Practica Gestului Iconic, după tradiţia Pustnicului Neofit Carpatinul

“Practica Gestului ICONIC a Pustnicului Neofit Carpatinul este pe acelaşi „fond filocalic”, dar într-un „specific tradiţional local”.

Filocalic sunt cunoscute marile specificuri mistice: sinaitic, athonit, slav, şi noi îl consemnăm şi pe cel carpatin. Creştinismul a păstrat încă unele „caractere” autohtone, ce au dezvoltat viaţa creştină cu şi mai mult avânt şi vitalitate. „Caracterul Carpatin traco-dacic” nu este în „evidenţa” aşa zisei „mistici a rugăciunii minţii şi inimii”, ci într-o modalitate proprie, ca „mistica rugăciunii Gestului ICONIC”. Caracterul spiritual traco-dacic nu este „metafizic” (ce a continuat, în parte, şi în cel creştin), ci este „antropologic” – al Chipului în care se „coboară Cerul în Om”, spre deosebire de cel care „ridică Omul la Cer”.

Metafizicienii caută să vadă pe Om prin „Chipul Spiritual al Cerului” (de unde transcenderea metafizică). Caracterul antropologic caută să vadă „Spiritualul Cerului prin Chipul de Om”. Metafizicienii îl reduc pe Om la „esenţe Spirituale”, iar aspectul antropologic „întrupează cele spirituale în Chipul Omului”.

Dar trebuie făcute nişte menţiuni nete asupra „specificului antropologic ICONIC”, faţă de „antropologicul spiritualist şi materialist” (adoptat de majoritatea). Şi anticii vorbesc de un „Spiritual” care „intră în manifestări” din ce în ce mai „corporale-materiale”, până la Om.

Aşa Omul ar fi o „structură cosmică a unui proces universal”, ce se împlineşte. Misticile oculte antice fac mare paradă de „esenţele spirituale şi esenţele materiale” din Om, ca un „microcosmos”. „Antropologicul ICONIC” creştin este în altă „logică”. Omul nu mai este un „produs evolutiv şi de structurare spiritual-materială”, ci este o „SUPRASTRUCTURĂ” directă, „peste” Structura Spiritual material a Naturii Cosmice. Biblic, se afirmă categoric, cum DUMNEZEU îl face pe Om doar la „sfârşitul întregii Creaţii cosmice”

când ia „ţărâna-natura” (gata structurată) în care „SUFLĂ Chipul Omului”, ca Asemănarea CHIPULUI Lui DUMNEZEU. Deci Chipul Omului este o „SUPRACREAŢIE”, peste „structura Naturii Create”.

Aşa Omul nu este o antropologie de Natură Cosmică (aşa cum se consideră de obicei), ci de CHIP DIVIN „SUPRACOSMIC”. Omul nu este o „împlinire şi un finit al manifestării cosmice”, ci încă o „deschidere dincolo de Natură”.

După metafizica antică, manifestarea Naturii se opreşte în Om, pe când, în sensul nostru, Omul continuă o supramanifestare a Naturii prin Chipul Omului. Astfel, Omul nu este un „proces de manifestare a Naturii”, ci un „supraproces al depăşirii Naturii prin Chipul Omului”.

Nu Natura „manifestă pe Om”, ci paradoxal, „Omul umanizează printr-o manifestare antropologică Natura”. Omul are „legile structurilor Naturii”, dar nu ca procese de configurare şi formare a omului, ci ca să „transforme” Legile Naturii în „Supralegi Umane”. Omul nu este „dependent” de Legile-Structurile Naturii, ci are menirea să le „ridice la Chipul de Suprastructură-OM”.

Omul căzut în păcat se „dezbracă de CHIPUL DIVIN” (Suprastructura de Om) şi rămâne „Natura goală”, de unde starea Omului păcătos ca „robul Naturii”.

Mistica Pustnicului Neofit este, pe aceste considerente, ca Chipul Suprastructural al Omului şi Chipul căzut al Omului, deci nu ca metafizica dintre DIVIN şi Creaţie, ci ca „Restabilirea ICONICULUI de Chip de Om”.

Practica mistică iconică nu este „dizolvarea naturii Omului” în „principiile-esenţele spirituale” (ca pretins Divin), ci este regăsirea suprastructurii Chipului de Om, Oglindirea CHIPULUI DIVIN.

Practica iconică „introduce” structurile naturii Omului în Chipul suprastructural, ca să le Iconizeze-umanizeze. Aşa practica ICONICĂ a Pustnicului Neofit Carpatinul începe cu o „antropologie ICONICĂ”, prin care să se facă de fapt practica mistică, altfel este falsificată şi nu ajunge la Chipul respectiv.

Antropologia Iconică

Antropologia Iconică a Pustnicului Neofit nu este „Omul ca Suflet Spiritual (principii Divine) şi trup material (natură cosmică)”. Omul este „SUPRACHIP de Om”, ce Îmbracă şi întrepătrunde o „Natură Umanizată-asumată”.

Omul se deosebeşte net de Natura Cosmică, o dată pentru că are SUPRASTRUCTURA-Supracreaţie de Om şi încă o dată pentru că „umanizează structura naturii asumate” (deci nu o are ca simplă natură). Natura din Om se face „Suflet şi Trup” tocmai prin umanizarea pe care o face SUPRACHIPUL de Om ce se uneşte cu Natura.

Dacă nu ar fi CHIPUL de Om ce se SUFLĂ de DUMNEZEU la naşterea fiecărui Om, natura pe care o ia din trupul mamei nu s-ar face „Suflet şi trup” şi nu s-ar configura Omul. Şi anticii recunosc în Om un „suflet vital asemănător naturii”, care prin „Spiritualul Divin” se face „Spiritul Omului”. Aşa Omul este Om doar prin această SUPRASTRUCTURĂ peste Natură.

Neofit Pustnicul merge şi mai departe cu „antropologia sa Iconică”.

Astfel, anticii cred Spiritualul Divin în „esenţele ce întrepătrund structurile Naturii”, pe când Neofit vede CHIPUL DIVIN transpus într-un Chip de Om, într-un Iconic Supraconfigurativ ce îmbracă Natura Omului, care nu se amestecă deloc cu structurile Naturii, dar pe care le întrepătrunde, nu ca să le „formeze”, ci ca să le „Atragă în Sine”. Chipul Omului astfel „Atrage” Chipul Naturii în „UNIREA ICONICĂ”. La antici, se crede într-o „atragere a naturii exterioare” în interiorul Spiritual al Omului. La Neofit este invers: este o „Atragere a Interiorului Omului” în Chipul „Omului SUPRAEXTERIOR”. La antici, mişcarea Omului trebuie să fie de la exterior spre interior; la Neofit, mişcarea Omului este de la interior spre supraexteriorul Chipului de Om.

După Neofit, în interior, Omul nu are însuşi Chipul de Om, ci doar reflectarea întrepătrunzătoare a sa, adevăratul Chip de Om fiind un SUPRACHIP ce doar ÎMBRACĂ Natura Omului, încât orice orientare trebuie să fie spre acesta. De aceea Neofit Pustnicul nu face „metafizica Spiritualului faţă de trup” (care desparte spiritualul de material, sau Divinul de creaţie), ci face „ÎNTÂLNIREA dintre umanizarea interioară şi Om-Chipul Umanizării Naturii”.

Umanizarea din Om trebuie să-şi REGĂSEASCĂ Originea sa în Chipul de Om, să se Oglindească în Chipul de Om, care este în „Orientarea cealaltă” faţă de interior.

Antropologia lui Neofit nu face „spiritualizarea de interior”, ci „ICONIZAREA de Supraexterior”, ce implică cu totul un alt „specific mistic”.

Teologic creştin, Omul este unitate fiinţială de creaţie în „dihotomie suflet şi trup”. Noi Oamenii, urmaşii lui Adam şi Eva, avem o „dublă Origine”: o naştere cu trup din părinţi şi o SUFLARE DIVINĂ direct a Lui DUMNEZEU pe care o face în fiecare. De la părinţi luăm natura totodată cu „specificul umanizării acesteia de către părinţi”, de unde luăm şi un „memorial-moştenire a unei structuri speciale”, după individualitatea părinţilor (moştenim virtuţile şi păcatele, chiar ale întregului şir de umanizări – părinţi, până la Adam). Noi nu ne naştem cu o „natură oarecare”, ci cu o „natură specifică părinţilor”. În această „natură-ţărână-zămislire a părinţilor”, DUMNEZEU, ca şi peste Adam, SUFLĂ Chipul nostru de Om-Asemănarea CHIPULUI DIVIN. Şi această SUFLARE intră în natura-zămislire de la părinţi şi configurează sufletul şi trupul Omului care se va naşte. Ce trebuie menţionat este faptul că SUFLAREA DIVINĂ, când penetrează „zămislirea părinţilor”, ţine cont de „memorialul naturii acestora”, încât sufletul şi trupul respectivului Om vor fi şi ele într-un „specific propriu”, în care DIVINUL adaugă „DARURI menite să curăţească păcatele moştenite şi să dezvolte virtuţile”, ca DAR de IUBIRE DIVINĂ pentru „restabilirea creaţiei”. Aşa naşterea Omului este în „dublu memorial”, al unui CHIP DIVIN şi al unui chip umanizat de părinţi. Şi în „întrepătrunderea” acestora este persoana şi individualitatea Omului. Şi fiecare apoi, la rândul său, va continua o umanizare proprie a naturii asumate şi va creşte propriul Chip de Om-Asemănarea CHIPULUI Lui DUMNEZEU.

Anticii credeau că „Spiritualul Divin” intră în corpul Omului şi se stabileşte undeva în „adâncul-esenţa” sa, ca o „Scânteie Divină”, ce trebuie „desfăcută” ca să se „reîntoarcă” la Divin, să iasă din „structurile – memoriile naturii”. De aici mistica antică de „căutare a

Scânteii Divine” din adâncul-interiorul Fiinţei noastre, prin înlăturarea tuturor „memoriilor şi structurilor naturii” (care îngroapă tot mai mult Scânteia Divină). Metafizic, anticii consideră astfel pe Om ca: Nous-Scânteia-Mintea Divină, Psiho-vitalul semispiritual şi Soma-corpul material. Omul obişnuit, în acest sens, ar trăi doar în partea „Psihică şi corporală”, fără Supraconştiinţa Scânteii Divine.

În „viziunea iconică” a Pustnicului Neofit, Omul este natură umanizată a părinţilor peste care SUFLĂ direct DUMNEZEU Chipul de Om – Asemănarea CHIPULUI lui DUMNEZEU (ca şi la Adam). Biblic, se consemnează că DUMNEZEU Creează prin CUVÂNTULFIUL Său DIVIN (prin Care toate s-au făcut şi se fac, Ioan 1, 1-3).

Orice Formă de Creaţie este „Un CUVÂNT DIVIN ce Creează şi se transpune totodată” în aceasta. Biblic, doar când DUMNEZEU „Zice” se înfăptuieşte. Aşa şi Chipul de Om pe care-l suflă DUMNEZEU este un „Anume Cuvânt Divin”, ce are în Sine deja „Imaginea Creativă” a „Unui Anume Chip de Om”, pe care îl transpune prin SUFLARE în „natura zămislirii părinţilor”. Se spune mistic că FIUL–CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU a „Scris” mai întâi „Cartea Vieţii”, în care Fiecare Cuvânt este o „anume creaţie-făptură”. La momentul respectiv al „naşterii în lume”, Acest Cuvânt din Cartea Vieţii DUMNEZEU îl pronunţă în mod special şi aşa apare „noua făptură”. La Om, mai mult, Pronunţarea Divină este ca SUFLARE DIVINĂ. Şi, mai mult, CUVÂNTUL DIVIN se Pecetluieşte pe Chipul Noii Făpturi şi rămâne VIUL-SUPORTUL DIVIN al acesteia (cum zic filozofii, Raţiunile Divine din fiecare formă).

Aici este insistenţa Pustnicului Neofit Carpatinul. Pustnicul vorbeşte de „Imago Dei” ca originea „Imago Ipse”. Întâi FIUL Lui DUMNEZEU Asumă un „chip creat”, Se îmbracă şi face acel Tainic Iconic Divin, care este „DIVIN Întrupat”, care se face apoi „Făptură Creată”.

Cine uită de RITUALUL DIVIN este rupt de „Originea VIEŢII”. După cum Zilnic trebuie să mâncăm, aşa Zilnic trebuie să facem RITUALUL DIVIN, ca prima HRANĂ. Chiar dacă nu sunteţi religioşi, faceţi totuşi câteva „GESTURI RITUALICE DIVINE”, ca să Rememoraţi Originea VIEŢII.

Ridică Mâinile în sus cu Rugăciune către DUMNEZEU Cel din „Înălţime”, din care „curge” Viaţa lumii. Pleacă în Închinare Capul în jos, prin care „recunoşti” pe DUMNEZEU ca DĂTĂTORUL Vieţii.

Pune Mâinile la Piept în dreptul Inimii şi fă-te ca un „ALTAR” propriu, pe care să VINĂ DUMNEZEU şi la tine. Tot cu Mâinile la Piept, dar cu Palmele în sus, ca un „Vas” ce să întruchipeze toată Fiinţa ta, Suflet şi Corp, ca un POTIR, în care să se „toarne” SÂNGELE Vieţii (care pentru noi, Creştinii, este SÂNGELE lui HRISTOS).

Desfă Braţele lateral, ceea ce preînchipuie că DIVINUL Se „ÎNTRUPEAZĂ” în toată Fiinţa ta, Suflet şi Corp, şi tu te faci un „TRUP al DIVINULUI” (care pentru noi, Creştinii, este TRUPUL Lui HRISTOS Cel Liturgic-EUHARISTIC). Viaţa din tine este „PREZENŢA ÎNTRUPĂRII DIVINULUI”. Dacă „lipseşte”, şi Viaţa din tine va lipsi. Uneşte Palmele iarăşi la Piept ca o „ÎMPĂRTĂŞIRE” a ta cu DIVINUL-VIAŢA (HRISTOS EUHARISTIC).

Cu Mâinile în sus şi Capul plecat, zi cu „frică şi cutremur” MAREA RUGĂCIUNE pe care totodată o ZICE Însuşi DOMNUL HRISTOS şi SFÂNTUL DUH, „RUGĂCIUNEA TATĂL NOSTRU”, la care şi „iadul” cade în genunchi. Acesta este RITUALUL SACRU LITURGIC al VIEŢII, fără de care VIAŢA se „opreşte” din „CURGEREA” sa.

 

 

 

Bibliografie:

 

Mosul Din Carpati – (Neofit Pustnicul), Pr.Ghelasie Gherorghe, Editura Platytera, 2013

 

Mic Acatistier – Pravila Carpatina, acatiste alcatuite, în chip iconic, de ieromonahul Ghelasie Gheorghe de la Sfânta Mânastire Frasinei;

 

Material realizat de ANCA REVNIC