LOADING

Type to search

Editoriale

Raiul ca privilegiu

Share
Nu trebuie să fim mai buni decât toți, ci mai buni decât eram înainte. Din pilda bogatului nemilostiv (Phineas) și a săracului Lazăr reiese un lucru important: omul poate ajunge în Rai. Domnul Hristos promite același Rai lui Dismas, tâlharul pocăit de pe Golgota și El își îndeplinește întotdeauna făgăduințele. Viața duhovnicească este trăirea în credință, în iubire și în unire cu Dumnezeu. Ținta ultimă este viața veșnică; să nu ne amăgească / distragă cele lumești. Cea mai mare primejdie este nepăsarea / indiferența față de cele duhovnicești.
***
Domnul Iisus Hristos este vocea celor fără de glas, este puterea celor slăbiți, este bucuria celor întristați, este izbăvirea celor fără de scăpare. Prin El, specia umană nu mai este în pericol de dispariție. El va rămâne veșnic Dumnezeu adevărat și om adevărat, nu își va lepăda firea noastră umană. El este lumina celor orbi și viața celor morți. El este totul pentru toți. Doar că unii nu știu sau nu vor să știe asta.
***
Schimbarea nu înseamnă ca sărbătorile cu roșu să le punem cu verde, ci să înlocuim egoismul cu altruismul. Câtă vreme avem o misiune divină, suntem nemuritori.
Hristos ne vindecă de nostalgie și de utopie, dând sens vieții noastre. Raiul nu este o obligație, ci un privilegiu.
Ne putem strădui să fim mai puțin enervanți și mai mult empatici, generoși, blânzi, nepuși pe căpătuială. Atunci vom înțelege vocea lui Hristos din noi. Vom înțelege că Hristos ne împrumută nouă din puterea bunătății Lui.
Îi urmăm lui Hristos nu ca turiști, ci ca purtători de cruce (Pr. Ioan-Tănase Chiș, Anamneză și update. Instantanee dintr-o pastorație urbană, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2022, p. 369). După ce Hristos S-a arătat lumii, omenirea și-a rescris prioritățile.
***
Să luptăm pentru Rai, să nu ne descurajăm, să nu dezertăm! Să nu ne ascundem de biruință, să nu fugim, să nu depunem armele duhovnicești (Pr. Ilarion V. Felea, Spre Tabor, vol. I, Ed. Crigarux, Piatra-Neamț, 2007, p. 115)! Armele noastre în acest război duhovnicesc sunt virtuțile: iubirea, răbdarea, bunătatea, credința, blândețea, speranța și cumpătarea.
Să nu ducem vieți de troli, construind o imagine falsă despre noi, doar pentru aprecieri egoiste. Să ne asumăm speranța în Paradis, nu ca o nostalgie depresivă, ci drept o țintă realizabilă prin ajutor divin. Noi suntem trolii risipitori, care ne recâștigăm și ne reasumăm identitatea de fii adoptivi ai Tatălui iubitor, moștenitori ai veșniciei nu pentru meritele noastre, ci datorită iubirii Lui nesfârșite pentru noi.
Nu există morală fără Hristos, nu există nici sens, nici biruință, nici veșnicie fără Hristos (Serafim Papacostas, Parabolele Domnului, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2022, p. 551). Hristos este singura cale de dobândire a fericirii veșnice. Fără El chiar nu putem face nimic, decât să bâjbâim în întuneric. Raiul este un privilegiu doar datorită lui Hristos, Care ne-a eliberat din sclavia morții. Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule!
***
O tânără nu mă salută, dar – în schimb – exclamă:
– Ce bine că nu am apucat-o pe calea religioasă…
Doamne, iart-o, că nu știe ce zice! Deși suntem păcătoși, sperăm la veșnicie: cel mai potrivit exemplu de propoziție concesivă. Doamne, scapă-ne de mânie și dăruiește-ne blândețe nesfârșită! Cine caută, are unde găsi. Nimeni nu poate șterpeli Cerul din noi.
***
Rămânem în adăpost, chiar dacă ni se pare că mulți nu mai fac asta. Nu suntem buni pentru că noi zicem despre noi că am fi buni. Suntem buni atunci când scăpăm de răutate cu adevărat și lucrăm binele, nu doar vorbim despre el. Când nu mai judecăm, nu mai osândim, nu mai etichetăm, nu mai luptăm cu răutatea și hoția altora, ci cu ale noastre.
Dumnezeu nu e câtuși de puțin dator să ne ofere Raiul, dar o face din iubire, nu din obligație. Îngerii Lui din Rai se bucură pentru cei ce azi se convertesc, se vindecă de orbire, se salvează pentru veșnicie. Nu este bucurie mai mare decât aceasta!

