Câteva referinţe despre caracterul comunitar al Sfintei Euharistii

Introducere

În general, orice taină are nu doar un sens şi un aspect particular, ci ea are şi un aspect comunitar. Ea nu priveşte numai pe primitorul ei luat izolat, ci are rezonanţa şi în jurul său, asupra comunităţii în care a primit-o şi a cărei lucrare este. Dintre toate tainele cea care prezintă cel mai evident această înfăţişare comunitară este Sfânta Euharistie.

Împărtăşirea cu Isus Hristos în Sfânta Euharistie, pe lângă aspectul prezenţei lui Iisus Hristos în noi, aşa cum a promis celor ce cred în El (Ioan 6, 66), are şi un aspect comunitar-eclezial, fiind o încorporare desăvârşită în Trupul cel tainic al lui Iisus Hristos, Biserica, extensiune a sa în umanitate, prin şi în care oamenii devin mădulare intime ale acestui Trup, pline de Iisus Hristos Cel înviat. „Euharistia se revelează din ce în ce mai mult astăzi, în conştiinţa teologică modernă, ca fiind Taina Bisericii prin excelenţă, taină în care Biserica se realizează, se recunoaşte şi se perpetuează, ca locul şi timpul adunării credincioşilor lui Dumnezeu”. Astăzi noi redescoperim Euharistia, nu doar ca una dintre taine, ci ca pe Taina Bisericii prin excelenţă adică taina în care Biserica este Biserică, taina în care Biserica ni se arată ca sacrament şi în care Euharistia înglobează întreaga realitate a Bisericii, într-o continuă deschidere spre ceea ce nu poate fi exprimat niciodată până la capăt ori cuprins şi definit prin simboluri.

Dacă Botezul este începutul încorporării credincioşilor în Iisus Hristos, iar Mirungerea o accentuare a acestora, Euharistia realizează deplina comuniune cu Iisus Hristos, încorporarea desăvârşită a credincioşilor în El, făcându-l pe om membru şi mădular deplin al Trupului Său şi realizând unitatea tuturor credincioşilor în Iisus Hristos şi întreolaltă.

Prezenţa reală a lui Iisus Hristos în Sfânta Euharistie, nedespărţit de Duhul este fundamentul Bisericii, în care Iisus Hristos, ca persoană dumnezeiască, una cu Tatăl şi cu Sfantul Duh, adună pe oameni în comuniunea Trupului Său extins în lume, Biserica, Instituirea Sfintei Euharistii – centrul Cinei celei de Taina

Instituirea Sfintei Euharistii constituie centrul Cinei celei de Taină

Ea este istorisită şi de Evangheliştii sinoptici (Matei XXVI, 26-29; Marcu XIV, 22-25 şi Luca XXII, 16-20), precum şi de către Sfântul Apostol Pavel (I Cor. XI, 23-25), formând de la bun început centrul cultului creştin. Relatarea ei lipseşte în Evanghelia a patra, căci Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan nu mai găseşte necesar să repete, în scrierea sa, ceea ce se afla destul de clar şi de complet în evangheliştii sinoptici şi ceea ce se practica în chip uniform şi constant în toate adunările de cult ale comunităţilor creştine de la sfârşitul veacului apostolic. De fapt, Sfântul Ioan a vorbit despre această taină, când a reprodus, îndată după înmulţirea pâinilor, cuvântarea Mântuitorului Iisus Hristos despre „pâinea vieţii”, adică despre împărtaşirea credincioşilor cu însuşi Trupul şi Sângele Său (Ioan VI, 48), aşa încât şi pentru acest motiv nu mai avea nevoie să revină asupra unui subiect atât de cunoscut. În completarea Evangheliştilor sinoptici, el notează aşa încât doar faptul că Mântuitorul Iisus Hristos, rămas numai cu cei unsprezece Apostoli după plecarea trădătorului Iuda, respiră uşurat, ca după eliberarea de o povară apăsătoare şi zice: „Acum s-a proslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu s-a proslăvit în El. Dacă s-a proslăvit Dumnezeu în El, şi Dumnezeu îl va proslăvi pe El în Sine şi îndată îl va proslăvi” (Ioan XIII, 31-32). Prin aceste cuvinte, Mântuitorul face aluzie la moartea Sa pe Cruce, la înviere şi la înălţare şi începe să pregătească pe ucenici pentru momentul despărţirii.

Dacă Sfântul Ioan Evanghelistul ar fi voit să istorisească instituirea Sfintei Euharistii, de bună seamă că aici ar fi intercalat referatul său. Instituirea Sfintei Euharistii este descrisă aproape cu aceleaşi cuvinte şi de către Evangheliştii sinoptici şi de către Sfântul Apostol Pavel: „Deci mâncand ei, a luat Iisus pâinea şi mulţumind, a frânt şi a dat Ucenicilor zicând: Luaţi, mancaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat lor zicând: Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi se varsă, spre iertarea păcatelor” (Matei XXVI, 26-28; Marcu XIV, 22-24; Luca XXII, 19-20; I Cor. XI, 23-25). Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca (XXII, 19) şi Sfântul Apostol Pavel (I Cor. XI, 24) ne informează că Domnul nostru Iisus Hristos, îndată după cuvintele de instituire a Sfintei Euharistii, a adăugat: „Aceasta s-o faceţi spre pomenirea Mea”.

Concordanţa dintre Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, martor direct la Cina cea de Taină şi Sfântul Apostol Pavel, care a primit dogma euharistică chiar de la Iisus Hristos, printr-o revelaţie directă şi personală – pe de o parte – şi dintre Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti Marcu şi Luca, ucenici direcţi ai Apostolilor şi martori ai tradiţiei şi practicii Bisericii Primare – pe de altă parte – are o deosebită însemnătate, căci ne arată că dogma euharistică n-a suferit niciun fel de evoluţie în dezvoltarea vieţii creştine şi că Biserica Ortodoxă a păstrat-o aşa cum a primit-o dela însuşi întemeietorul ei, Domnul nostru Iisus Hristos.

