Bucuria milostivirii

Într-una din Evangheliile Sale Mîntuitorul nostru Iisus Hristos ne îndeamnă: ”Căutaţi mai întîi Împărăţia Lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă”.

În acest scop ne-a dat ca exemplu crinii câmpului care sunt mai frumoşi decât veşmintele celui mai bogat rege, ne-a îndreptat atenţia spre păsările cerului care deşi nu seamănă nici nu seceră îşi primesc hrana rânduită de Dumnezeu pentru fiecare dintre făpturile Sale, amintindu-ne apoi că mult mai de preţ decât acestea suntem noi, oamenii şi El are grijă ca nimic din ceea ce ne trebuie să nu ne lipsească.”Sfinţii cei bineplăcuţi Lui Dumnezeu nesocoteau tot ce venea din lume:slavă, bogăţie, confort deoarece ştiau că prin toate aceste lucruri trecătoare omul se îndepărtează de Creator.

Sărăcia pe care o iubeau ei (cea materială)pe noi ne sperie şi ne face să alergăm cu disperare pentru a agonisi cât mai mult motivând mereu că o facem pentru copii sau pentru zile “negre”. Românul avea o vorbă care acum are prea puţină relevanţă în comportamentul nostru:” sărac şi curat” – deoarece ştia el din experienţă ce este important pentru viaţa omului.”Mănâncă suflete şi te veseleşte” spunem adesea mulţumiţi, considerând că de fapt merităm totul pentru că am muncit.

Dar, dacă ne evaluâm  activitatea  şi analizăm ce am făcut, am vorbit sau am gândit, fie  supărând pe cineva ori smintindu-l pe fratele nostru sau lăsând gândurile să se îndrepte mai mult spre cele lumeşti decât spre Dumnezeu, vom avea surpriza neplăcută de a vedea că n-am relizat nimic bun ci am mai zidit un hambar în care să încapă toate acestea şi încă altele. Dumnezeu a binecuvântat ţarina bogatului dăruindu-i rod însutit pentru ca el să împartă din belşugul darurilor Sale şi celor lipsiţi.

Dar el le-a păstrat numai pentru sine pregătindu-se pentru o viaţă de huzur şi nepăsare faţă de fraţii săi nesocotind ceea ce avea mai de preţ.  La fel facem şi noi gândind că dacă s-ar înfiinţa vreo societate de binefacere care să-i ajute pe cei năpăstuiţi ai sorţii ca să nu-i mai vedem cerşind sigur am contribui  cu ceva dar dacă ne abordează cineva  prezentându-ne acte în regulă şi bune intenţii de cele mai multe ori refuzăm scuzându-ne că nu mai avem ce da de vreme ce am sărăcit datorită crizei.

Trecând pe lângă un om fără adăpost am auzit  remarca unui cetăţean : ”Ăsta n-are nici o problemă, nu merge la muncă , nu trebuie să plătească facturile” etc.”Să nu fim în locul lui!” – spunea un părinte, cândva. Oare din puţinul nostru nu-i putem da ceva să-şi astâmpere foamea ca să nu-l hulească pe Dumnezeu pentru vitregia lui? ”Fericiţi cei milostivi că aceia se vor milui” ne spune iarăşi Mântuitorul avertizându-ne de fapt că dacă vrem să avem milă de la El şi de la oameni se cuvine să fim la rândul nostru,milostivi. “A venit la mine Hristos” spune într-o poezie unul dintre martirii închisorilor comuniste.

 La uşa inimilor noastre bate din când în când, Hristos. El vine în chipul necăjitului care ne cere o pereche de ghete vechi sau în plânsul bătrânei care nu-şi mai poate găti o mâncare ori în ochii trişti ai copilului care trimis la magazin să cumpere în mod expres o bere şi un pachet de ţigări, priveşte cu jind prăjiturica pusă pe raft, la vedere. În toţi şi în toate este Hristos care nu-şi dispreţuieşte fraţii chiar dacă aceştia sunt nespălaţi şi urât mirositori.Sărăcia este murdară – n-are bani de şampon ori deodorant –  şi disperată să fugă de ea,însăşi. Mai bine este a dărui decât a primi iar Hristos aşteaptă să vadă Evanghelia Lui rodind în ţarina inimii noastre.

          Tudora Luca