In memoriam Sorin Dumitrescu

Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist care stătea închis cu zilele în atelier, un academician căruia îi plăcea jocul de table, un regalist sadea care suspina după Bizanțul autocraților, un democrat ireductibil care în ultimii ani mormăia în barbă la adresa Occidentului… Și nu a fost din toate câte puțin, ci totul a fost trăit pe măsura lui: neîncăput, neînțeles, ieșit din geometria naturală a unei vieți normale și revărsat în istoria noastră recentă, prea strâmtă pentru a cuprinde fulgurațiile vestitoare, premonitorii ale făpturii de lut ceresc a lui Sorin Ioan.

Răzvan BUCUROIU

Despatimiri

Canonizat în 1997 pentru sfințenia vieții sale mărturisită jertfelnic, Sfântul Inochentie al Odesei întrupează o tipologie rară, mai ales între arhiereii secolelor din urmă: a stat numai între oameni, i-a ajutat concret, le-a alinat suferințele, i-a învățat în ce constă mântuirea. Un Episcop statornic, un păstor al sufletelor, un stâlp neclintit în momentele de cumpănă pe care le-a trecut cu rugăciunea și cu nădejdea în Dumnezeu – fie când refăcea locașuri vechi, dar ruinate în Herson, fie oblojind soldați în timpul sângerosului Război al Crimeii, fie învățând și predicând, slujind și scriind.

Răzvan BUCUROIU

 

Cele mai frumoase predici ale Pr. Galeriu

La peste douăzeci de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Constantin Galeriu, Editura Lumea Credinței, pe urma revistei care s-a străduit să-i cultive constant memoria, oferă celor ce l-au ascultat pe Părintele și îi duc dorul, ca și celor ce, născuți mai târziu, nu au avut această șansă, un florilegiu de suflet, cu zece predici alese din ultimul său an de activitate pastorală curentă, mai precis din martie 2001 până în ianuarie 2002.

Cu cel puțin un sfert de veac înaintea trecerii sale la Domnul, Părintele Galeriu a fost nu doar cunoscut, ci recunoscut ca unul dintre cei mai persuasivi predicatori ai României. Bucurându-ne de această carte de suflet, nutrim speranța că nu peste multă vreme vom avea o ediție omiletică integrală, pe care o așteptăm cu toții, preoți, enoriași, studenți și chioar noi, slujitorii mai vârstnici, care nu vom înceta niciodată să ne considerăm ucenici ai unuia dintre cei mai însemnați predicatori pe care i-a avut Biserica Ortodoxă Română. – Preot Profesor Vasile Gordon

Cartea Familiei Staniloae

El a intrat în dimineața aceea în cameră, când venise de la Aiud. Era o dimineață de iarnă foarte însorită. Era foarte frumos, soarele bătea foarte frumos acolo, în dormitorul din Calea Moșilor, și ne-am împrietenit imediat. Aveam vreo patru ani. Și mi-a spus: „Bună dimineața, Dumitraș, ce faci? Eu sunt tata mare”. Zic: „Nu, tata mare este aici în fotografiile acestea!”. Erau numai fotografii cu el tânăr, dar acum el arăta mult mai bătrân… Și mi s-a explicat că e, într-adevăr, tata mare, care acum s-a întors din „delegație” – fiindcă asta era, știam că el era în delegație și era o delegație care ținea ceva timp. Cum am mai spus, m-a ajutat mult prietenia cu el, dar cred că pentru el legătura lui cu mine a fost încă și mai importantă și l-a ajutat să se refacă după detenție. Evident, nu am fost niciodată la nivelul lui, și nu am nicio problemă din acest motiv, dar știu că am un mare merit, indirect și involuntar: l-am ajutat mult să-și revină după închisoare. Am fost un fel de terapie. Și îmi pare foarte bine că a fost așa. Între noi a fost o legătură foarte frumoasă, legată și de faptul că mie îmi lipsea un tată, fiindcă ai mei se despărțiseră. Chiar dacă mă vedeam des cu tatăl meu, bunicul mi-a fost și tată, și bunic.
Dumitru Horia Ionescu

7 Dimineti

Sorin Dumitrescu:
N-ar fi necesară o implicare mai profundă a Bisericii în istorie? Se zice că, în timpul Eteriei, călugării de pe Athos, cu isihasm cu tot, au coborât din munte și s-au dus să lupte pentru țara lor.

Părintele Dumitru Stăniloae:
Noi nu putem lupta cu armele așa cum au luptat grecii atunci; acum altele-s vremurile. Acum noi trebuie să luptăm spiritual, cu armele teologiei, să aducem lumii credință. Numai credința în Hristos ne poate reuni și ne poate da puterea pe care am avut-o. Altfel, ne prăpădim ca neam. Panta asta a necredinței pe care mergem duce la prăpastia desființării…

Mă tem că nu exagerez.

 

Taina spovedaniei pe înțelesul tuturor

Pentru a-și atinge scopul ei duhovnicesc, Spovedania trebuie să fie expresia durerii sufletești, a regretului pentru tot trecutul nostru întunecos. Nu este de ajuns simpla înșirare a câtorva fapte, căci aceasta nu este pocăința inimii, ci a gurii, este o pocăință falsă, exterioară, formală și nu exprimă convingerea că dorim să ne eliberăm de păcate, ci este împlinirea unei simple forme care nu are nici o valoare în lucrarea mântuirii.

Arhim. Vasile Prescure

Cu Hristos te întâlnești mai întâi, în iad

Acest volum este rezultatul convorbirilor dintre maica Siluana și câțiva ziariști creștini, apărute în revistele Lumea Credinței și Lumea Monahilor, între 2004 și 2013.

Între monahiile din România, abordarea și lucrarea maicii Siluana sunt unice. Asta nu înseamnă că toate maicile trebuie să stea în centre de consiliere. Nu, categoric, sunt multe feluri de slujiri. Însă cea a Siluanei presupune un important grad de jertfelnicie, de durere permanentă asumată – a ta, dar mai ales a altora. Și cine poate duce povara asta, zi de zi? Cine poate duce la infinit povara altuia? Numai cei hărăziți să o facă – și aceștia sunt puțini.

Maica Siluana lucrează cu puterea cuvântului, în același registru al durerii. Folosește cuvinte care dor, care aparent dor, și care apoi vindecă. Cicatrizează, cauterizează rănile sufletului. Uzează de cuvinte-bisturiu (veți avea parte de multe în această carte de convorbiri), cuvinte-laser, cuvinte-ciocan, cuvinte de care vrei să fugi, pe care vrei să le uiți…

Se evocă adesea exemplul maicii Tereza (aromânca Agnesa Boiangiu, originară din Albania) și lucrarea ei dusă în sărăcimea subcontinentului indian. Da, viața acestei femei a avut o exemplaritate unică. Însă, păstrând proporțiile, Siluana noastră nu pare defel mai prejos…

Răzvan Bucuroiu