Cuvintele scripturistice despre instituirea Sfintei Euharistii constitue prin urmare un document istoric original, înzestrat cu puterea unei mărturii directe, obiective şi sincere despre originea şi inţelesul acestei Sfinte Taine. Aceste cuvinte ne arată că, la Cina cea de Taină, Domnul Iisus Hristos a prefăcut cu adevărat pâinea dospită (artos) în insuşi Trupul Său, iar vinul în însuşi Sângele Său, rostind pentru fiecare o rugăciune specială şi împărtaşind apoi cu fiecare pe ucenici. În noaptea când a fost prins – deci cu o zi înainte de Paştile iudaic – Domnul Iisus Hristos a instituit aşadar, o adevărată Sfântă şi Dumnezeiască Taină, oferind credincioşilor un nou şi supranatural mijloc de comunicare, cuminecare şi comuniune cu El.

Sfânta Euharistie nu este deci numai o comemorare istorică, un simplu simbol sau un simplu rit, după cum învaţă de obicei protestanţii, ci constituie cu adevărat o Taină. Ea înlocuieşte jertfele Vechiului Testament, Pascha iudaică şi tot cultul Legii Vechi, inaugurând cultul cel desăvârşit al religiei creştine. De aceea toate sfintele noastre slujbe s-au concentrat de la început în jurul Sfintei Liturghii, în cadrul căreia se săvârşeşte Jertfa şi Taina Euharistică. În istorisirea instituirii Sfintei Euharistii, se disting două momente diferite: momentul prefacerii şi momentul împărtăşirii. Momentul prefacerii coincide cu rugăciunea specială, rostită de Domnul nostru Iisus Hristos mai întâi asupra pâinii şi apoi asupra vinului. Prefacerea elementelor euharistice este deci anterioară împărtăşirii. Ea revendică şi necesită o rugăciune anumită, Epicleza, pe care Biserica Ortodoxă o cunoaşte din cele mai vechi timpuri şi pe care liturghisitorul o rosteşte totdeauna asupra cinstitelor Daruri. După săvârşirea prefacerii, Domnul Hristos oferă ucenicilor Săi nu pâine şi vin, ci însuşi Trupul şi Sângele Său.

De aceea greşesc protestanţii, care pun tot accentul numai pe momentul împărtăşirii şi greşesc şi romano-catolicii, care consideră că prefacerea elementelor euharistice nu s-a făcut de Domnul Iisus Hristos în clipa binecuvântării – care precede frângerea Trupului şi distribuirea Sângelui Domnului – ci în momentul în care Mântuitorul Hristos invită pe ucenici să se împărtăşească. Romano-catolicii greşesc de asemenea şi când împărtăşesc credincioşii lor laici numai cu Trupul Domnului Iisus Hristos, rezervând împărtăşirea cu ambele forme doar membrilor ierarhiei bisericeşti. Nici Evangheliile sinoptice, nici cuvintele Sfântului Apostol Pavel nu pot fi invocate în sprijinul unor astfel de neîntemeiate credinţe ori practici. Ca atare, împărtăşindu-le viaţa dumnezeiască. Trupul Euharistic al lui Iisus Hristos este comuniunea amândurora, reală a lui Iisus Hristos în Biserica Sa. De aceea „Euharistia este taina care cu adevărat transformă o comunitate umană în Biserica lui Dumnezeu şi este criteriul ultim sau baza structurii ecleziale”. În momentul împărtăşirii harului euharistic „ne asimilează Lui, ne încorporează Lui şi face din noi membre din ce în ce mai vii ale trupului Său tainic”. Domnul Iisus Hristos doreşte să facă din noi Biserica în care să-şi reverse dragostea Sa şi de aceea ne adună din toate părţile împrejurul Sfintei Mese, ca să realizeze din noi un singur trup care să fie deopotrivă al Lui şi al nostru.

Euharistia – împreună-împărtăşire cu Iisus Hristos.

Sensul curent şi clasic al Euharistiei este comuniunea. Sfanta Euharistie ne comunică în chip tainic una şi aceeaşi viaţă dumnezeiască, prin Iisus Hristos. „Acesta este în noi prin Trupul Său, iar noi în El şi prin El în Tatăl”. Prin aceasta se înfăptuieşte ceea ce remarcă Sfântul Apostol Pavel: „Ca o paine, un trup suntem cei multi, caci toti ne impartasim dintr-o paine” (I Cor. 10, 17).

În actul comuniunii se produce o integrare specială, pe care o obţine doar cel botezat şi care prăznuieşte Euharistia, angajându-se în întregime, în sensul comunitar al acestei Taine. Sfantul Ioan Gura de Aur întrebuinţează mai mulţi termeni pentru a exprima ideea de comuniune. Unii redau mai mult participarea exterioară la masa Domnului, în timp ce alţii exprimă mai ales momentul intern al comuniunii.

Sfanta Euharistie este inainte de toate o părticică de hrană desprinsă din trupul euharistic, este actul de consumare al acesteia, integrând subiectul în Trupul lui Iisus Hristos. Această părticică euharistică însă nu rămâne o simplă participare pentru adevăratul creştin, ea merge mai departe, creând o comunicare profundă şi generală cu Iisus Hristos. Este ceea ce subliniază Sfantul Ioan Gura de Aur cand zice: „Pâinea pe care o frângem nu este ea comuniune cu trupul lui Iisus Hristos? De ce Sfântul Apostol Pavel n-a zis participare? Pentru că el a vrut să dea faptului o semnificaţie mai mare şi să arate marea legătură de unire. Căci prin participare noi numai ne împărtăşim cu trupul lui Iisus Hristos, în timp ce prin unire noi suntem în comuniune cu El” – Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Branişte.

