Salvarea depravaților
31 august 2023
Share
Omenirea a ajuns la un nivel maxim de depravare morală, dar are încă oportunitatea de a recurge la ajutorul lui Hristos. Fără o inimă transformată de Hristos, rămânem depravați și nefericiți. Ca să schimbăm oamenii, trebuie schimbat sistemul depravat pe baza căruia funcționează societatea. Asta se străduie să facă pașnic Biserica, dar opoziția „progresistă” a fost mereu dârză.
• Atracția față de depravare poate fi contracarată numai prin rugăciune și post. Salvarea este posibilă, dar presupune voință și perseverență.
• Nu trebuie să inventăm sau să căutăm salvarea. Ne-o oferă gratuit Hristos. Avem credința că El poate să ne salveze. Doar să revenim azi la Evanghelie și să punem mesajul ei în inima noastră, nu pe raft.
• Biserica nu există pentru ca fiecare să își urmeze agenda privată, ci pentru ca fiecare să urmeze agenda lui Hristos: vestirea învierii la toate generațiile.
• Evanghelia este cartea prin care Dumnezeu îi susține pe cei care vor să scape de depravare. Este cartea care îi provoacă să nu se resemneze învinși. Este cartea cea mai importantă, cea mai vie, cea mai captivantă, cea mai optimistă, cea mai realistă. Singura carte în care se regăsește absolut fiecare cititor.
• Nu e de mirare că avem nevoie de ajutor. Din fericire, ajutorul e la îndemână din plin. Hristos nu a săvârșit Lucrarea ca să ne umple mințile de idei, ci ca să ne salveze de moarte. Evanghelia ne descoperă că Dumnezeu nu doar se întâmplă să ne iubească, ci El este iubirea însăși.
• Tocmai atunci când suferim mai mult și ni se pare că suntem departe de Dumnezeu, tocmai atunci Dumnezeu e cel mai aproape de noi. Unii se încăpățânează să trăiască ca și cum zvonul despre Dumnezeu nu a existat vreodată, locuind în castele de beton, conducând pe șosele de beton, vizitând malluri din beton și arene sportive sau teatre din beton și rămânând – la final – cu inima de beton, pietrificată, imposibil să mai simtă o altfel de bucurie.
• Hristos ne propune un salt uriaș de la derizoriu la desăvârșire, de la depravare la sfințenie.
***
Să ne smerim, ca Domnul să ne înalțe, scrie apostolul Petru. Asta nu mai vrea omul contemporan să facă: nu mai vrea să se smerească. Are impresia că totul i se cuvine și se amăgește că nimeni nu e mai grozav ca el. Mândria este începutul depravării, iar smerenia este tratamentul eficient pentru vindecarea sufletului.
• Hristos ne întreabă: „Ce căutați?” și noi răspundem: „Doamne, ai milă de noi!”.
• Hristos vrea să cunoaștem darul Lui, să ne bucurăm de El. Dacă Îl iubim, păzim poruncile Lui.
☆ Origen scrie că în măsura în care cineva se îndepărtează de bine, în aceeași măsură se apropie de rău. În măsura în care vrem să Îl cunoaștem pe Dumnezeu, suntem părtași vieții veșnice, nu osândei. Suntem păziți de cel rău, deoarece Hristos se roagă Tatălui explicit pentru asta.
• Psalmistul David scrie că toți cei răi nu vor putea ține capul sus în ziua judecății. Ce pot face? Să nu rămână răi, să ceară ajutor Domnului să se schimbe radical.
• Dumnezeu este scutul nostru, El îi trimite pe sfinți să ne sprijine în călătoria noastră. Haideți să citim zilnic Acatistul Sfântului Pantelimon! Doar la Domnul este scăparea.
• Domnul aude când strigăm către El. Are grijă de noi, că ne ofilim. Ne vindecă, deoarece ne tremură oasele, scrie psalmistul. Domnul este singura noastră fericire, iar prezența celor evlavioși o mare bucurie.
• Un ateu a postat o fotografie cu noua catedrală din capitală, adăugând ironic că aceasta este cel mai mare spital din țară. De fapt, are dreptate. Vorba aceea: Pământul ne primește pe toți, dar cerul ne alege. Iar singurul pod de pe pământ la cer este crucea.
• În loc să se dea jos din tren, omul mai merge la vagonul-restaurant, ratând stația la care trebuia să coboare. În loc să rămână în Arcă, mai dă o tură, atent doar la bolid, nu și pe unde merge acesta. Iar dacă facem rugăciuni pentru ploaie, să ne luăm umbrele! Așa să trăim, încât să știm de Dumnezeu, iar mântuirea să fie în prim-planul vieții noastre.
• Depravare: cine trăiește ca un bou, va respira balegă.
Nefericirea – scrie Pascal – este dorința de a obține pe o cale ceva ce poate fi obținut doar pe altă cale.
1. Dacă omul ar fi fericit, nu ar simți nevoia de a se distrage, pentru a nu se gândi la condiția sa.
2. Fericirea înseamnă să fii acolo unde celălalt are nevoie de tine.
3. Fericirea înseamnă să redobândim inocența pruncilor.
4. Să nu ne mai imaginăm că toată lumea vede lucrurile la fel ca noi și să nu impunem nimănui punctul nostru de vedere.
5. Omul e conștient că e nefericit.
6. Nu există nici o certitudine în afara credinței.
7. Ca să nu fie nevoit să se gândească la suflet, omul preferă să vâneze și să captureze.
8. Omul vrea să aibă parte de activitate, ca să uite de nefericirea lui.
9. Cea mai periculoasă minciună este cea care afirmă că Raiul e plictisitor.
10. Omul se păcălește fiind ocupat să procure lucruri de care nu are nevoie și nu și le dorește.
11. Omul rezolvă probleme de algebră doar pentru a demonstra că poate face ceva ce puțini pot face, ca lumea să le zică cât de speciali sunt.
12. Testele la care am tot fost supuși ar trebui să ne convingă că nu putem găsi fericirea singuri.
13. Gândirea la Dumnezeu ne ajută să ne redresăm.
Hristos nu doar le-a spus oamenilor de ce sunt nefericiți, ci le-a oferit și soluția de a deveni fericiți, urmându-L până la capăt. Noe și Avraam au trăit între oameni idolatri și violenți, dar salvarea lor a venit de la Dumnezeu, ca răspuns la credința lor.
• Biserica a continuat să Îl slujească pe Cel ce a existat dintotdeauna, dincolo de provocările istoriei. Hristos ne îndeamnă, pe de o parte, să ne recunoaștem josnicia și monstruozitatea, iar – pe de altă parte – să ne dorim să fim asemenea lui Dumnezeu.
• Un miracol mare a fost Potopul lui Noe: Dumnezeu a demonstrat că are o putere imensă și că vrea cu orice preț să salveze omenirea.
☆ Pascal ne îndeamnă să pariem totul pe Dumnezeu, ca să câștigăm fericirea (pe care nu o vom mai pierde și pe care nu o putem dobândi altfel), asigurându-ne că nu avem absolut nimic de pierdut. Câștigul este cert pentru cei ce cred, iar riscul incert.
• Să nu ne focusăm pe înmulțirea dovezilor raționale, ci pe împuținarea patimilor. Dacă omul e capabil de vreun adevăr, acesta e adevărul respectiv.
• Sunt mai multe obstacole între noi și Dumnezeu, dar două sunt evidente: nerăbdarea și scepticismul. Este ciudat cum omul nu este indiferent la mici clinciuri fără rost, dar este total indiferent față de propria eternitate, pășind ușor spre moarte în fiecare clipă. Mii de ani, sute de poeți din zeci de țări au sesizat asta.
• Cea mai mare neputință este neputința de a recunoaște cât de nefericit e omul fără Dumnezeu. Fericirea nu se referă la cât de multe facem, ci la cât de multă iubire punem în ceea ce facem.
Ce vrea să vadă Dumnezeu la noi?
– Că Îl iubim mai mult pe El decât iubim lumea.
– Oamenii stau în lanțuri, așteptând pedeapsa capitală; Dumnezeu vrea să vadă că ne dorim izbăvirea.
