasc. Ca să scapi de un coșmar, trebuie să te trezești. Abia evadarea înseamnă libertate. De obicei, jurații constată cine are cel mai bun avocat. Dacă Maica Domnului este de partea noastră și noi de a ei, nu putem pierde. Acesta este confortul: lipsa de panică în fața sentinței, încredere în mila Judecătorului. În poezia de dragoste a iertării, nu e bine să îți iei notițe. Nu scrii când Cel de care ești îndrăgostit este cu tine, ci doar când îți e dor de El. Cine muncește 12 ore pe zi, ar putea munci doar 8, dar vrea să fie la potențialul maxim, ca în generozitate, ca în dragoste, ca în veșnicie.
Fiecare are dreptul inalienabil de a fi liber să aleagă comoditatea (lenea, trândăvia), ratând raiul într-un mod original. Dar e păcat să pierzi totul dintr-o prostie. Circula un slide: Noi, ăștia leneșii, trebuie să mergem singuri în rai sau vine cineva să ne ducă? Turismul leneșilor se bazează pe avioane care aterizează lângă resort, plaja este lângă hotel, masa este lângă toaletă, astfel încât posesorul de card să poată să se simtă confortabil, ca la ospețele romane. Nu e dispus să urce pe jos la Nicula, merge cu elicopterul la Prislop sau parchează în buza bisericii la Neamț. Caută varianta prescurtată, nu cumva să îi amorțească genunchii. Îl incomodează clopotul. Cateheza i se pare inconfortabilă. Dar, în aceeași zi, poate sta o noapte întreagă la un concert.
Presa agnostică promovează azi cultura hedonistă. Chiar așa o denumesc ei, fățiș, încerc să înlocuiască orice urmă de sacru cu banalități profane. Doar creștinismul le amintește oamenilor care sunt lucrurile care contează, chiar dacă această amintire poate fi șocantă. Cultura hedonistă preferă un om adormit, anesteziat, infectat cu un virus din spital (lume). Mai urmează doar eutanasierea. Omul se simte confortabil în cloaca păcatelor și înjură orice preot (doctor), care ar putea îndrăzni să îi vorbească despre vindecare.
Omul culturii hedoniste face temple ale berii și stadioane ale divertismentului, uitând de multe ori de cei care nu își permit un bilet. Are multă informație în creier, dar e incapabil să o proceseze. Își mărește rezervele pentru menținerea zonei lui de relaxare individuală, adesea sfârșind chiar prin a vorbi singur. Confortabilii, contabili ai senzațiilor (Eu să mă simt bine), nu vor moșteni viața veșnică. Până la urmă, este vorba despre o moștenire și mai mulți moștenitori.
Acum 200 de ani, vulcanul Mayon (Filipine) a erupt, iar 12.000 de oameni au murit, fără să fie scoși din zona de confort, pentru că nu o aveau. Cei ce se agață de confortul lumesc nu vor moșteni dragostea veșnică. În 2001, în Japonia se interzicea oferirea de cadouri funcționarilor. Aceștia își fac oricum datoria, din conștiinciozitate. Pentru că nu vor o zonă de confort inconfortabil. Japonezii trăiesc în locuințe mici-mici, încât, pentru un european, pare o nebunie. Dar lor li se pare normal, confortabil, firesc. Cred că oamenii care locuiesc în hangare exagerat de mari obosesc sufletește repede și se îmbolnăvesc de inimă. O familie cu 4 copii nu are nevoie de 10 dormitoare.
Cei care își cumpără mașini confortabile, exagerat de scumpe, sunt materialiști și privează de ajutor sute de orfani. Vor da seama pentru confortul lor nebunesc. Este un păgânism roman renăscut.
Până și o postare prea lungă riscă să scoată cititorul din zona de confort…