Frângerea pâinii este o comuniune personală cu Iisus Hristos: „După cum acest trup se uneşte cu Iisus Hristos, tot astfel noi ne unim cu El prin această pâine. Dar de ce Sfântul Apostol Pavel a adăugat: „Pâinea pe care noi o frângem”. Este ceea ce se poate vedea întâmplându-se în Euharistie, nu pe cruce, unde se petrece contrariul. Dar ceea ce El nu a suferit pe cruce, suferă în producerea pentru tine şi rabdă ca să fie frânt pentru a-i umple pe toţi”.

În pâinea euharistică, toţi creştinii formează o unitate, asemenea boabelor de grâu în pâine. În ea sunt adunate şi strânse la un loc toate mădularele Bisericii, după cum în pâine sunt împreunate o mulţime de boabe de grâu. Dar această unitate, nu rămâne doar simbolică, fiindcă ea se arată în chip real prin mâncarea Trupului lui Iisus Hristos şi fiindcă toţi se satură din aceeaşi pâine, ei sunt cuprinşi prin această împărtaşire obştească într-o comuniune. Există, de aceea, o pâine şi un singur Trup, adică o Euharistie şi o Biserică. Iisus Hristos ne cuprinde pe toţi, aşa cum pâinea împreună mulţimea boabelor de grâu.

Primindu-L în noi pe Cel ce nu se împarte, noi formăm un tot unic. Această conştiinţă de sine a unităţii ecleziale a tuturor în Iisus Hristos euharistic, străbate ca un fir roşu întreaga tradiţie şi gândire patristică, începând cu Didahia, în care citim: „Cum această pâine era răspândită peste munţi şi adunată, a devenit una, astfel să fie adunată şi Biserica Ta, de la marginile pământului în împărăţia Ta. Adu-ţi aminte, Doamne, de Biserica ta, şi adun-o din cele patru vânturi, sfinţită în împăraţia Ta”. Simbolismul atât de evocator al acestei rugăciuni euharistice va fi reluat şi mult adâncit de Parinţii Bisericii. În acest fel, Sfântul Ciprian al Cartaginei spune: „Cât este de puternică unanimitatea creştină, o arată destul de bine Tainele Domnului, căci atunci când Domnul numeşte Trupul Său pâine ce este făcută din multe boabe de grâu reunite, El vrea să arate că întregul popor creştin pe care îl poartă în El trebuie să fie unit. Şi când numeşte Sângele Său vin, care fiind din numeroşi struguri, nu constituie decât o singură băutură, el semnifică, de asemenea, că turma, care suntem noi, nu este decât o unitate.

Fericitul Augustin aprofundează mult şi cu multă virtuozitate semnificaţia comunitară (eclezială) a elemetelor euharistice, în catehezele sale, ţinute credincioşilor. El se adresează, astfel celor nou botezaţi: „Vi se zice: trupul lui Iisus Hristos şi voi răspundeţi, Amin. Şi fiţi, deci, membre ale Trupului lui Iisus Hristos, pentru ca să fie adevarat Amin-ul vostru. Şi pentru ce acest mister este făcut cu pâine? Să nu zicem nimic de la noi înşine. Să ascultăm pe Apostolul, care, vorbind despre această taina zice : Cei mulţi, toţi suntem un singur Trup, o singură pâine. Înţelegeţi şi bucuraţi-vă. Unitate, evlavie, dragoste. O singură pâine! Şi această pâine unică? Un singur trup făcut din mulţi. Gândiţi-vă că pâinea nu se face cu un singur grăunte, ci cu mai mulţi. În timpul exorcismelor, voi erati intr-un fel, sub piatra de moară. În Botez voi aţi fost îmbibaţi cu apă, Duhul Sfant a venit în voi, precum focul ce coace coca. Fiţi ceea ce voi vedeţi şi simţiţi ceea ce voi sunteţi. Cât priveşte cupa, fraţii mei, amintiţi-vă cum se face vinul. Multe boabe atârnă într-un ciorchine; dar vinul care curge din toţi, se amestecă într-o unitate. Astfel, Domnul a voit ca noi să-I aparţinem şi El a consacrat pe altarul său misterul păcii şi unităţii noastre”.

Sfânta Euharistie, prin elementele sale de pâine şi de vin, simbolizează unitatea Bisericii. Fiind Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos, pline de Duhul Lui, care este Duhul comuniunii, Euharistia realizează comuniunea şi unitatea eclezială a tuturor mădularelor lui Iisus Hristos, realizează în mod plenar Biserica, ca Trup al lui Iisus Hristos din toţi cei botezaţi şi pecetluiţi de Iisus Hristos în Duhul şi prelungeşte pe Iisus Hristos Cel comunitar şi sobornicesc în fiecare mădular al Trupului Său. Căci, zice Sfântul Apostol Pavel: „Paharul binecuvântării pe care-l binecuvantam, nu este oare împărtăşirea cu sangele lui Iisus Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtăşirea cu Trupul lui Iisus Hristos? Căci o pâine, un trup suntem noi cei mulţi, căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine. (I Cor. X, 16-17). „Dacă noi formăm un singur trup pentru că participăm la aceeaşi pâine care este Trupul lui Iisus Hristos, este pentru că această pâine euharistică, care este Trupul lui Iisus Hristos, face unitatea întregului Trup tainic, care este Biserica” – Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Branişte.

Sfantul Ciprian care a consacrat pagini nepieritoare unităţii Bisericii, se opreşte şi el în faţa semnificaţiei euharistice ce închipuie unitatea în Iisus Biserică. Referindu-se la amestecul cu apă şi vin din potir, zice: „Când însă în potir vinul se amestecă cu apa, poporul se adună cu Iisus Hristos şi mulţimea credincioşilor se unesşe şi se împreună cu Acela în care a crezut. Această legătură şi unire a apei şi a vinului este aşa de desăvârşită în potirul Domnului, încât acea amestecare n-ar putea să fie separată una de alta. La fel şi Biserica, adică mulţimea adunată în Biserică, în care crede cu statornicie în mod fidel şi ferm, nici un lucru nu va putea să o separe de Iisus Hristos cu care rămâne totdeauna legată printr-o dragoste nedesparţită. Astfel şi în potirul Domnului care o sfinţeşte, nu se poate oferi numai apa, dupa cum nici numai vinul simplu nu se poate, căci dacă cineva oferă numai vinul, sângele lui Iisus Hristos, începe să fie fără noi, iar dacă apa este singura, mulţimea începe să fie fără Iisus Hristos. Când însă ambele se amestecă şi se unesc prin împreunarea uneia cu cealaltă, atunci se săvârşeşte taina spirituală şi cerească”. Astfel, Sfânta Împărtăşanie, prin înseşi elementele materiale care o compun, semnifică comuniunea dintre Iisus Hristos şi comunitatea Bisericii. Dar nu doar atât, ci realizează şi desăvârşeşte efectiv această unire. Euharistia întruchipează atât unitatea ce trebuie să fie între trup şi mădulare, adică încorporarea noastră divină, însă este şi un simbol al coincorporării noastre umane, sau mai bine-zis, al sfinţirii noastre prin această biserică, după cum subliniază tot Părintele Profesor Ene Branişte.

Constituirea Bisericii în ziua Cincizecimii este urmată imediat de revelarea naturii sale: „Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget… şi, frângând pâinea…, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii” (Fapte II, 46). Viaţa credincioşilor dobândeşte deci un stil euharistic comunitar: „Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte” (Fapte II, 44). În lumina Înălţării şi a Cincizecimii noi putem să înţelegem necesitatea şi semnificaţia epiclezei euharistice, a invocarii Duhului Sfânt asupra Euharistiei, pentru că înălţarea pune în lumină intervenţia epicletică a lui Iisus Hristos-Arhiereul, iar Cincizecimea manifestă împlinirea acestei epicleze într-o ambianţă comunitară. Fără Sfânta Euharistie nu este posibilă Biserica, fiindcă numai Euharistia este aceea care uneşte, fără să dizolve şi care extinde fără să împartă ori să despartă pe cei uniţi cu Iisus Hristos, sau pe cei în care Iisus Hristos s-a facut hrană şi băutură neîmpuţinată. Căci nu ne putem uni cu Iisus Hristos, fără să ne unim cu Trupul Său Tainic.

Sfânta Euharistie în comunitatea teandrică a Bisericii

Sfintele Taine sunt centrul întregii vieţi a Bisericii, ele sunt condiţia indispensabilă pentru creşterea Trupului tainic al lui Iisus Hristos. Tainele sunt „încheieturile” şi legăturile care unesc Trupul lui Iisus Hristos, pornind din capul Lui (Coloseni II, 19), şi prin aceasta unesc pe credincioşi, încât aceştia sunt „ca un singur om”, având o singură inimă şi un singur suflet (Fapte IV, 32). Dacă prin Botez credinciosul intră în comuniunea Bisericii, Euharistia, în schimb, îl aşează în însăşi inima ei. Comuniunea desăvârşită, realizată prin Euharistie, este subliniată mai ales de Dionisie Pseudo-Areopagitul. El se întreabă: „Din ce pricină caracterul de comuniune, ce-l au şi celelalte Taine, este în mod special propriu Euharistiei şi de ce se numeşte ea în chip deosebit, comuniune şi unire, deşi orice lucrare sacramentală uneşte vieţile noastre cele împărţite prin îndumnezeirea cea uniformă iar prin unirea deiformă a celor ce sunt despărţite, ne dăruieşte comuniunea şi unirea cu Cel Unul?”. Acest lucru se datoreşte, desigur, locului deosebit pe care-l ocupă Euharistia între celelalte Taine. Ea lucrează în mod desăvârşit la „unirea celui ce se sfinţeşte cu Cel Unul şi produce în chip desăvârşit comuniunea cu Dumnezeu…” – Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Branişte .

Legată de Botez prin lucrarea ei de încorporare şi de unire plenară cu Iiisus Hristos şi precedată de Mirungere, Sfânta Euharistie este, prin excelenţă, Taina comuniunii şi unităţii ecleziale a creştinilor cu Iisus Hristos. Căci acum credincioşii nu se mai împărtaşesc numai de harul lui Iisus Hristos, participând numai la o anumită stare şi lucrare mântuitoare din viaţa Lui, ci de Însuşi Trupul Lui care devine în ei inşişi izvor al tuturor energiilor divine, în calitate de trup înviat. Prin aceasta se realizează adevarată comuniune între noi şi Iisus Hristos. Sfânta Euharistie mijloceşte nu numai harul Mântuitorului nostru Iisus Hristos (cum fac celelalte Sfinte Taine), care este puterea de viaţă ce uneşte pe cei ce o primesc în trupul său tainic. Ea împărtăşeşte pe însuşi izvorul dumnezeiescului har, pe Mântuitorul Iisus Hristos, sub chipul pâinii şi al vinului. Cu alte cuvinte, ea oferă prezenţa personală în noi a Domnului Iisus Hristos şi, odată cu aceasta, cea mai intimă unire cu El, oferă posibilitatea maximă a unităţii creştine aici pe pământ. Ca atare, Sfânta Euharistie produce o atitudine sufletească de profundă hristoforie, rezultat al unirii intime cu Iisus Hristos, o căldură a prezenţei euharistice a Domnului, în care credincioşii creştini se îmbrăţişează în lanţul de aur al iubirii divine. În Sfânta Euharistie, noi primim pe Iisus Hristos ca pe o hrană dumnezeiască, ce ne introduce real în comuniune tainică cu Sine, prin puterea de asimilare a „pâinii cereşti”. Comuniunea cu Iisus Hristos ce rezultă din aceasta, este o participare la viaţa Sa divină. Mântuitorul vrea să stabilească o unire între noi şi El, după chipul unităţii ce există între El şi Tatăl, şi care este o unitate de viaţă perfectă. „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în noi să fie una” (Ioan XVII, 21). Or, în Euharistie „Iisus Hristos se imprimă până în trupul şi sângele nostru, producându-se o adevărată comuniune de trup şi sânge, purificate si penetrate de Duhul” – Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Branişte.

Pe de altă parte, fiind în comuniune cu trupul real al lui Iisus Hristos, noi suntem, în acelaşi timp, în comuniune cu Trupul Său tainic şi, de aceea, comuniunea desăvârşită realizată cu Iisus Hristos prin Euharistie, este şi o comuniune deplină între credincioşi. „Toţi se întâlnesc în acelaşi Trup al lui Iisus Hristos, toţi formează împreună extinderea Trupului lui Iisus Hristos. În acest sens Euharistia este, prin excelenţă, Taina unităţii”. Unirea cu Iisus Hristos în Sfânta Euharistie este fundamentul şi izvorul unei depline iubiri între mădularele Bisericii, căci toţi membrii ei sunt „concorporali” nu numai cu Iisus Hristos, ci şi între ei. Fiecare trăieşte şi simte viaţa celorlalţi ca viaţă luminată de mintea Aceluiaşi Hristos şi sensibilizată şi împuternicită spre bine de duhul Aceluiaşi Hristos. Căci toţi nu sunt numai înrudiţi, ci „concorporali” (Efes. III, 6), cu Iisus Hristos şi intreolaltă…”.

Euharistia este Taina ce transformă comunitatea credincioşilor în Biserică şi, prin aceasta, asigură unitatea lor şi, de aceea, ori de câte ori ea este săvârşită, unitatea Mântuitorului cu credincioşii Săi şi prin aceasta unitatea credincioşilor între ei înşişi, este adusă la cea mai deplină manifestare a ei, într-o dinamică permanentă şi mereu nouă a întâlnirii lor cu Mântuitorul Iisus Hristos şi a creşterii în El. Deci, comuniunea euharistică se realizează concomitent în două sensuri: pe de o parte vertical, adică prin unirea credincioşilor cu Iisus Hristos, pe de altă parte orizontal, adică prin unirea credincioşilor între ei în Biserică, prin Iisus Hristos. Această distincţie se face mai mult din punct de vedere teoretic, deoarece din punct de vedere practic este vorba de o singură relaţie cu dublu aspect, fiindcă prezenţa lui Iisus Hristos în noi înseamnă, în acelaşi timp, şi prezenţa noastră în Trupul Lui, în Biserică.

Pe plan vertical „unirea cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Sfânta Euharistie este o unire deplină şi desăvârşită, tocmai pentru că El nu mai este lucrător în noi doar prin energia adusă în noi de Duhul Său, ci cu Trupul şi cu Sângele Lui, imprimate în trupul şi sângele nostru. Iar unde este Trupul şi Sângele Său, este prezent şi lucrător în mod deplin însuşi subiectul lor. Deci Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, ca subiect al Trupului şi Sangelui Său, se face prin Sfânta Euharistie şi subiect direct al sângelui şi trupului nostru, cu care sunt unite intim Trupul şi Sângele Său, ce au dat prin aceasta calificarea lor trupului si sângelui nostru, imprimându-se în ele şi care şi-au unit lucrările şi simţirile lor cu lucrările şi cu simţirile trupului şi sângejui nostru. Iar întrucât şi fiecare din noi suntem subiect al trupului şi sângelui nostru, şi al lucrărilor penetrate de trupul şi lucrările lui Iisus Hristos, noi ne aflăm împreună subiect cu Iisus Hristos, al trupului nostru devenit şi trupul Lui sau al trupului Lui devenit şi trupul nostru”. Prin intimitatea şi comuniunea aceasta desăvârşită cu El, noi trăim stările, simţirile şi lucrările lui Iisus Hristos şi El le trăieşte pe ale noastre, pătrunse de ale Lui. „De acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”, a spus Sfantul Apostol Pavel (Galateni II, 20). Unirea deplină între Iisus Hristos şi noi, realizată prin Sfânta Euharistie, este mărturia supremei iubiri a Lui faţă de noi. În acest sens Sfântul Ioan Gură de Aur spune : „Iisus Hristos a făcut aceasta ridicându-ne la o mai mare iubire faţă de El şi arătând iubirea Lui faţă de noi, nu a dat numai să-L vadă celor ce doresc, ci să-L şi atingă, să-L si mănânce, şi să se unească cu El, împlinind toată dorinţa”.

