Cum să vorbim cu Dumnezeu?

(fragment din articolul dedicat părintelui Simeon Zaharia de la Mănăstirea Sihăstria)

Mai nou Părintele Simeon s-a retras ceva mai sus de Mănăstirea Sihăstria Neamţului, la un schit al acesteia numit Poiana lui Ioan. Este în căutarea liniştii, în întâmpinarea întâlnirii cu veşnicia. Pe lângă cele duhovniceşti, Părintele Simeon este o adevărată enciclopedie a monahismului românesc – are o memorie încă vie a tuturor marilor duhovnici pe care i-a întâlnit în viaţă, mai cu seamă în Neamţ, dar şi la Sf. Munte Athos unde s-a nevoit timp de 15 ani…

De loc este din satul Muncel, comuna Mogoşeşti-Siret, din apropierea oraşului Paşcani. S-a născut într-o familie de oameni foarte credincioşi, astfel încât mama lui s-a bucurat când a auzit că fiul intenţionează să se retragă la mănstire. Ce e drept, erau cinci copii la părinţi, patru băieţi şi o fată, nu rămânea singură. Dar înainte de asta a făcut armata la Craiova şi la Sibiu. Şi fiindcă este născut acum 86 de ani, Părintele Simeon recunoaşte că armata de doi ani, făcută în anii de instalare a comunismului nu a fost deloc uşoară. Nu fiindcă s-ar fi ferit de greutăţi, ci fiindcă superiorii l-au mirosit că este înclinat spre cele duhovniceşti şi, unii dintre noii şefi promovaţi de comunişti, au început să-l hărţuiască, să-l numească „element mistico-religios” etc. Hotărâ să-şi continue căutarea spirituală după terminarea armatei, se sfătui cu mai mulţi până să ajungă la concluzia că drumul său acesta este: călugăria. Unul dintre primii duhovnici importanţi pe care i-a cercetat a fost Părintele Daniil Sandu Tudor, proaspăt hirotonit ieroschimonah la Mănăstirea Sihăstria şi retras pentru o scurtă vreme la Schitul Sihla. Aici, la Sihla, l-a găsit pe Părintele Daniil: „L‑am cunoscut în 1953, nu eram intrat în mănăstire, eu în 1954 am intrat, iarna, în februarie. În 1953 lucram în tunel la Bicaz – ţin minte că m-am dus să văd cum era acolo la Sihla şi Părintele Daniil era sub stâncă. Acolo la Schitul Sihla biserica este în vale, cu hramul Sf. Ioan Botezătorul, se urcă pe trepte, frumos, şi sunt nişte stânci mari. Acolo este o biserică dintr-un lemn, aşa-i spune. Şi acolo sunt două chilii. Acolo l-am văzut prima dată pe Părintele Daniil Sandu Tudor. Avea o movilă de cărţi, aşa, la-ndemână. Parcă-l văd, ţin minte bine (Părintele Simeon încearcă să-l imite în vorbă): «Mă, Duhul – aşa vorbea Părintele Daniil, apăsat – îmi spune ce vreţi voi!»”.

Viitorul monah Simeon era cu încă un prieten, şi el căutător al unui drum în viaţa duhovnicească. „Noi ne-am dus să-l cercetăm, căci am auzit că-i duhovnic bun, să ne spună dacă să intrăm în mănăstire. «Duhul îmi spune că e bine să intraţi ostaşi ai lui Hristos», aşa vorbea Părintele Daniil Sandu Tudor. Parcă-l văd, a luat o carte şi-a zis: «vezi, asta-I în limba franceză. Uite, titlul este acesta: „Problema rugăciunii”». El ştia câteva limbi străine. Noi ne-am spovedit la dânsul, ne-a dat canon, ţin minte… şi ne-am despărţit”. Părintele Simeon Zaharia l-a mai întâlnit o dată pe Părintele Daniil, tot în anii ’50, pe când cel din urmă era deja stareţ la Schitul Rarău (care era pe-atunci metoc al Mănăstirii Slatina). A fost o întâlnire a stareţilor la Mănăstirea Putna. Părintele Simeon era deja călugăr acolo. „Deja eram duhovnic şi eu, au participat şi duhovnicii de la Putna. A fost o întâlnire a stareţilor unde se discutau proble me duhovniceşti, de rânduială. Să mergem după rânduiala Sfinţilor Părinţi, cei care au făcut rânduiala vieţii monahale. Atunci a venit şi Părintele Daniil Sandu Tudor la Putna. Mi-a plăcut – era cult, era om cu prestanţă. Părinţii mai mult îi dădeau lui cuvântul”…

Dar Părintele Daniil a avut probleme cu puterea comunistă căci deja fusese închis între anii 1950-1952: „Chiar atunci când am vorbit iniţial la Schitul Sihla ne-a spus «Mă, eu ce vorbesc acum am plătit cu doi ani de închisoare!». Părintele Daniil era bătăios, hotărât, nu puteai să-l contrazici. Dar la spovedanie mi-a dat un canon moderat, nu era exagerat. Om cu judecată! Atâta, el avea asta: îi cam spunea omului pe şleau”, adaugă Părintele Simeon zâmbind… „El politic nu era văzut bine. Îl pândeau comuniştii, că aveau agenţi peste tot. A murit apoi ca martir la Aiud în 1962, că a fost arestat împreună cu confraţii de la Mişcarea Rugul Aprins în 1958”.

…Părintele Simeon Zaharia are ochii vii, inteligenţi, este încă foarte vioi la vârsta

1. Blând, înţelegător, cu umor, ştie să puncteze atunci când trebuie, având o vastă cultură duhovnicească. N-a făcut decât Şcoala monahală (unde a învăţat în principal muzică, spune), dar lecturile bogate şi mai ales modelele lângă care a trăit, ruga proprie şi încercările prin care a trecut – l-au adus la metanoia, vorbeşte adesea inspirat.

Îi spun Părintelui Simeon Zaharia că mi se pare cunoscut, eu însumi am avut şansa să fi fost găzduit o vreme la Mănăstirea Sihăstria, chiar în căsuţă cu Părintele Cleopa Ilie, prin grija Părintele Varsanufie Lipan, la finalul anilor ’80. Ajungem împreună la concluzia că nu se putea, probabil l-am întâlnit abia în anii ’90, când deja se întorsese de la Sf. Munte. Se bucură ca un copil atunci când află de căutările celuilalt. Şi – până să vorbim despre viaţa sa, ori să apuc să-l întreb despre rugăciune – continuă evocarea oamenilor înduhovniciţi pe care i-a întâlnit în viaţă. Este o formă de a te prepara, de a-ţi zugrăvi modelele vii, cei care au trăit colea, până mai ieri, printre noi. Acesta este stilul iconic al ortodoxiei…. „A fost o vijelie mare şi tocmai atunci a venit – aici, la Mănăstirea Sihăstria – o lupoaică cu nişte pui care a atacat oile ce erau închise la locul lor într-un ţarc. Au omorât 52 de oi!… Atunci ne-am adunat noi şi a asistat şi Părintele Cleopa Ilie. Nu mai putea merge singur. Şi l-au luat doi – unul de-o parte, altul de cealaltă parte. Atunci ne-a spus: «de la genunchi în jos picioarele nu le mai simt»… Au fost ultimile cuvinte pe care le-am auzit din gura Părintelui Cleopa, căci a plecat la Domnul tot atunci, la început de decembrie 1998. Pai cât a umblat el prin bordeie, prin păduri, a fost urmărit, arestat! A stat prin bordeie iarna, pe ger, sărmanul!”… ucenicul Părintelui Cleopa, aveam să aflu lucruri noi, chiar dacă mai ştiam câte ceva. Înainte de călugărie Părintele  Varsanufie făcuse războiul – într-un bombardament a fost complet acoperit cu pământ, la Stalingrad. Descopăr că Părintele Simeon are o memorie excepţională şi cunoaşte binişor istoria celui de-al Doilea Război Mondial.

Mai povesteşte apoi Părintele Simeon despre un fapt de viaţă rar: trei familii care au decis să meargă definitiv la mănăstire. „Erau trei prieteni – Doroftei Cucoş, Ambrozie Filip şi Varsanufie Lipan, neavând copii, au hotărât cu toţii, împreună cu soţiile lor, să se călugărească! Aşa oameni credincioşi erau odată! Soţiile au devenit monahii la Agapia Veche. Când am ajuns eu în mănăstire la Sihăstria erau toţi trei deja monahi, nu erau hirotoniţi. Părintele Ambrozie Filip a rămas monah simplu până s-a mutat la Domnul. Dar Părintele Varsanufie Lipan a fost hirotonit şi a fost şi duhovnic”. Părintele Varsanufie a fost ucenic al Părintelui Cleopa Ilie, iar în ultima retragere în pustie a Părintelui Cleopa a fost alături de acesta…

Marius Vasileanu