Calea Vieții (Marius Vasileanu)

Proba de foc a maturității fiecărui om este dată de felul în care relaționează cu moartea. Și percepția morții celorlalți, și a apropiaților săi, și relaționarea cu moartea proprie – sunt tot atâtea perspective de ordin spiritual prin care fenomenul morții poate fi și, pe alocuri, este înțeles ALTFEL…

Creștinismul aduce în plus o perspectivă inedită: Învierea.

De unde și logica diferită în care funcționează omul, acolo unde creștinismul este atent și inteligent îndrumat, îndelung strunit, adânc asimilat.

În sensul celor de mai sus, dacă privești în jur la ”spectacolul” crizei pandemiei prin care trecem, vei avea o nouă cheie de înțelegere a comportamentului uman – de grup și particular.

Evident, prostia umană și dezechilibrele de natură psihică înclină balanța în varii modalități. Psihologia maselor apasă excitată prin mass-media, stresul jocurilor geopolitice, cele de natură economică ș.a. – toate se agită astăzi într-o inedită fermentație.

Dacă nu (prea) ești creștin, întreabă-te, măcar în aceste zile, de ce oare Nichita Stănescu considera că acest vers al lui Eminescu este cel mai frumos din întreaga literatură română: ”Nu credeam să-nvaț a muri vreodată”…?

Dacă ești creștin, amintește-ți că ”gândul la moarte” este o constantă în literatura Sfinților Părinți – tocmai pentru a primi Viața cea adevărată…

Ce șansă imensă ni se oferă în aceste zile, dacă suntem creștini! Anume: să devenim pentru o scurtă perioadă precum monahii, cei care caută viața îngerească cu gândul zilnic la moartea și la Învierea lui Iisus…

A sta acum în casă, a face ascultare și de autorități, și de Biserică, este nu numai o obligație socială, o formă de solidaritate și de responsabilitate față de cei aflați în prima linie, care se sacrifică pentru noi, ci este și o imensă șansă duhovnicească…

Astfel îl cinstești pe Hristos cel care face diferența dintre sacrificiul real și cele închipuite, între smerenie și ispite, între Viață și moarte.