În virtutea cuminecării după vrednicie în Sfânta Taină a Euharistiei, cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, Acesta petrece în noi şi noi petrecem în El (I Ioan II, 6, 8). Astfel, între Iisus Hristos şi credincioşii cuminecaţi cu vrednicie se înfăptuieşte o unitate deplină. În momentul în care şi noi îl primim în trupurile noastre numai exterior şi vizibil, suntem mulţi şi deosebiţi unii de altii, pentru că în fiinţa noastră suntem cu Iisus Hristos aşa de uniţi şi întrepătrunşi, încât nu mai distingem unde sfârşim noi şi unde începe El. Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că atât de mult ne-am unit cu El, încât avem comun acelaşi trup şi sânge. În Sfânta Euharistie ne-am făcut concorporali şi consangvini cu El. Prin împărtăşirea curată şi frecventă cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, noi primim puteri datorită cărora se înnoieşte întreaga noastră viaţă şi se adânceşte până la deplinătate unirea noastră cu Mântuitorul Iisus Hristos. Această unitate personală cu Mântuitorul Hristos, săvârşită de Sfânta Euharistie, este subliniată în modul cel mai pregnant posibil de către Nicolae Cabasila astfel: „Iisus Hristos devine mai intim nouă decât ne suntem noi. Căci ceea ce este în Iisus Hristos este al nostru, mai mult decât ceea ce ne este personal. Ceea ce este în Iisus Hristos este al nostru, pentru că noi am devenit mădularele Sale şi copiii Săi şi pentru că noi ne împărtăşim cu trupul, cu sângele şi cu duhul Lui…”. „Iisus Hristos este mai înrudit cu noi decât ne sunt părinţii noştri înşişi – căci prin Sfânta Împărtăşanie „se face între noi şi Mântuitorul nostru o legătură mai strânsă decât cea de zămislire între noi şi părinţi. El rămâne veşnic în noi, unit cu noi şi ne face tot mai vii şi mai tari…” Unindu-ne în mod desăvârşit cu Mantuitorul Iisus Hristos, ne unim deplin şi cu toţi „fraţii noştri în Hristos”, cu care devenim un singur trup, trupul tainic al Domnului Iisus Hristos. „În faţa Sfântului Potir nu sunt oameni separaţi, ci unicul Trup al lui Iisus Hristos, Biserica, prin Sfânta Euharistie înfăptuindu-se real posibilitatea dată în Taina Botezului, de a trăi toţi o viaţă unică în Iisus Hristos” – Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Branişte. Sfânta Euharistie redă în chip deplin ideea comuniunii desăvârşite de a exista între creştinii din toate timpurile şi locurile. Ea alcatuieşte nu doar punctul culminant al vieţii creştinului singular, ci şi punctul central al vieţii Bisericii, ca şi comunitate. Fiecare element component al Trupului lui Iisus Hristos păstrează prin El legătura cu toţi ceilalţi, căci Trupul şi Sângele Lui circulă şi rămâne în fiecare din părţile acestui întreg. Aşa după cum într-un lanţ, fiecare inel se află în interiorul celorlalte, tot astfel şi creştinii în Biserică, fiecare este prins de ceilalţi şi este cuprins de celălalt şi în toţi, ca în unul singur, se află Mântuitorul Iisus Hristos. El intră şi poposeşte în casa fiecăruia, sau le oferă tuturor o încăpere comună, împartasindu-ne cu El, formăm acelaşi trup tainic al Bisericii, căci, aşa după cum nu există decât un singur Hristos şi o pâine euharistică, tot în acest fel nu poate să existe decât o singură Biserică, în care se extinde Acelaşi Iisus Hristos. Euharistia este (re)sursa şi temelia trăirii noastre cu Iisus Hristos în Biserică. Ea este fundamentul pe care se înalţă edificiul Bisericii, este cel mai puternic element ce susţine şi străbate această uriaşă construcţie comunitară. Iată cu câtă claritate înfăţişează Sfantul Chiril al Alexandriei acest aspect: „Căci binecuvântându-i într-un trup, adică al Său, pe cei ce cred în El, prin împărtăşirea tainică, îi uneşte cu Sine şi întreolaltă. Căci cine ar despărţi şi ar scoate din unitatea naturală pe cei legaţi prin trupul sfânt cel unul, în unitatea cea cu Iisus Hristos? Căci dacă toţi ne împărtăşim dintr-o pâine, toţi alcătuim un trup. Pentru că nu se poate împărţi Iisus Hristos. De aceea este numită Biserica şi trup al lui Iisus Hristos, iar noi mădulare în parte, după cugetarea Sfântului Apostol Pavel (Efes. V, 30). Căci uniţi fiind toţi în Iisus Hristos prin Sfântul Trup, deoarece L-am luat pe Cel Unul şi neîmpărţit în trupurile noastre, suntem mădulare proprii Lui, mai mult decât nouă înşine… Iar dacă suntem uniţi întreolaltă în Iisus Hristos şi nu doar unul cu altul, ci şi cu El, Cel ce se află în noi, prin Trupul Său, cum nu este limpede că suntem toţi una şi intreolaltă cu Iisus Hristos? Căci Domnul Hristos este legătura unităţii, fiind Acelaşi şi Dumnezeu si om”. La fel, Sfântul Ioan Damaschin remarcă pe drept cuvant, că Dumnezeiasca Euharistie „se numeşte (şi) cuminecătură şi este adevărat, fiindcă prin ea ne cuminecăm cu Iisus Hristos, devenind părtaşi Trupului şi Dumnezeirii Lui. Prin ea ne cuminecăm şi ne unim unii cu alţii, pentru că ne împărtăşim dintr-o singură pâine şi devenim toţi un Trup (I Cor. X, 16-17 ; Rom. XII, 5), şi un sânge al lui Iisus Hristos şi membri unii altora (Rom. XII, 5), ajungând toţi împreună Trup al lui Iisus Hristos” (I Cor. XII, 27). De aceea, credincioşii care nu participă efectiv la Taina Comuniunii, nu sunt legaţi ontologic de Iisus Hristos şi nici integraţi pe deplin în inima Bisericii. Ei sunt coardele de viţă în care nu mai curge seva de viaţă din rădăcina butucului şi care, deci, se usucă, pentru a- fi tăiate şi aruncate în foc (Ioan XV, 1-6). Ideea aceasta era atât de vie şi de puternică în antichitatea creştină, încât credincioşii care nu participau la serviciul euharistic erau consideraţi ca excluzându-se singuri din comunitatea bisericească (excomunicare). De ce? Pentru că, de fapt, unitatea Bisericii în pluralitatea membrilor ei se atinge în punctul ei culminant, manifestându-se în mod vizibil tocmai in timpul sinaxei euharistice, întâi prin unitatea de credinţă (Efes. IV, 5), mărturisită în simbol (crez), iar apoi prin actul împărtăşirii. De aceea, până astăzi, semnul şi pecetea integrării cuiva în Biserică (după botez) şi al integrării în unitatea ei (la reprimirea celor excomunicaţi sau a apostatilor), este tot comuniunea liturgică, împărtăşirea, adică primirea la Taina Euharistică.

