Bacalaureații răzbunării . . .
7 iulie 2011
Share
Una dintre soluțiile mediatice care riscă să fie abandonate în ridicol se dovedește a fi mestecatul, de către oamenii de presă, a unor subiecte gata livrate, a unor teme fals explozive – de cele mai multe ori folosite drept cortină de fum pentru ascundera unor realități dureroase, apasătoare, care frământă omenirea astăzi.
Ultimul subiect de felul acesta, care vreme de mai multe săptămâni a suscitat interesul comentatorilor politici, al jurnaliștilor de prestigiu, al opiniei publice în general, a fost cel legat de regionalizare. Un subiect penibil, zic eu, în contextul dat de evoluția unor evenimente generate de criza financiară și economică globală.
Ascultând cu cât patos se angajează unii dintre politicienii noștri de serviciu în dezbaterea comandată de la Cotroceni – o spun fără intenția de a fi malițios – am avut sentimentul că lumea arde și baba se piaptănă. Să ne înțelegem: există în categoria colaboratorilor prezidențiali, a celor care încă n-au reușit să se retragă din scenă fugind rupând pământul, anumiți simbriași ai „siguranței statului” plătiți să se ocupe de viziunea strategică a președintelui, să facă analize politice, sondaje, măsurători etc, și să acționeze în consecință. Acești experți probabil l-au informat pe președinte că spiritul mulțimii ajunge la temperatura critică – de fierbere – și că e pe sfârșite culoarul suportabilității.
Era nevoie, așadar, de un subiect tare care să disoluționeze concentrarea pe criză și să o coaguleze în chestiunea hotarelor unui potențial conflict etnic reglat la frecvența problemei revendicării unor regiuni de autonomie maghiară. Riscantă temă – una pe măsura abilității prezidențiale de a arunca asupra opiniei publice diversiunea perdelei de fum, petarda, bruiajul mediatic.
La propagarea unor efecte redundante avea să participe, desigur, întreaga presă românească, ca un cățeluș de companie învățat să schelălăie prelung și melodios. În tot acest timp într-o țară vecină, dar și în mediul internațional de mai departe de noi, pe fondul crizei se intensificau semnele unor replici violente la adresa proastei gestionări a politicilor globale.
Dacă ne aducem bine aminte, românul antrenat să-și plece în prostie, ignoranță și teamă nedemnul grumaz, era indirect amenințat, în urmă cu mai bine de jumătate de an, de vestea că instituțiile ordinii publice din țară sunt masiv aprovizionate cu muniție, arme, bastoane, gaze lacrimogene, scuturi. Pentru ce toate acestea ?! Pentru simplul motiv de a regla prognozele sumbre pe care departamentele de securitate publică le livrau conducerii statului.
Revoltele sociale au nevoie nu de soluții în plan economic, nu de negocieri lucide, nu de rectificații bugetare… Acestea au o singură contrasoluție: replica bastoanelor, a gloanțelor de cauciuc sau a tunurilor de apă. Ca să nu mai vorbim de arestările în consecință. Guvernații n-au prea mult a se teme: nația nostră a slăbit suficient de mult încât să nu-i mai audă nimeni mieunatul. E ca o pisică lehamisită care stă tolănită în culcușul cald de lângă oala cu laptele F.M.I. imaginându-și că va veni o vreme când, din mila guvernării, se va vărsa încă mai departe de-acum încolo picătura dulce, savuroasă, stâmpărătoare a supraviețuirii. În fond acest fel de așteptare e una care duce la foame sigură.
Totuși pare că ne e bine. E chiar atât de bine că mai și chefuim de drag ! E inimaginabilă o astfel de atitudine. Țara se prăbușește, iar românul cherchelește. Suntem de mare efect la capitolul chefuri. E de-ajuns să navighezi puțin prin programele tv ca să te poți convinge de asta. Opiul chefului e la liber. Demență pretutindeni !
La ora aceasta, însă, un alt subiect tare confiscă națiunea: bacalaureatul! Alte dezbateri, interminabile talk-showuri despre competențe și incompetențe, despre eșecuri și improbabilități. După ce mișcarea sindicală din învățământ amenințase cu grevă generală la începutul lui iunie pentru disfuncțiile grave din sistem, neîntârziat s-au găsit și soluțiile: decapitarea mediatică a federațiilor sindicale reprezentative prin șantajarea, amenințarea și intimidarea liderilor, aplicarea la nivelul inspectoratelor școlare a unor măsuri drastice împotriva profesorilor care ar refuza participarea la desfășurarea probelor de la bacalaureat și așa mai departe.
Onor Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului avea mai apoi să vină cu lovitura de grație: subiectele examenului de bacalaureat ! Acestea trebuiau concepute de așa fel încât masivul eșec al elevilor să demonstreze că de fapt profesorii lor pot fi dovediți public ca incompetenți, lipsiți de simțul măsurii în revendicările lor salariale, nepregătiți profesional, ignoranți etc. Omul de rând, electorul, trebuia convins cu această stratagemă că guvernul are dreptate când taie drepturile salariale dascălilor, că are dreptate când impune măsuri draconice la desfășurarea examenelor, că are dreptate când face demonstrații de forță.
Altminteri categoriile profesionale bugetare vor trebui sfărâmate pe rând: polițiștii stresați la maxim sub amenințarea restrângerilor de personal, hăituiți, urmăriți pe sistemul securistic al denunțului „colegial”, medicii alungați din țară pe fondul precarității sistemului de sănătate, profesorii umiliți, funcționarii publici trimiși în reconversie, magistrații timorați, controlați politic. Cam așa ar arăta tabloul unei țări aflate pe buza prăpastiei, iar noi toți suntem de fapt victime ale unei manipulări grosolane atunci când ni se pune muzică de joc și voie bună la televizor sau atunci când ni se spune că măsurile de austeritate ar fi salvat ceva vreodată. Nicidecum ! Călăii nu pot fi eroi niciodată.
Avem de-aface cu o guvernare care nu face altceva decât să exceleze în manipulare informațională, o guvernare care, în mod particular, pe segmentul instituțional bugetar recurge la soluții dictatoriale pentru a-și stăpâni supușii, vreme în care asupra societății civile, în general, instrumentează metodic măsura de joasă speță a spălării pe creier. Simțul comun îmi spune că ne apropiem de limite, iar aceste limite vedem că ar fi fost violate deja de lipsa bunului simț arătat de cei care pretind că ne conduc.
Războiul acesta ascuns pe care guvernarea îl jocă împotriva întregii societăți românești are, desigur, și victime colaterale: vorbim aici despre elevii din anii terminali împotriva cărora oficialii din Ministerul Educației au formulat cu „sfântă” dușmănie subiecte de performanță olimpică. Așa se face că un procent însemnat dintre ei și-au ratat orizontul, au fost zdrobiți, sfărâmați de neputința de a ține piept unui sitem muribund și în același timp furibund. Fericiți cei care au scăpat de cursa acestei vânători de vrăjitoare!
Ministrul Educației speră de-acum că va rușina definitiv breasla dascălilor de carte din România apăsând pe clapele contrastului. Premiind un grup restrâns de copii, care în mod excepțional au reușit performanța maximă, va arăta că se poate să atingi standardul, însă va puncta și faptul că în contrast cu aceștia, la general, produsul şcolii româneşti este de slabă calitate – în consecință va demonstra că profesorii nu și-au făcut datoria. Ministrul intenționează de fapt să folosească acești bacalaureați ca arme ale răzbunării sale împotriva unei mari majorități a profesorilor. E felul său de a spune celorlați cât sunt de proști, e felul său de a se răzbuna pe profesorii care de câtva timp încoace l-au sâcâit strigându-și păsurile și necazurile.
Între timp peste 35.000 de absolvenţi au cerut recorectarea lucrărilor de bacalaureat, însă nimeni nu povestește nimic despre drama celor 70.000 de părinți ai acestora care trăiesc încă alte și alte emoții ca să-și vadă copiii izbăviți de calvar.
Ce să mai vorbim despre cei care nu-și pot rectifica nicicum eșecul decât la toamnă?! Vor trebui să stea în tensiune toată vara.
Să zicem că unii dintre copii nu s-ar fi omorât prea mult cu cartea, într-adevăr. Dar ce vină pot avea ceilalți, cei mulți, care nu sunt olimpici ?!
Să lăsăm totuși oficialii să se odihnească ! Sunt în vacanță doar ! Nu ?! Avem ce “mesteca” până la toamnă.
