ORTODOXIA ÎN FRANȚA – MÂNÃSTIREA SAINT-ANTOINE LE GRAND

Dis-de-dimineațã, luni 1 martie 2006, plecam de la Aeroportul Bãneasa cu destinația Lyon. Vreme însoritã de primãvarã. Cu o zi înainte și în ziua urmãtoare – ninsoare și viscol de miez de iarnã în București. Dupã un zbor plãcut de douã ore și jumãtate, aterizare la Lyon, dupã care plec spre Grenoble cu autobuzul (100 km distanțã), unde aveam sã rãmân rãmâne 4 luni. Dumi­nicã, 26 martie 2006, am avut bucuria sã asist la Sf. Liturghie la Mãnãstirea Saint-Antoine le Grand (Sf. Antonie cel Mare), amplasatã într-o zonã mirificã din munții Vercors, la o distanțã de 60 km de orașul Grenoble. Impresii puternice, care meritã împãrtãșite…

Pecetea Bizanțului în inima Franței

Mãnãstirea ortodoxã Saint Antoine le Grand, fondatã în anul 1978 de doi monahi francezi convertiți la Ortodoxie și întorși din Grãdina Maicii Domnului, este un metoc al Mãnãstirii Simonos Petra din Sf. Munte Athos. Construcția bisericii a fost începutã 10 ani mai târziu, de cãtre o antreprizã loca­lã de construcții, sub coordonarea mona­hi­lor mãnãstirii, care au elaborat planurile și au realizat vitraliile și toate lucrãrile din lemn.
Cei 600 m² de fresce au fost pictați de unul dintre cei mai buni pictori ruși de icoane contemporani, Iaroslav Dobrinin, și de soția sa Galina, care au lucrat la realizarea picturii timp de 30 de ­luni.
Biserica și toate de­co­rațiile sunt în stil bi­zantin, utilizat tradițio­nal în țãrile ortodoxe începând din secolul al 6-lea, și care poate fi considerat apropiat de stilul roman occidental. Bise­ri­cile romane erau în general decorate în întregime cu fresce, dintre care din nefericire astãzi nu s-au pãstrat decât puține vestigii.
Concepția arhitecturalã a unei biserici bi­zantine este simbolicã. În biserica bizantinã, elementul central este „cu­­pola“, care simbo­li­zeazã coborârea Cerului pe pãmânt, a lui Dum­nezeu cãtre oameni, din iubirea pentru omenire.
Pornind de la conceptul cã arhitectura reprezintã o stare sufleteascã de echilibru și armonie care se exprimã în volume și în coordonarea raportului acestor volume, amin­tim definiția datã de marele arhitect român G. M. Cantacuzino: „Arhitectura este ima­ginea perfectã a armoniei unitare, în care simbolul și utilul, totul și amãnuntul, materia și concepția, sufletul și ritmul se regãsesc în armonie.“

Date arhitecturale si picturale
Planul bisericii se com­pune, conform tra­di­ției ortodoxe, din trei pãrți principale:
1. Pronaosul spre vest, cu intrarea credincioșilor;
2. Naosul în care stau credincioșii și co­rul, iar în centru se înal­țã turla peste care se aflã cupola;
3. Sanctuarul spre rãsãrit, compus din:
– Altar (în centru);
– Proscomidiar (spre nord-est);
– Diaconicon (spre sud-est).
În Altar preotul slujește și oferã jertfa euharisticã, în Diaconicon preotul și diaconul îmbracã veșmintele sa­cerdotale, iar în Proscomidiar preotul pregã­tește pâinea și vinul pentru Sfânta Euha­ris­tie. Între Naos și Sanctuar se aflã Iconostasul sau Catapeteasma.
Frescele (pictura muralã) îmbracã întreaga bisericã la interior. Pe zidul sudic al Naosului este prezentatã crearea lumii și a strãmoșilor omenirii, Adam și Eva. Picturile boltelor evocã viziunea Sfântului Apostol Ioan Evanghelistul, descrisã în Cartea Apoca­lip­sei. Sfântul Ioan descrie simbolic toate calamitãțile care au însoțit și însoțesc încã istoria lumii, afirmând în același timp cã toate relele, injustițiile, violența și opresiu­nea vor dura doar un anumit timp și cã biruința Împãrãției lui Dumnezeu este tainic pre­zentã, pentru cã Hristos cel înviat rãspân­deș­te în inimile oamenilor care Îl iubesc și Îi ascultã cuvântul, Duhul Sãu de iubire, iertare și pace. El îi invitã sã participe la „Liturghia ce­reascã“, care adunã în jurul tronului lui Dumne­zeu pe îngeri și pe sfinți.
Pe zidul din spatele Naosului este reprezentatã Judecata de Apoi, unde Râul Vieții izvorãște din tronul lui Dumnezeu și irigã întreaga creație, transfiguratã și reînnoitã, precum și Cetatea lui Dumnezeu – locuința tuturor celor care au do­bândit mântuirea.
Deasupra ușii dintre Pronaos și Naos este pictatã icoana Deisis cu Prea­sfânta Fecioarã Ma­ria, Maica Domnului, Sf. Ioan Botezãtorul, Sf. Antonie cel Mare, întemeietorul monahismului, și Sf. Siluan de la Muntele Athos, patronii și ocrotitorii bi­sericii mãnãstirii.
În partea superioarã a turlei bisericii, pe cupolã, putem vedea pe Hristos Pantocrator (ceea ce înseamnã Atotputernic și Stãpânul tuturor lucrurilor), înconjurat de îngeri și de proorocii Vechiului Testament, iar în cele patru laturi ale cupolei sunt reprezentați cei patru evangheliști: Matei, Marcu, Luca și Ioan.
Pe pereții și bolțile Naosului sunt re­prezentate episoade din viața Mântuitorului și a Preasfintei Nãscãtoare de Dumnezeu: Buna Vestire, Nașterea Domnului, Botezul Domnului etc., pânã la Înviere și Pogorârea Sfântului Duh.
Pe zidurile Naosului, în partea de jos, sunt figurați numeroși sfinți (bãrbați și femei) deasupra stranelor în care stau credin­cioșii care se roagã, ceea ce înseamnã cã, în decursul slujbelor liturgice, Cerul și pã­mântul se reunesc, iar sfinții, prezenți în chip nevãzut, cântã împreunã cu credincioșii, slãvindu-L pe Creatorul lor.
Deasupra ușii Pronaosului, în partea din spate a Naosului, Adormirea Maicii Domnu­lui anunțã învierea tuturor la sfârșitul vea­curilor, pe care aceasta îi figureazã.
Deasupra Sanctuarului se aflã icoana Maicii Domnului. Datoritã consimțirii ei la cuvântul îngerului a putut fi împlinitã mântuirea oamenilor, ea rugându-se neîncetat pentru întreaga omenire.
Hristos, reprezentat pe peretele absidei, oferã Sfintele Taine apostolilor, fapt ce aratã cã El este adevãratul – deși nevãzut – oficiant al fiecãrei Liturghii.
Icoanele sfinților ierarhi care în decursul primelor veacuri ale istoriei Bisericii au compus textele liturgice, care se folosesc și astãzi, înconjoarã altarul, exprimând astfel unitatea jertfei liturgice de-a lungul timpului și spațiului.
Fațadele bisericii sunt placate cu piatrã de râu, având ancadramente din piatrã cioplitã în jurul ferestrelor și ușii de acces în bisericã. Învelitoarea bisericii se compune din olane ceramice de culoare cãrãmizie, iar șarpanta este realizatã din lemn de rãșinoase.
Pelerin sub semnul luminii pascale
Luni, 17 aprilie 2006, sosesc la mãnãsti­re, unde rãmân 9 zile (Sãptãmâna Patimilor și Sfintele Paști). Am participat la toate slujbele din aceastã perioadã, ținute de pãrintele Denys și de pãrintele arhimandrit Placide Deseille (starețul mãnãstirii, autor a numeroase cãrți despre Ortodoxie și Sfinții Pãrinți, una dintre acestea – Ce este Orto­doxia? Cateheze pentru adulți – a fost tradusã recent și în românește).
Luni, 22 mai 2006, sosesc din nou la mãnãstire, unde rãmân de data aceasta 12 zile. Îl cunosc pe episcopul ortodox Paul de Tracheia, care se retrãsese de câțiva ani la aceastã mãnãstire. Î.P.S. Paul mi-a dãruit mai multe cãrți pe care le-a scris în ultimii ani; scrise în limba englezã, ele conțin o teologie practicã în versuri.
Î.P.S. Paul s-a nãs­cut în 1942, într-un mic sat din Suf­folk, Anglia. A stu­diat Teologia la renumitul Institut Teologic „Sf. Ser­ghie“ din Paris, între 1963-1968. Hi­ro­tonit preot în 1967, a fost pentru mulți ani parohul bisericii Sainte Ge­né­viève des Bois din apropierea Pari­su­lui. În iunie 1991 a fost ales de cãtre Sf. Sinod al Pa­tri­ar­hiei Ecumenice de la Constantinopol episcop al strãve­chii episcopii Tra­cheia. A slujit în ca­tedrala ortodoxã ru­seascã din Nice, Franța, pânã în mai 2001, când s-a retras la Mãnãstirea Saint-Antoine Le Grand.

Drd. ing. Andrei DRÃGULINESCU