LOADING

Type to search

Editoriale

Raiul începe acolo unde Dumnezeu este iubit (10)

Share

Dacă nu primim cu mulțumire lucrurile mărunte pe care ni le încredințează Dumnezeu, ce vom face cu cele mărețe? Apostolul Petru ne sfătuiește să ne întărim alegerea (II Petru 1, 10), ca să putem continua lucrarea de binecuvântare încredințată nouă. Adică, să nu fim superficiali, să nu banalizăm cele duhovnicești. De ce? Deoarece există o singură Carte în care Autorul îi iubește pe cititori. Ce să facem? Să nu dăm uitării binefacerea și dărnicia (Evrei 13, 16).

Nu suntem defecți, suntem doar în curs de vindecare. Nu suntem defecți, suntem doar neputincioși. Nu suntem defecți, Dumnezeu nu creează nimic stricat. Nu suntem defecți, nu vom fi aruncați la gheenă. Nu suntem defecți, ne repară Iisus iar și iar. Nu suntem defecți, chiar dacă nu suntem perfecți.
Treaba diavolului este să ne mintă că mântuirea este inutilă, treaba noastră este să nu îl ascultăm. Distragerea atenției de la planul de salvare nu e distracție, ci distrugere. Soarta lumii nu stă în balanță, ci a fost decisă de Dumnezeu: iertare și feeicire fără de sfârșit. Nimic să nu ne abată concentrarea de la această destinație, să nu ratăm îmbarcarea. Nu e vorba doar despre ce am făcut, ci mai ales despre ce nu am făcut, dar puteam și trebuia. Și de ce să ne temem de moarte, dacă ne pregătim de înviere?
Când povara e prea grea, nu zice nimeni să o cărăm singuri până ne zdrobește. Sunăm un Prieten, iar dacă e linia ocupată, insistăm. Credința e curajul să îl lași pe Dumnezeu să preia controlul. El plătește debitul și ne revigorează. Ne dă o inimă nouă. Nimic nu e pierdut, câtă vreme avem credință. Dumnezeu a creat lumea în șase zile, poate schimba viețile noastre într-o singură zi.
Dacă nu am atins obiectivele lumești nu înseamnă că suntem ratați. Dacă îl iubim pe Dumnezeu începe raiul, chiar dacă sau mai ales dacă nu avem succes lumesc. Mai ales că Iisus îi cheamă cu precădere pe cei marginalizați, excluși, discriminați sau umiliți. Poarta raiului este deschisă, nimeni nu ne va trânti ușa în nas.
Dumnezeu ne cheamă să ne sfințim sufletele, nu vilele. Dumnezeu ne cheamă la simplitate, nu la tumult. Dumnezeu ne cheamă la rugăciune, nu la război. Dumnezeu ne cheamă în rai, nu în city break. Dumnezeu ne cheamă la patul bolnavului, nu la concert. Dumnezeu ne cheamă azi, nu peste optzeci de ani. Dumnezeu ne cheamă la sfințenie, nu la bogăție. Dumnezeu ne cheamă prin Evanghelie, nu prin manele.

Când vom începe să ne rugăm, totul se va schimba. Puterea răului va fi înfrântă, deznădejdea se va topi și multă bucurie se va naște în sufletul nostru. Dacă lipsește rugăciunea, rămâne un mare gol, rugăciunea nu poate fi înlocuită cu nimic. Raiul nu poate fi înlocuit cu un concediu, Dumnezeu nu poate fi înlocuit cu banul. Repetăm asta nu noi, ci Biblia pe care trebuia să o fi citit în sutele de zile libere de până acum.

Dumnezeu ne eliberează de toți demonii care ne agasează, nu doar de o parte dintre ei. Ne eliberează din iad, nu face iadul mai frecventabil.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *