LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

CANONICON la Covasna !!! (Canonicon, expoziţie itinerantă de fotografie religioasă Autor Dan Mihalcea )

Share

canonicon1zoli

Marţi 15 aprilie 2014 în Sala de Expoziţii a Casei Orăşeneşti de Cultură Covasna a avut loc vernisajul expoziţiei itinerante de fotografie religioasă a regizorului de film Dan Mihalcea din Bucureşti.

Expoziţia a cuprins 20 de lucrări, 84/60 cm. Maniera de lucru este clar-obscur şi detaliu. Fotografiile reprezintă o selecţie dintr-o serie de fotografii pe care autorul le-a realizat în decursul a 4-5 ani în pelerinajele pe care le-a făcut la mânăstirile din ţară.

Organizatorii au fost Asociaţia Cultural Creştină Justinian Teculescu din Covasna şi Matei Schinteie iconar şi fotoreporter pentru Stiriortodoxe.ro şi revista Lumea Credinţei, iar partener a fost Casa Orăşenească de Cultură Covasna.

Cuvântul de deschidere a fost făcut de doamna Konnat Rita referent la Galeria de Arta din Covasna. Primul care a prezentat autorul fotografiilor a fost Pr. Ioan Ovidiu Măciucă de la biserica „ Înălţarea Domnului” din Covasna şi preşedinte al Asociaţiei Cultural Creștine „Justinian Teculescu”. Acesta a prezentat pe scurt cariera artistică a regizorului şi artistului fotograf Dan Mihalcea şi a vorbit despre semnificaţia simbolurilor creştine, a postului şi a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. La final a recitat o frumosă şi emoţionantă poezie din repertoriul propriu, Părintele Ioan Ovidiu Măciucă fiind un binecunoscut poet creştin. A urmat la cuvânt domnul dr. Mihai TOZLOVANU, vicepreşedinte al A.C.C.J.T. Covasna care a dus greul organizării expoziţiei cu sprijinul lui Matei Schinteie organizator şi a profesoarei Florentina Tecă membră a asociaţiei.

Prezentatorul evenimentului Matei Schinteie a improvizat un interviu în direct în faţa publicului spre surprinderea şi deliciul audienţei.

Momentul artistic a fost asigurat de tânărul şi talentatul rapsod Alexandru Baciu din Covasna care a încântat sala cu două pricesne care au uimit publicul prin emoţia creată.

4. mateischinteie.ro 084La final artistul fotograf Dan Mihalcea a primit din partea Asociaţiei Cultural Creştină Justinian Teculescu o diplomă de excelenţă, o carte cu personalităţile oraşului Covasna şi alte publicaţii informative despre zonă mai ales că pe parcursul şederii aici s-a discutat că se doreşte realizarea unui film documenter profesionist despre marele episcop Justinin Teculescu şi despre viaţa şi tradiţile voineştenilor covăsneni. Alături de marele public au fost prezenţi şi oficialităţile locale în frunte cu primarul oraşului Covasna dl. Thiesz János, consilierii locali Nicolae Enea şi Kopacz Levente, comandantul poliţiei staţiunii Covasna dl. Ciurea Emil, Pr. Protopop de Sf. Gheorghe Bercu Ioan, Pr. Cristian Vlad Irimia, Pr. Anthonio Crisitan Pitrinjel, Preotul reformat Balogh Zoltán şi Prefectul judeţului Covasna dl. Marius Popica.

Parteneri media:

CONDEIUL ARDELEAN, MESAGERUL DE COVASNA, STIRIORTODOXE.RO, CRESTINORTODOX.RO, RADIODOBROGEA.RO, COVASNAMEDIA.RO şi Revista LUMEA CREDINTEI.

Expoziţia este deschisă în perioada 15 – 26 aprilie 2014 în sala de expoziţie a Casei Orăşeneşti de Cultură Covasna.

Foto vernisaj: MIKOLA ZOLTAN

Itinerariul lucrărilor:

– Râmnicu Vâlcea, noiembrie 2012, Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul

– Piteşti, februarie 2013, Galeria de Artă Rudolf Schweitzer-Cumpăna

– Târgu Jiu, martie 2013, Muzeul de Istorie Alexandru Ştefulescu

– Sibiu, aprilie 2013, Biblioteca Judeţeană Astra

– Timişoara, iunie 2013, Muzeul Catedralei Mitropolitane

– Ploieşti, iulie 2013, Muzeul Judeţean de Artă Prahova Ion Ionescu-Quintus

– Slatina, septembrie 2013, Centrul Cultural Eugen Ionescu

– Arad, octombrie 2013, Biblioteca Judeţeană A. D. Xenopol

– Braşov, martie 2014, Librăria Okian

– Covasna, aprilie 2014, Casa de Cultură Orăşenească

Urmează:

– Bucureşti, aprilie 2014, Institutul Cultural Român,

– Anina, mai 2014, Centrul de Afaceri

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *