Sarov: Acasă la Sfântul Serafim

Dumnezeul lui Serafim, ajută-ne! Serafim, omul lui Dumnezeu, luminează credincioşii de pretutindeni, îndemnându-i să nu uite scopul vieţii lor, şi anume dobândirea Sfântului Duh. Nu vorbim doar despre un ascet rus (ca atâţia alţii) de secol XVIII, ci despre o torţă puternică a dumnezeirii, un profet harismatic deosebit, înzestrat de Bunul Dumnezeu cu puterea sfinţeniei depline. Azi mergem la el acasă, nu ca la un muzeu, nu rătăcind prin mall-urile modernului oraş Sarov, ci invocându-l în acatiste.

În casa părintească a sfântului (de la Kursk), găsim pe tânărul ce va lua numele călugăresc de Serafim, fiul comerciantului Isidor şi al Agatiei, bolnav la frageda vârstă de doar zece ani. În timp ce bolea, Maica Domnului i se arată şi îi promite că îl va vindeca. Tocmai urma să aibă loc procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare de la Kursk, celebră în epocă. Numai că, din cauza vremii nefavorabile, procesiunea s-a scurtat brusc. Noul itinerariu presupunea trecerea „convoiului” pe aleea pe care locuia băiatul bolnav Serafim. Cu multă credinţă, tânărul se atinge de icoane şi se vindecă pe loc. După minune, nu se simte deloc atras de afacerile tatălui său, care dorea să îl iniţieze în branşă, ci preferă să citească vieţile sfinţilor, să stea retras în post şi rugăciune, să participe la slujbele bisericeşti.

Doreşte să se călugărească, iar mama lui îl încurajează şi îi dăruieşte o cruce de aramă, pe care o va purta la piept, peste rasă, toată viaţa. În mănăstire, posteşte aspru şi se rogă neîncetat. Se îmbolnăveşte din nou, iar minunea se repetă: Sfânta Fecioară se arată iar, împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul, căruia îi spune: „Acesta este unul de ai noştri” şi îl vindecă. Rugăciunea lui avea încă din tinereţe putere de foc. La fiecare slujbă, vedea pe sfinţii îngeri cântând în biserică. În Joia Mare L-a văzut pe Domnul Hristos intrând în biserică şi binecuvântându-i pe cei prezenţi. Retras în pustnicie, hrăneşte animalele sălbatice din mâna lui, iar acestea nu-l vatămă. Faţa lui era mereu luminoasă şi veselă, asemeni unui înger. Sfânta Fecioară i se arată pentru a treia oară, îndemnându-l să devină duhovnic şi să ajute pe toţi cei care îi vor cere sfatul. Se arată smerit şi bucuros fiecărui pelerin. Pe toţi îi îndemna să dobândească pacea inimii, ca mii să se mântuiască în jurul lor. „Of, dacă aţi şti,” spuse el odată unui călugăr, „ce bucurie şi dulceaţă îl aşteaptă în Rai pe un suflet drept! Aţi fi de acord să înduraţi în această viaţă toate necazurile, persecuţiile şi umilinţa cu mulţumire. Dacă în chilie ar fi plin de viermi care ar mânca trupul nostru tot restul vieţii am fi bucuroşi să îndurăm numai să nu cumva să pierdem bucuria cea cerească pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru cei ce Îl iubesc pe El.”

Ne rugăm sfântului, cu perseverenţă. Fiecare inimă smerită primeşte lumina în dar. Fiecare suflet care tânjeşte după iubirea divină ştie Unde trebuie să ajungă. În medicină, funcţionează efectul de turmă: dacă 80 la sută din populaţie se vaccinează, restul de 20 la sută sunt protejaţi. În domeniul credinţei, această regulă nu se aplică: fiecare în parte trebuie să dobândească lumina Duhului, asemeni lui batiuşka Serafim. De Ziua Naţională, participăm la paradă: creştinismul sfinţilor nu este o religie de paradă (Serafim ne învaţă neetalarea virtuţilor). Cicatricele atrag (spun cunoscuţii cercetători britanici că bărbaţii cu cicatrice ar avea mai mult succes): cu atât mai mult atrag cicatricele hristice, retrăite de părintele Serafim şi de fiecare râvnitor la veşnicie. Viaţa nu este o zbatere neputincioasă, ci bucuria iertării. Sfântul Sarovului a lăcrimat întreaga viaţă: „Am găsit pe Mesia!” Ascetul rus ne îndeamnă să ne ridicăm privirea spre cer, dincolo de păianjenii de pe tavan. Pustnicul Serafim şi-a vindecat arborele genealogic, pentru ca răul să nu se mai perpetueze.