Iulia Fecioara

Duminică seara, balul tineretului la Caminul cultural din sat. Într-o casă o mamă “duce muncă de lămurire” cu fata ei care nu vrea să meargă la bal. Nu se simte bine sau poate o presimţire o opreşte să plece de lângă ai săi. Dar mama insistă făcând uz de “ştiinţa” şi autoritatea ei al cărui ultim argument o convinge: ” Ai să rămâi fată bărână ca…dacă stai numai acasă !”

Se găteşte cu ce are ea mai frumos şi însoţită de vecinele şi prietenele ei pleacă străbătând cu greu uliţele pline de băltoace şi petice de zăpadă. La Cămin virtuozii satului îşi întocmiseră orchestră din clarinet, acordeon şi tobe şi cântau acum la cererea flăcăilor. Dansul era în toi.  

Astfel îi mobiliza pe tineri orânduirea socialistă iniţiind programe culturale “în cinstea conducerii partidului şi poporului” ca să-i îndoctrineze cu o nouă ideologie/idolatrie care s-a dovedit a fi mai perfidă şi mai periculoasă decât cea din vechime.                                                                                               

Noapte de martie umedă şi friguroasă. Zăpada mâncată de ploaia măruntă care ţinuse câteva zile se aduna în pârâiaşe subţiri scurgându-se pe pământul încă îngheţat spre văile pline de apă.

Era neplăcut şi incomod însă venise primăvara şi cu ea o nouă speranţă. Fetele au jucat câteva dansuri apoi au hotărât să se întoarcă acasă înainte de a se fi terminat distracţia aşa cum fusese înţelegerea.Tot vorbind şi râzând ca după o asemenea experienţă au ajuns aproape de Râpa Popii unde trebuiau să treacă peste un podeţ aşezat deasupra albiei unui pârâu care acum se umflase ajungând până la grinzile podinei.

Suratele au trecut una după alta privind înfiorate apele ce se zbăteau la picioarele lor căci întunericul accentua vuietul pe care îl făceau bucăţile de gheaţă lovindu-se de parapeţi.La un moment dat una a observat : Dar Iulia unde-i ? Au strigat-o, s-au întors la pod unde o văzuseră ultima dată mergând în urma lor, dar Iulica cea cuminte nu mai era. A alunecat şi a căzut în vâltoare fără ca cineva să bage de seamă.

Chiar dacă a strigat după ajutor zgomotul apelor învolburate acoperiseră glasul ei sugrumat de spaimă.

Tânăra n-a fost găsită în noaptea aceea cu toate că ţipetele disperate ale mamei umpluseră mahalaua şi toţi cu mic cu mare au pornit s-o caute.

Abia a doua zi în zori când omul de serviciu de la şcoală se ducea să aprindă focul în clase a văzut-o zăcând cu hainele smulse, pe jumătate îngropată în nămol acolo unde apele scăpate din chinga malurilor se revărsau peste gospodăriile din vale.

A stat mult în acel loc până să vină autorităţile de la oraş ca să ancheteze şi să constate decesul. După ore ne-am dus din curiozitate s-o vedem deşi părinţii ne interziseseră acest lucru. Şi ca să putem ajunge am ocolit prin noroaie, deoarece Miliţia pusese oprelişti şi nu dădea voie nimănui să se apropie. Stăteam la distanţă căci fiorul morţii făcuse rotocol în jurul trupului neînsufleţit. Multă vreme m-a urmărit imaginea acelui chip. Fata stătea culcată pe o parte aşa cum o aruncase apa şi părul ei era încâlcit şi plin de gunoaie. Biata mamă îşi jelea copilul curăţindu-i faţa de noroi cu lacrimile sale.

După ce au trecut toate şi viaţa a intrat pe făgaşul ei firesc gura lumii a început să toace şi s-o învinuiască pentru că şi-a obligat fata să meargă la bal în Postul mare.

Mi-am amintit această tristă întâmplare citind viaţa şi patimile muceniţei Iulia Fecioara.

În alt timp şi-n alte împrejurări dar legate de acelaşi semn al dreptei slujiri o tânără fecioară a fost sacrificată pentru că L-a mărturisit pe Hristos. 

Şi aceasta fusese răpită de puhoaiele păgâne care alergau după noi locuri de jaf întinând pământul cu necurăţiile idoleşti.       

Iulia crescuse într-o familie de creştini evlavioşi de la care învăţase înfrânarea cu post şi rugăciune,bunăcuviinţa,slujirea în credinţă,curăţia,cinstea şi multe alte daruri creştineşti de care nu s-a lepădat nici în robie. Căci soarta avea s-o ducă departe de casa părintească la un negustor păgân care o cumpărase ca să-i fie roabă. Iar slujirea ei a fost după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: Nu slujind numai când sunt cu ochii pe voi ca cei ce caută să placă oamenilor ci, ca slugile Lui Hristos făcând din suflet voia Lui Dumnezeu.

A încercat stăpânul s-o abată de la credinţa ei mai întâi cu blândeţe apoi cu asprime dar fecioara nu s-a lăsat amăgită sau intimidată şi la toate încercările răspundea că ea slujeşte Lui Hristos Cel care a pătimit şi a fost răstignit pentru ca oamenii să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu.

Cucerit până la urmă de loialitatea ei faţă de Dumnezeu şi mulţumit de credincioşia şi râvna cu care îşi împlinea treburile stăpânul a sfârşit prin a o lăsa în pace . O vedea postind ,rugându-se în momentele în care era liberă,plângând pentru rătăcirea oamenilor şi astfel a îndrăgit-o. Ţinea la roaba sa şi avea grijă de ea  nu pentru chipul ei îngălbenit de priveghere şi renunţare de bunăvoie la toate bucuriile lumeşti ci,pentru că vedea în sufletul ei o frumuseţe mai presus de orice giuvaier cu care se împodobeau frumoasele acelor vremuri. Şi pentru că era pricepută şi-i chivernisea cu grijă averea stăpânului ei acesta o lua cu el în toate expediţiile negustoreşti. A fost să se oprească odată ,în drum spre Galia, în insula Corsica pentru a-şi expune marfa spre vânzare şi după cum era obiceiul locului mai întâi trebuia ca toţi de pe corabie să iasă ca să jertfească zeilor. Iulia nu s-a alăturat celorlalţi şi a rămas pe corabie plângând şi rugându-se pentru luminarea lor.

Dar urâtorul creştinilor nu s-a lăsat până n-a urzit plan păcătos în care stăpânul fecioarei să se îmbete la acea petrecere şi ea să fie adusă înaintea mai-marelui locului sub învinuirea că nu-i cinsteşte pe zei. Toate încercările lor s-au năruit în faţa tăriei cu care Iulia îşi apăra credinţa creştină şi supusă chinurilor ea le-a răbdat pe toate spunând că face ceea ce Însuşi Hristos-Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului a făcut pentru mântuirea ei.

A murit răstignită pe Cruce şi cei fărădelege care au chinuit trupul ei fecioresc au fugit înspăimântaţi de apariţia Îngerului pe care Dumnezeu l-a trimis ca să rânduiască cele necesare pentru pomenirea ei. Când şi-a dat sufletul său un porumbel suprafiresc înconjura Crucea arătând astfel că sfânt a fost în lumea aceasta trupul Iuliei fecioara.                                                                      

Vestiţi de Înger monahii de la mânăstirea insulei învecinate Corsicei au venit şi au luat trupul pe care l-au îngropat în mânăstirea lor. Şi multe minuni s-au arătat la acel mormânt.

Acolo unde nelegiuiţii îi aruncaseră sânii tăiaţi a izvorât o apă tămăduitoare iar piatra pe care au căzut, izvorăşte în ziua pomenirii ei sudori de sânge şi lapte cu care cei ce se ung sunt izbăviţi de orice boală şi neputinţă. Văzând aceasta creştinii au ridicat o bisericuţă pe locul pătimirii ei care a dăinuit multă vreme chemându-i pe toţi la Sfânta Liturghie.

Au trecut anii şi odată cu ei biserica s-a năruit de aceea creştinii au hotărât să ridice alta într-un loc mai larg . Au adunat cele necesare pentru zidire dar ca prin minune aceste materiale dispăreau şi dimineaţa le găseau pe locul vechii biserici. Ba încă paznicii vedeau cum o fecioară luminoasă încărca într-un car la care erau înjugaţi doi boi albi  materialele pentru noua biserică. Nu le-a trebuit mult să înţeleagă că prin această minune Sfânta muceniţă Iulia fecioara doreşte să zidească biserica pe vechiul ei Altar de jertfă.

Biserica noastră o cinsteşte pomenindu-i mucenicia în ziua de şasesprezece iulie. Luminoasă la suflet ca numele ei, dar de la Dumnezeu , Iulia fecioara şi-a ridicat vrednicia până la Tronul Ceresc adăugându-se cetei sfintelor femei şi fecioare.

Ea rămâne în veşnicie pildă tuturor tinerelor fete care vor prin viaţa lor curată să-L slujească pe Domnul.

Rugăciunile ei să fie şi pentru noi pârgă înaintea Domnului. Amin !