Acasã la Maria de Mangop

Mangop – o cetate tăinuită în munţii din sudul Crimeii, dincolo de Deşertul Nogai.  Odinioară, capitala Principatului Theodoro; astăzi, un loc în care turiştii şi pelerinii ascultă legende cu prinţi, regine şi sihaştri zăvorâţi… Vă sună cunoscut, cu siguranţă, acest nume: Maria de Mangop, Doamna Moldovei…

Din Mangop la Suceava

De ziua Crucii (14 septembrie), leat 1472, la curtea domneasacă din Suceava, avea loc nunta voievodului Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt, cu Maria de Mangop, fiica lui Isaac Comnenul, stăpânitorul Principatului Theodoro. În toamna aceluiaşi an, după lungul drum făcut în Crimeea, voievodul va merge împreună cu Doamna Maria la Mânăstirea Putna, dând poruncă voievodală să se scrie aici Leastviţa Sfântului Ioan Scărarul, “pentru nevoile mânăstirii“, arhimandrit fiind în acea vreme “chir Ioasaf”, iar pisar “mult păcătosul monah Vasile”.

Frumuseţea locurilor şi slujirea ieromonahilor Putnei îi vor alina dorul de patria  natală descendentei basileilor bizantini, cucerind-o pentru totdeauna; astfel că Doamna Moldovei va lăsa cu limbă de moarte să fie îngropată – cu toate însemnele şi podoabele sale imperiale, aduse din îndepărtatul Mangop, tainica cetate din nordul Mării Negre – în vestita ctitorie voievodală.

Karaiţii – ultimii locuitori ai Mangopului

În anul 1790, Mangopul va rămâne pustiu… Ultimii locuitori ai capitalei Principatului Theodoro au fost karaiţii, popor cu o origine obscură, vorbitori ai unei limbi turcice, dar aparţinând unei grupări religioase iudaice. Aceştia vor pleca în bejanie spre locuri mai primitoare, după abandonul cetăţii, în 1774, de către garnizoana turcă. Urmele comunităţii karaite din Mangop se mai văd şi astăzi: un cimitir cu inscripţii în evreieşte şi ruinele unei sinagogi. Palatele, citadela, turnurile şi zidurile cetăţii, încăpute pe mâinile ruşilor, vor ajunge, încetul cu încetul, o ruină. Abia după un veac, cercetătorii ruşi vor începe să facă săpături arhelogice la Mangop, capitala părăsită a Principatului Theodoro, descoperind inscripţii vechi, podoabe, arme şi chiar monede emise în Moldova. A urmat, în mod firesc, publicarea la Sankt Petersburg şi Moscova a unei întregi serii de studii de istorie şi arheologie, ca şi a unor broşuri de popularizare a locurilor, fapt ce va conduce, în cele din urmă, la dezvolarea fără precedent a turismului în sudul Crimeii. Astfel, începând cu anii ‘70 ai secolului trecut, Mangopul nu va lipsi din nici un program turistic crimeean, alăturat fiind Bahcisaraiului (vechea capitală a tătarilor), Simferopolului, Ialtei, Sevastopolului ori Feodosiei.

Şase luni de asediu

Cum va fi arătat Mangopul în perioada lui de maximă înflorire nu e simplu de realizat astăzi. Să ne ducem cu gândul însă doar către un singur fapt: asediul cetăţii, de către turci, în 1475, a durat vreme de şase luni de zile, în vreme ce Constantinopolul, în 1453, a căzut după doar două luni. Cu puţină vreme înainte de căderea sa, Mangopul încheia alianţe cu state importante ale vremii: Rusia, Ţările Române, Genova etc.

După moartea lui Isaac, conducătorul Principatului Theodoro, fiul cel mare al acestuia, Alexandru, se întoarce în Crimeea, străbătând grăbit – de la Suceava la Mangop – un istovitor drum. Pentru a prelua în siguranţă puterea strălucitorului stat, multrâvnit de vecini, vine însoţit de o oaste formată din 300 de moldoveni. La doar câteva zile de la sosirea sa, turcii vor începe însă asaltul asupra cetăţilor principatului din sudul Crimeii, reuşind, în cele din urmă, să cucerească şi Mangopul. Multe biserici vor fi distruse din temelii de către cuceritori, palatele vor fi devastate, locuitorii cetăţii luaţi prizonieri. Vizitând oraşul, la un secol după căderea acestuia în mâinile turcilor (1578), Martin Broniewski, un diplomat polonez, scria în însemnările sale (Tatariæ Descriptio), tipărite la Köln, în 1595: “Acum au mai rămas acolo doar o biserică grecească, închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, şi o alta, închinată Sfântului Gheorghe, ce nu pot fi socotite de prea mare importanţă. În cetate mai locuiesc doar un preot grec şi câţiva evrei şi turci, întregul loc fiind devastat cum nici măcar nu cred că-şi poate închipui cineva”.

De 10 ani – pomenită la Mânăstirea Sfânta Maria din Mangop

Numărul sihaştrilor din zecile de peşteri din preajma Mangopului a sporit după căderea cetăţii în mâinile turcilor. Mirenii fugari s-au ascuns, la rându-le, pentru o vreme, în grotele din afara zidurilor cetăţii, nădăjduind că într-o zi se vor întoarce acasă… Au fost improvizate, în muntele Mangopului, paraclise (sutele de fresce păstrate sunt o dovadă vie în acest sens), baptisterii, locuinţe…

De curând, vechile mânăstiri din stâncă au început să renască. Astfel, în 2002, cu binecuvântarea Mitropolitului Lazăr al Crimeii şi Simferopolului, pe Muntele Mangopului a fost reînfiinţată una dintre aceste vechi chinovii, purtând hramul Bunei Vestiri. Sunt pomeniţi aici creştinii ce şi-au jertfit viaţa pentru apărarea cetăţii Mangop şi păstrarea dreptei credinţe (în anii de pe urmă, au fost descoperite moaştele mai multor martiri, îngropaţi, în vremea celor şase luni de asediu, în Biserica Sfinţii Împăraţi, ale cărei ruine s-au păstrat până în zilele noastre).

Pomenită de veacuri la Putna, Maria de Mangop, Doamna Moldovei, al cărei suflet s-a înălţat la cer istovit de dorul patriei natale pierdute, la nici doi ani după căderea acesteia în mâinile turcilor (1477), de 10 ani este pomenită, cu cinste, şi acasă, la prestolul Mânăstirii Maicii Domnului din vechea capitală a Principatului Theodoro.