Ucenicii au privilegiul cunoașterii tainelor Raiului (Luca 8,10). Este o inițiere extraordinară, realizată de Hristos exclusiv pentru apostoli. Este o inițiere directă, fără intermediari. Tezaurul nostru cel mai de preț este – așadar – învățătura apostolilor, așa cum au primit-o ei de la Hristos. Practic, ucenicii primesc manualul de utilizare, ghidul ajungerii în Rai.

Dacă Hristos nu ne-ar fi descoperit acest ghid, nu am fi aflat despre el și Raiul ar fi rămas inaccesibil pentru noi. Hristos continuă să trimită apostoli în toată lumea, pentru a vesti iminența Împărăției și tainele Raiului. Când amvonul tace, viața duhovnicească moare. Cea mai mare tragedie este să nu fie cine să vestească Speranța.
***
Cel mai mare idol, care ne poate abate de pe Calea Raiului, este materialismul (Marcu 10, 23). O educație creștină presupune o explicare fără menajamente a riscului adorării acestui idol. Ce alegem?  Raiul sau bogăția? Răutatea naște nesiguranță, doar smerenia naște pace.
Tânjim după Rai, după dreptate și după bunătate. După locul fără dispute, fără invidii, fără durere, fără moarte.
Să Îl simțim pe Dumnezeu în tot ceea ce facem (***, Viața sfântă a pustnicului Ioan David, Ed. Familia ortodoxă, 2022, p. 222). Raiul începe de aici, din inima noastră. E un privilegiu imens să avem acces la așa ceva. Doar să nu pierdem ce am câștigat prin Botez. Să nu devenim nesimțitori, împietriți, împielițați. Să începem să împachetăm pentru pelerinajul la finalul căruia Îl vom vedea pe Dumnezeu.
***
Să ne lipim de Domnul și să nu ne depărtăm de El (Sirah 2, 3). Plata celor ce cred nu se va pierde. Hristos ne vorbește despre dobândirea cu bucurie a comorii ascunse în țarină (Matei 13, 44), nu cu tristețe sau plictiseală. Ne bucurăm enorm că omul poate ajunge în Rai, nu ne este indiferent acest aspect.
Oaia pierdută nu știe să se apere, doar Păstorul o mai poate salva. Dumnezeu ne va așeza exact acolo unde oamenii vor crede  că nu aparținem, dar nu e nevoie să ne justificăm. Totul face parte din procesul de salvare a noastră. Tot ceea ce face Dumnezeu chiar acum prin noi este în total acord cu viitorul nostru, pe care doar El îl vede. Ni se cere încredere în Doctor. Cel ce ne ajută acum ne-a mai ajutat și în trecut, nu avem motive de îndoială.

Oaia pierdută nu mai poate să își găsească singură Păstorul și țarcul. Este clar că are nevoie de ajutor. Păstorul are o legătură deosebită cu fiecare oaie. Când o caută pe cea pierdută, nu le abandonează pe celelalte, ci le lasă în siguranță. El poate salva miliarde de oi rătăcite simultan. El nu eșuează în misiunea Lui. Doar că unele nu vor să fie salvate.
Întreaga omenire rătăcește ca o oaie (Isaia 63, 6). Dumnezeu are o turmă mare și vrea să reintegreze în turmă pe toți cei pierduți / pe toate cele pierdute (Ioan 19, 10). Dumnezeu întoarce pe calea mântuirii pe cei ce renunță la îndărătnicie. Imaginea Evangheliei surprinde bucuria imensă produsă de întoarcerea oii. Tatăl se bucură pentru fiecare fiu regăsit / fiică regăsită. Părintele se bucură de copilul regăsit. Aceasta este adevărata înviere. Cel pierdut era mort, iar acum a redevenit viu (Luca 15, 24). Oaia s-a pierdut doar din vina ei, nicidecum a Blândului Păstor.
Toți avem un singur Tată (Maleahi 2, 10). Suntem o singură Familie. Hristos aduce împăcarea și promisiunea veșniciei. Cel mai frumos cadou posibil. Totul ține de cât de departe ne ținem de haita de lupi.
Puțini tineri pleacă de acasă pentru că își doresc o viață duhovnicească îmbunătățită. Majoritatea pleacă tocmai din motivul opus: ca să fugă de o viață plină de evlavie și să caute tot ceea ce este interzis, imoral, indecent. Acasă mai aveau o icoană, o sărbătoare, o cruce. Departe, unde nimeni nu îi cunoaște, cred că pot face orice, doar nu vor fi recunoscuți. Riscul este imens: pierderea credinței și a veșniciei. Misiunea Bisericii este tocmai reintegrarea acestora în Familia divină. Când vor căuta, să aibă unde găsi, să nu fie smintiți, ci să fie ghidați spre Hristos. Iar dacă sămânța a fost bună, va rodi în sufletele lor, mai devreme sau mai târziu.
De remarcat din toată pilda biblică este bunătatea Tatălui. Fără ea, nu am avea nici o narațiune.
 
Această bunătate nu forțează. Pe cei ce refuză iertarea, Dumnezeu îi lasă în voia poftelor inimii lor (Romani 1, 24). Cei ce nu scapă de beznă, vor suferi la vederea Luminii. Cei ce vor deveni lumină, vor simți fericire nemărginită. Aceeași Lumină aduce suferință unora și bucurie deplină altora.
A trăi în beznă înseamnă a trăi departe de Dumnezeu, a nu mai asculta de poruncile Lui, a nu mai evita păcatul, a nu mai lucra virtutea, a te autodemoniza, a te rătăci de bună voie în labirintul infernului. Este cea mai neînțeleaptă decizie posibilă. Este o apostazie, o trădare, un eșec, o autocondamnare. Misiunea Bisericii este de a aprinde flacăra credinței și de a înlătura bezna. Este o adevărată declarație de război adresată diavolului.
Bezna este cea mai jalnică sclavie posibilă, cea mai vicleană amăgire, cel mai mare risc de înfrângere totală. În beznă există doar tristețe și deznădejde. Ca omul să scape de acest coșmar, trebuie să se trezească și să înceapă o nouă viață, cu Altcineva.
***
Toți cei ce păcătuiesc și nu se îndreaptă sunt sclavi ai păcatului (Ioan 8, 34), iar în sclavie nu există fericire. Singura soluție este eliberarea, evadarea, mântuirea. Singurul care poate face această soluție funcțională este Hristos.
Cei ce nu vor să priceapă acest adevăr pierd cinstea la care au fost chemați și duc o viață animalică (Psalmul 48, 21). Convertirea nu se poate realiza fără dorința celui în cauză. Fiul risipitor a vrut să își regăsească Tatăl. Altfel, Tatăl l-ar fi putut localiza și reloca oricând, dar a așteptat un imbold interior, un declic, o zvâcnire, un semn de căință.
Dumnezeu ne-a vorbit, ne-a chemat la El. Acum așteaptă răspunsul nostru.
 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *