LOADING

Type to search

Avva Petroniu Tănase a plecat…

Avva Petroniu Tănase a plecat…

Share

Marţi 22 februarie 2011, în jurul orei 16.00, s-a mutat la cele veşnice Părintele Arhimandrit Petroniu Tănase, fostul egumen al Schitului Prodromu din Sfântul Munte Athos. Născut în anul 1914 (Fărcaşa-Neamţ), s-a călugărit de tânăr în lavra Neamţului, a trecut pe la Mânăstirea Antim din Bucureşti (unde s-a apropiat de mişcarea spirituală a Rugului Aprins), iar din 1978 a luat calea Athosului. De puţină vreme se retrăsese din stăreţie…
A murit avva al meu!
A murit unul dintre cei mai călugări de obârşie românească…
Mulţi athoniţi au spus despre gheronda că este un sfânt în viaţă, numai că ochii noştri sunt ţinuţi, să nu-i vedem cu adevărat şi până la capăt trăirea!
Avva Efrem, stareţul Schitului Sfântului Andrei (Sarray), s-a dus la el săptămâna trecută, ca să-şi ia rămas-bun. La despărţire i-a spus: „Avva, eşti pregătit! Eşti ca un copil; gata de plecare!”…
Gheronda Petroniu n-a bolit mult. La Bobotează (19 ianuarie 2011, după stilul vechi) încă mi-a ţinut cuvânt de învăţătură. A aflat de la ucenicul său, părintele Modest (singurul pe care l-a acceptat în preajmă), că sunt în schit şi m-a poftit la chilie. Nu l-am întrebat nimic – mi‑ajungea întotdeauna doar să-l văd. Pentru că dacă-l vedeam, ştiam că este nădejde de mântuire, cât timp trăiau asemenea oameni şi se rugau pentru noi!
Stătea pe patul său aspru de chilie şi a fost singura dată în viaţă când m-a lăsat să-l ţin de mână… Mi-a spus că „s-ar cuveni să avem măsură şi în cele ale praznicelor”, pentru că Preacurata Fecioară L-a născut pe Cel Care avea să ne mântuiască într-un loc sărăcăcios, singură, într-un grajd – nicidecum precum mamele noastre, asistate la naştere în maternităţi. „Să fim cumpătaţi în toate, fiindcă cele peste măsură sunt toate de la diavolul”. (Gheronda, până în ultimile zile, a cerut să i se aducă aceeaşi mâncare pe care „o mâncau şi fraţii” la trapeză, ba chiar şi să mănânce la aceaşi oră cu ei!)
M-am gândit atunci că îşi va reveni din boală, la fel cum mai făcuse în anii din urmă. Părea mai întremat, dar el probabil că îşi ştia zilele, pentru că la despărţire m-a tras spre dânsul cu ambele mâini şi m-a binecuvântat. (Cine l-a cunoscut măcar în treacăt pe avva Petroniu ştie cât de mult înseamnă aceasta!)
Săptămâna trecută însă (joi 17 februarie 2011) nu s-a mai putut ridica din pat şi nu m-a mai recunoscut: a crezut că a venit preotul cu potirul ca să se împărtăşească! Părintele Modest i-a scris pe un bilet cine sunt şi atunci m-a binecuvântat din pat, apoi i-a cerut ucenicului să meargă după părintele Clement, ca să-l împărtăşească. Aceasta era singura grijă a ultimelor sale zile: să fie mereu cuminecat! Şi a rânduit Dumnezeu ca el să se împărtăşească foarte des în vremea din urmă…
Gheronda Petroniu a fost un adevărat pustnic între oameni. A fost un om aspru în primul rând cu el însuşi, fiindcă n-a pretins niciodată de la ceilalţi fraţi ceva ce el nu făcea mai întâi. La slujbe stătea mereu în picioare şi, chiar de erau privegheri de 12 ore, el nu se aşeza niciodată în strană (în vremea din urmă, din pricina bătrâneţilor, era nevoit să se mai odihnească, şi atunci a permis şi celorlalţi monahi să mai stea jos!). Hainele şi le-a spălat întotdeauna de mână, singur, şi n-a voit să fie ajutat până în ultimul an de viaţă! Din schit nu pleca nici de era invitat la hramuri şi afară de mare trebuinţă nu ieşea de la chilie. Spunea că aceasta este a călugărului, chilia. Ea îl învaţă şi tot ea îl mântuieşte!
A fost cel mai aspru şi smerit om pe care l-am cunoscut, şi cu toate acestea mi-a dăruit în felul lui multă dragoste! Atât de multă încât îmi vine greu să scriu despre el la timpul trecut, din cauza lacrimilor…
Eu ştiu că Domnul i-a făcut parte şi lui avva al meu în ceruri şi-I mulţumesc cu plânsul meu pentru cel care a fost părintele Petroniu Tănase, egumenul Schitului românesc athonit Prodromu…
Dumnezeu să-l odihnească şi cu drepţii să-l numere!