Despre Biserică şi Euharistie

Sfânta Euharistie fiind săvârşită în Biserică şi de către Biserică, având deci un profund caracter eclezial, la rândul ei, ea constituie, face Biserica, Trupul comunitar-sobornicesc al lui Iisus Hristos. Printr-o simultaneitate şi o reciprocitate ce ţine de paradoxul şi sublimul inefabil al realităţii dumnezeieşti atotcuprinzătoare, Biserica face Euharistia şi Euharistia face Biserica. Aşadar, în Sfânta Euharistie se realizează cu adevărat Biserica, în înţelesul ei de Trup tainic al Domnului Hristos, şi aici pulsează în chipul cel mai puternic viaţa ei. Biserica este prin excelenţă euharistică, iar Euharistia este prin excelenţă bisericească (eclesiologică), fiindcă ea este în chip indisolubil legată de viaţa Bisericii. Biserica şi Euharistia (comuniune), sunt, cu alte cuvinte, două lucruri ori noţiuni strâns legate una de alta: nici Euharistia nu există în afara Bisericii, după cum nici Biserica nu poate fiinţa fără Euharistie. „Nu este vorba de două realităţi diferite, din care una, Euharistia, are în sine chipul Bisericii, după care Biserica se modelează. Euharistia semnifică Biserica sau o are imprimată în ea, pentru că este Biserica în potenţă, sau pentru că Biserica nu este decât Euharistia ori trupul şi sângele Domnului Iisus Hristos, materializate, concretizate şi extinse în credincioşi. Domnul Iisus Hristos tinde să se dăruiască credincioşilor şi să-i prefacă în Trupul Său extins, cum aceştia se doresc după El şi după calitatea de trup extins al lui Iisus Hristos. Precum Euharistia se înfăptuieşte prin două mişcări convergente, prin oficierea darurilor şi prin venirea Duhului, tot în acest fel se împlineşte şi dăruieşte Biserica: prin Euharistia ce se dăruieşte (şi) prin credincioşii ce o primesc în baza credinţei lor depline în Iisus Hristos” – Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Branişte.

Biserica se formează ca trup alcătuit din credincioşii cărora li se dăruieşte Iisus Hristos în mod desăvârşit în Sfânta Euharistie, dar care, din puterea dăruirii lui Iisus Hristos se dăruiesc şi ei unii altora, într-o mişcare de continuă convergenţă şi unificare. În acest sens Biserica este plină de Euharistie, de Trupul lui Iisus Hristos, într-o permanentă dăruire de sine şi, prin aceasta, într-o mişcare de unificare a credincioşilor cu Sine şi unul cu altul, înfăptuită de către Domnul nostru Iisus Hristos şi prin puterea lui Iisus Hristos. Cu toate că prin Sfânta Euharistie Biserica îşi găseşte consolidarea ei culminantă ca Trup tainic al Domnului Iisus Hristos, totuşi trebuie să se ţină seama că de Sfânta Euharistie se pot împărtăşi numai cei botezaţi şi unşi cu Sfântul Mir şi odată cu aceasta, deveniţi mădulare ale Bisericii, chiar dacă nu deplin închegate. De aceea nu se poate defini Biserica numai ca o comunitate euharistică, cum face teologul rus Nicolae Afanassieff şi nici numai ca un popor al lui Dumnezeu, constituit exclusiv prin Botez (protestanţii) ori prin Botez şi Confirmare (catolicii). Euharistia realizează încorporarea plenară a omului în Iisus Hristos, ca mădular al Trupului Său, începută prin Botez şi pecetluită prin Taina Ungerii cu Sfântul Mir. Ea realizează împreună-zidirea creştinilor în Iisus Hristos, Biserica, dar a acelora ce sunt botezaţi şi pecetluiţi de Iisus Hristos cu Duhul Lui. Prin urmare, Biserica este o comunitate sobornicească sacramentală. Şi este sacramentală pentru că ea este o comunitate euharistică. Căci dacă nu există Biserică, nu există comunitate sacramentală, în afara Comuniunii Euharistice, spre care se îndreaptă Botezul şi Mirungerea, şi de la care primesc putere ori sens toate celelalte Taine. Dar nici Sfânta Euharistie şi nici celelalte Sfinte Taine nu există fără ministerul sacramental al Episcopului şi nici în afara Bisericii. Nu se poate socoti că comuniunea strânsă în jurul episcopului care hirotoneşte pe preoţii ce săvârşesc Euharistia, este toată Biserica. Ci Biserica este comunitatea sacramentală universală. Deoarece aşa cum preoţii depind de episcop prin hirotonia lor, tot astfel şi episcopul depinde de totalitatea episcopatului Bisericii întregi, prin hirotonia şi comuniunea cu ea. Deci şi credincioşii îşi datorează bunurile spirituale primite, comuniunii cu Biserica întreagă. Prin Sfântul Duh dobândit în Taina Mirungerii sunt legaţi direct de tot episcopatul Bisericii, punându-se în relief că Duhul îi uneşte cu Biserica întreagă, şi că El este al Bisericii întregi. De aceea şi Sfânta Euharistie săvârşită de preoţi şi împărtăşită celor unşi cu Sfântul Mir, întemeiază nu numai o comunitate locală, ci comunitatea largă a Bisericii universale….

Comunitatea este închegată ecleziologic prin Sfânta Euharistie, dar Biserica nu este numai un rezultat al Euharistiei, al Tainelor, ci o condiţie a lor, ele fiind articulate în Iisus Hristos, prezent în Biserică prin Duhul Sfânt, ultimul criteriu al adevărului, căci după Sfântul Irineu de Lyon, „Unde este Biserică este şi duhul lui Dumnezeu iar unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este şi Biserica şi tot harul. La Duhul este adevărul”. Biserica şi Euharistia se întâlnesc în iubirea lui Iisus Hristos, ca expresie autentică iubirii intratrinitare. „Dumnezeu este iubire” (I Ioan IV, 8), iar credincioşii se împărtăşesc cu jertfa lui Iisus Hristos, ca expresie a iubirii prin care Iisus Hristos a „câştigat” Biserica Sa (Fapte XX, 28). Împărtaşindu-se de Iisus Hristos, ne împărtăşim şi de iubirea Lui, ca manifestare a iubirii Sfintei Treimi. Drept urmare, prin iubirea euharistică Biserica se manifestă ca o realizare a acestei iubiri în comuniunea membrilor ei. Sfânta Euharistie apare astfel ca o taină a iubirii ce mărturiseşte despre iubirea lui Dumnezeu pentru noi, prin jertfa Fiului Său pentru mântuirea noastră ; iar această mărturisire are, în acelaşi timp, şi semnificaţia unei chemări adresată nouă de a iubi pe Tatăl, prin Fiul şi prin mădularele Trupului al cărui Cap este Fiul, deci de a pune în lucrare iubirea noastră. În felul acesta Euharistia mărturiseşte despre iubire, chemand-o. Mărturia o face prin Iisus Hristos, iar chemarea este adresată tuturor credincioşilor şi cu deosebire celor rânduiţi prin hirotonie să oficieze Sfânta Euharistie. Anticiparea instituirii Preoţiei s-a făcut la instituirea Euharistiei, pentru că preotul este înainte de toate cel care are misiunea apostolică de a proclama: Cuvântul s-a făcut trup şi puterea Preoţească de a atesta: „Acesta este Însuşi Trupul şi Sângele Domnului”. Săvârşind Euharistia, nu „in persona Christi”, ci „in nomine Christi”, el transformă adunarea credincioşilor în sinaxa euharistică, manifestare plenară a Bisericii lui Dumnezeu, care a primit puterea de a adresa Tatălui Epicleza.

Concluzii

Sfânta Euharistie nu este numai mijlocul unirii noastre cu Iisus Hristos, ci şi scopul, ţelul şi dovada deplinei uniri cu El. La această deplină unire cu Iisus Hristos nu putem ajunge însă fără să fim una în mărturisirea credinţei celei adevărate. Aceasta se vede destul de clar în săvârşirea Sfintei Liturghii, în care înainte de a ne împărtaşi cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos, ne rugăm pentru ajungerea la unitatea de credinţă, zicând: „Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim. – Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită”, după care urmează Simbolul Credinţei. Nu putem lua parte la această comuniune euharistică dacă nu am ajuns mai întâi la unitatea de credinţă. Şirul de cereri înainte de împărtăşire se încheie cu cererea pentru realizarea unităţii de credinţă: „Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh, cerând…”.

Comuniunea euharistică implică deci, unitatea sau comuniunea credinţei întregi, convingerea că în Sfânta Euharistie ne împărtăşim cu însuşi Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul şi credinţa despre Biserică, ca unitate ontologică profundă a creştinilor cu Iisus Hristos şi întreolaltă în Iisus Hristos, datorită Sfântului Duh. Fără unitatea credinţei realizată mai întâi, nu poate avea loc comuniunea euharistică. Tendinţa manifestată în ultima vreme de unele cercuri ecumeniste, ce recomandă comuniunea chiar şi în lipsa unei unităţi de credinţă nu poate fi acceptată. Euharistia nu creează unitatea fără voia persoanelor, ci realizează aceasta, folosindu-se şi de acordul liber al credincioşilor, manifestat în mărturisirea aceleiaşi credinţe. Unitatea în credinţă pregăteşte pe credincios pentru comunitatea euharistică, iar aceasta întăreşte şi susţine unitatea în credinţă între una şi cealaltă, este o legătură şi un acord perfect căci, după mărturia Sfântului Irineu „învăţătura noastră este în acord cu Euharistia iar Euharistia la rândul ei întareşte învăţătura”. Intercomuniunea ce se urmăreşte şi se practică astăzi între diverse Biserici şi comunităţi ecleziale, altele decât Biserica Ortodoxă, este o comuniune euharistică lipsită de fundamentul credinţei, o „comuniune mai mult formală, sentimentală, intercreştină” şi într-un cuvânt, o „necomuniune”. Graba de a ajunge la unitatea euharistică, oricând şi oriunde nu face decât să minimalizeze valoarea Sfintei Euharistii. În schimb, Biserica Ortodoxă este numai pentru comuniunea euharistică reală obiectivă, care este precedată şi statornicită pe comuniunea plenară în credinţă, exprimată prin comuniunea deplină şi desăvârşită a iubirii. De aici exigenţa şi responsabilitatea Bisericii în istorie faţă de ereziile care sau rupt de misterul divin al Bisericii. