LOADING

Type to search

Baronul

Ortodoxie si traire

Baronul

Share

Unul dintre cei mai mari români s-a născut la Miskolc şi a murit la Nagyszeben (Sibiu). Este vorba despre Andrei Şaguna, baronul credinţei transilvane (nu în sensul de azi al cuvântului “baron”). Şaguna este Marele Senior al creştinismului răsăritean. Această denumire este un titlu de nobleţe duhovnicească, intermediar între titlul de cavaler al lui Hristos şi cel de viconte al Crucii. De fapt, cred că avem mai mulţi astfel de baroni: Calinic (de la Cernica), Antim (Ivireanul)…

Şaguna este un academician al Scripturii şi un revoluţionar al trăirii spirituale.Tatăl său, Naum – nume profetic, a fost un aromân albanez stabilit în Ungaria. Şaguna este educat de iezuiţi, dar nu devine catolic (cum se întâmplă cu părinţii săi, dornici de a intra în lumea mondenă habsburgică). Face şcoală la Pesta şi devine călugăr bănăţean. Mulţi istorici insistă asupra rolului capital jucat de către Şaguna pe câmpul de luptă transilvănean de la 1848. Baronul se retrage la Sibiu (unde erau înca trupe austriece) şi luptă pentru drepturile românilor din Ardeal, tratând cu generalul Puchner. Omul Vienei era refugiat în Oltenia şi armata lui era decimată de holeră, dar baronul îl ajută şi – cu ajutorul ruşilor – schimbă soarta luptei. Sigur, ungurii nu îl iubesc prea mult pentru asta… Miza era clară: drepturi mai multe pentru români. Toate aceste evenimente au prelungit conflictul şi, mai grav, au creat un precedent (deci, se poate!). Domnul Kossuth Lajos îl acuza pe baron de pan-slavism şi nu vroia nici în ruptul capului să îl ierte. Kossuth negociază pacea cu Avram Iancu, insistând asupra faptului că amnistia nu îl include pe cleric.

Neînfricatul călugăr merge la Viena şi luptă pentru românii din Transilvania, Banat şi Bucovina. Devine cel mai abil om politic care pledează pentru o cauză românească de până în 1849. Intervine o singură problemă: austriecii îşi retrag promisiunile făcute românilor, de frica emancipării similare a altor popoare din imperiu. Baronul nu renunţă. În 1850 merge din nou în faţa lui Franz Iosif şi luptă pentru dreptul românilor de a face şcoală, de a se ridica din mizerie şi umilinţă.

Fără baron, Marea Unirea ar fi fost mult mai îndepărtată

 

Şaguna a pregătit, de fapt, terenul pentru trezirea conştiinţei naţionale, adunând populaţia furioasă în jurul calmului Bisericii. Ideea de unitate apare doar prin Biserică. Oamenii Bisericii sunt cei care coagulează dorinţele maselor. Este o simfonie imperfectă, să nu credem că nu au fost sincope (din păcate). Baronul, călăuzit de Dumnezeu, vorbeşte despre libertate şi despre credinţă. Nu promite prosperitate facilă. Unirea este o ansamblare, o îmbinare, o aglutinare, o reunire a fraţilor, o sudare a mărturisitorilor aceloraşi tradiţii străbune. Unirea este facilitarea trezirii spirituale, culturale şi chiar comunitare. Acest aromân este iubit de mulţi ierarhi şi luat ca model.

Baronul aromân este un Hagi al Bisericii, un geniu al retoricii şi al misticii deopotrivă

 

Se trezea dimineaţa devreme şi se ruga cel puţin trei ore, apoi muncea în interesul altora. Este sfântul slujitor, după modelul lui Iisus. Este un punct de referinţă în istoria contemporană, o bornă decisivă. Austriecii erau sceptici în ceea ce priveşte scopurile românilor ardeleni. Toate eforturile s-au zădărnicit după 1867, anul compromisului dntre Viena şi Pesta. În faţa istoriei, nimic nu este nefolositor. Sămânţa va reîncolţi ulterior. Procesul de absorbire a Transilvaniei de către Ungaria nu a fost uşor, nici realizat pe deplin. Mai existau supapele lui Dumnezeu, care refulau frustrările majoritarilor şi le converteau şi lacrimi de rugăciune. Aceste supape sunt extraconfesionale (nu sunt exclusiv ortodoxe, ci şi greco-catolice): Alexandru Papiu-Ilarian, Axente Sever, Simion Bărnuţiu, Timotei Cipariu, August Treboniu Laurian, Eftimie Murgu, Simion Balint, Ioan Sterca-Şuluţiu, Pelaghia Roşu. Azi, nume de străzi celebre în majoritatea oraşelor. Dar, datorită lor, avem aceste nume de străzi, iar nu altele…

Sigur că ASTRA a suplinit Dieta mai mult cultural, dar a menţinut vie flacăra speranţei şi nădejdea în Dumnezeu. Detaliile nu ne smintesc şi vor fi lămurite pe viitor. De pildă, predarea luptătoarei maghiare Ecaterina Varga autorităţilor austriece… Este ales episcop ortodox la Turda (Biserica “Dintre Români”) şi colaborează, în interesul românilor, cu episcopul unit Ioan Lemeni. Doar este un baron, nu un manelist. Pe banii lui (ai lui Şaguna, nu ai unitului), deschide o tipografie la Sibiu. Tipăreşte abecedare şi cărţi creştine. Îl iubesc şi pentru că a întemeiat “Telegraful român”, singurul ziar românesc cu apariţie neîntreruptă până astăzi. Organizează o şcoală teologică importantă la Sibiu şi peste 800 de şcoli confesionale. Peste ani, succesorul lui, Antonie Plămădeală va declara:

Şaguna este dangătul de clopot ce i-a trezit pe români.

 

Marius Matei

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1
Previous Article
Next Article

1 Comment

  1. groza claudiu 11 iunie 2014

    Eu vad lucrurile asa.Crestini sunt multi.Doar ca
    unii sunt supusi Papei,altii Capeteniilor bisericilor nationale si restul Sefilor sectelor.
    Interesele unor state(Rusia,Marea Britanie si
    Grecia)impiedica strsngerea crestinilor sub aceeasi capetenie.Niciodata rusii nu vor fi anglicani ori britanicii ortodocsi.Niciodata Patriarhul Rusiei sau al Greciei sau al altei biserici nationale nu va fi capetenia tuturor crestinilor.Va inchipuiti pe spanioli ortodocsi
    ori pe greci protestanti ?Ramane Papa si atat !

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *