Religia, sprijinul poporului român

Am fost la Iași, acum puțin timp. M-am dus și la catedrală, laolaltă cu familia, să mă închin la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Am început coada din curtea catedralei, cu distanța de 1 metru între persoane, iar după aproximativ 20 de minute eram înăuntru. Aici am mai așteptat cam tot atât, căci periodic personalul catedralei dezinfecta suprafețele atinse de închinători, oamenii mai adăstau cu ochii pe baldachin și icoane, mai vorbeau cu monahii de la raclă etc. Toți cu masca pe figură.

Atmosfera toată era firească, sobră, responsabilă. Nu am văzut fanatici religioși să se facă una cu racla prin îmbrățișare, nu se băteau mătănii până la pământ, nu se sărutau – la foc automat – absolut toate icoanele și raclele cu sfinte moaște. Lumea era atentă, grijulie, responsabilă. Atingeau racla cu mâna, cu fruntea, se închinau. Reculegerea era de alt tip, mai puțin exteriorizată prin gesturi ritualice. Rugăciunea mergea de la sine în tăcerea solemnă, doar buzele vedeai că se mișcau și mâinile – care făceau semnul sfinte cruci…

De unde, așadar, prezumția că la Iași va fi ciopor de lume agitată religios, dezordonată sanitar, scuipând viruși în loc de foc, lăsându-și încărcătura virală la tot pasul? Lumea ar fi venit în număr limitat, ordinea ar fi fost ușor de asigurat, durata mai lungă a evenimentului garanta lipsa îmbulzelii. Decența ar fi fost cuvântul de ordine, știut fiind că Biserica nu se joacă în astfel de situații.

Iar peste toate, harul sfințitor pe care Maica noastră Parascheva l-ar fi revărsat peste mulțimea pelerinilor, ca împăcare și mângâiere… Pe când așa, frustrările personale se adună, economia slăbește, ethosul colectiv se rarefiază, țesătura comunitară se destramă. Și, trebuie amintit că în toate perioadele de grele încercări, religia a fost suportul moral al națiunii. Or, tocmai acest suport pare acum în aer.

Mă întreb sincer: oare alte soluții nu se găseau?

Răzvan Bucuroiu