Primejdia nepăsării

Omul are nevoie de foarte puțin pentru a fi fericit și pentru a nu rămâne nepăsător față de Hristos (Ioan Buliga, Provocările creștinului ortodox în zilele de astăzi,  Ed. Egumenița, Galați, 2012, p. 326). Cu cât are mai mult, cu cât posedă mai multă materie, cu atât este mai nefericit și mai departe de Soluție.

Naguib Mahfuz scrie că este mai important decât orice altceva să nu fi nepăsător față de cel pe care l-ai putea ajuta. Opusul iubirii nu este ura, este indiferența. Opusul artei nu este urâtul, ci indiferența. Opusul credinței nu este erezia, este indiferența. Și opusul vieții nu este moartea, este indiferența.

Va trebui să ne căim în această generație. Nu doar pentru cuvintele acide și acțiunile violente ale oamenilor răi, ci pentru tăcerea îngrozitoare și indiferența oamenilor buni care stau în jur. Mulți flămânzi am văzut, dar puțini am hrănit.

Indiferentismul este cel mai grav tip de boală care poate afecta oamenii.

Dumnezeu vrea să ne trezească la realitate. Numai cine Îl urmează pe Fiul Lui poate să înțeleagă planul de mântuire. Cine face voia Lui, e aproape de El. Fiul lui Dumnezeu nu a murit numai pentru câțiva. Chemarea Lui ne schimbă viața.

Noile trotinete urbane lăsate pe trotuar sunt grele obstacole pentru nevăzători. Bucură pe unii, dar supără pe alții. Sunt imaginea comodității celor care le utilizează: le este lene să le parcheze astfel încât să nu încurce pe nimeni. Obstacolele sunt lăsate de indiferența unora, deci majoritatea accidentelor ar putea fi evitate. Alții parchează aleatoriu cuvinte, de care se izbesc cei luați prin surprindere. Alții se împiedică de sacii cu bani moșteniți peste noapte. Alții se împiedică singuri. În loc să ne ajutăm, adesea ne ispitim între noi, mânați de un egoism feroce. Să ne parcăm trotinetele emoționale lângă zidul adăpostului, nu în mijlocul potecii. Unii traduc diavol nu prin dezbinator, ci prin obstacol, cel ce se interpune între start și destinație.

Creștinismul a răscumpărat lumea din indiferență și deznădejde, scrie Esteban Echeverría. A propus libertatea conștiinței și a făcut posibilă fraternitatea. Această solidaritate oferă sens și atrage harul salvator.

Atunci când indiferența înghite un suflet, ceilalți nu pot sta pasivi, ci se străduiesc să lupte cu acest inamic parșiv, pentru a câștiga cât mai multe bătălii. Giovanni Verga scrie că indiferența este un rechin care înghite tot ce mișcă în apă. Singura soluție este să eliminăm prădătorul.

Peruvianul Ciro Alegría scrie că omul rătăcește în pădurea ignoranței și nu vrea să asculte chemarea reîntoarcerii la cunoașterea frumosului. Este ceea ce sfântul Maxim Gorlițki numește primejdia nepăsării. Omul risipește talanții din lene, din mânie, din invidie, din lăcomie. Încă mai avem oportunitatea mântuirii, să nu o ratăm.

Dacă nepăsarea este stăpâna omului, nu există nici o șansă de liniște interioară. Albert Camus recunoaște că puterea limitată a celui rău se bazează pe ignoranța omului și pe neînțelegerea adevărului. Dacă omul ar vrea să priceapă, s-ar trezi urgent. Ca să scape dintr-un coșmar, omul trebuie să se trezească. Vocea inteligenței este înghețată de teamă, teama este exagerată prin dorințe, dorințele nasc remușcări, remușcările pot aduce mânie, iar mânia este redusă la tăcere de ignoranță. Un cerc vicios din care omul trebuie să evadeze fără întârziere.

Unde este caritate, nu este nici urmă de ignoranță, zice sfântul Francisc. Caritatea (dragostea milostivă) este soluția sfinților pentru acest diagnostic. Tratamentul constă în pocăință de lungă durată și îngrijirea de nevoile fraților mai mult decât de ale tale. Fiecare bine săvârșit este o  faptă de caritate. Oamenii neignoranți organizează spectacole caritabile pentru salvarea celor ce nu se mai pot salva. În traducere directă, omul trebuie să fie ospitalier și generos cu toți frații.

Creștinul nu ar trebui să aibă nici un motiv să fie ignorant, deoarece ignoranța este munca diavolului, spune sfântul Ioan de Kronstadt. Omul se îmbolnăvește de febra nepăsării, orbește și devine mânios.

Nici o trăsătură nu este mai folositoare decât capacitatea de a transforma adversitatea în milostivire. Ce îi separă pe cei slăbiți de greutăți de cei care sunt întăriți de ele: iertarea. Neiertarea ne va distruge, iertarea ne va face mai puternici. Fericirea unei rugăciuni care să ne aducă liniște: Doamne, iartă-ne! Fericirea harului este recunoștința față de Domnul milei, Care ne-a iertat.

Dumnezeu este mai puternic decât abisurile din noi.