– Adevărata istorie este scrisă în Cartea lui Dumnezeu; ce ne învață El aici nu putem învăța din altă parte. Dumnezeu vrea să vadă la noi sârguință în implinirea voii Sale.
– Să nu ne alarmăm din cauza zvonurilor, ci să ne punem în situația celor ce nu le-au auzit niciodată; Dumnezeu vrea să vadă la noi credință și curaj, nu.panică.
– Când a scris „Politica”, Aristotel s-a gândit (potrivit lui Pascal) la regulile pentru o casă de nebuni. Hristos nu a făcut politică, nici primii discipoli. Dumnezeu așteaptă de la noi să fim curați, necorupți, neamestecați cu cele lumești.
Să nu ne mai gândim la lucruri triste, ci să ne hrănim speranța, scrie Zoulfa Katouf din mijlocul infernului sirian.
– Suntem ca niște copii aruncați în apă, fără cursuri de înot, doar Domnul Domnilor ne poate ajuta.
– Nu e nevoie de războaie ca să învățăm geografie, scrie Mark Twain. Există cauze pentru care merită să mori, dar nu există nici o cauză pentru care merită să ucizi.
Cu cât ne apropiem de Dumnezeu, cu atât lăsăm în urmă și ne îndepărtăm de lumea de care eram atât de atașați. Dar Dumnezeu și lumea sunt doi poli diferiți, care nu se atrag. Lumea va pieri, omenirea (sau o parte a ei) se va salva.
– Bucuria sfinților este în Hristos, nu este bucuria lumii. Cine înțelege asta, își va schimba viața: „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el” (I Ioan 2, 15).
– Domnul ne dăruiește izbânda, scrie înțeleptul Solomon în „Pildele” sale. Rugăciunea ne va aduce multă pace, credința ne va aduce multă fericire, iar iubirea ne va aduce veșnicie; nimic din toate acestea nu sunt din partea lumii, ci a Domnului.
– Cuvintele Domnului sunt viață pentru cei ce le găsesc, nu cuvintele lumii. A fi iubit de Dumnezeu prețuiește mai mult decât bogățiile lumii.
– Agnosticul Russell scrie că lumea este plină de lucruri magice, așteptând să ne ia mințile. Din fericire, Dumnezeu nu este departe de nici unul dintre noi.
Hristos Se oferă ca Pâine și ne întreabă: „Și voi vreți să Mă părăsiți?”
– Citind cele 89 de capitole evanghelice, răspunsul e ferm: „La cine ne vom duce?! Doar Tu ai cuvintele vieții veșnice”. E important ce zice Hristos (pildele), dar și ce face Hristos (minunile), ca să fim convinși cine este El: Fiul lui Dumnezeu.
Evanghelia este „răsplată pentru o veste bună”: moștenim Raiul, datorită învierii lui Hristos.
– Așa cum profețise Isaia, Hristos binevestește săracilor faptul că necazul lor va trece.
– Prima predică a lui Hristos consemnată de către evanghelistul Marcu este – scrie Gianfranco Ravasi – un „tweet” modern: conține doar 92 de semne, incluzând și spațiile, și proclamă faptul că Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat, nu s-a îndepărtat.
În Evanghelie apare adevărata familie a lui Hristos, cea a ucenicilor Lui. În Biserică regăsim adevărata familie, a celor ce vor să ajungă în Rai, fără scurtături și fără compromisuri.
– Ucenicilor li se deschid ochii: Hristos nu vorbește despre sfârșit, ci despre țel (mântuire, nu îmbogățire).
Hristos nu trasează horoscoape, ci aduce exact ceea ce lipsea omenirii: speranța.
– Clipa aceea, clipa întâlnirii noastre cu Dumnezeu, ne schimbă radical existența.
Să citim prima evanghelie! Sfântul Matei – scrie Cesare Angelini – este martorul desăvârșit, el narează ce a auzit și a văzut, la prima mână. Scrie în grecește, dar gândește în aramaică. În fiecare pagină se simte bătaia inimii celui care a asistat la toate pe viu.
– Depravații au șansa pocăinței, pentru ei Hristos a venit să îi salveze. Să nu judecăm, să nu ne amăgim după aparențe!
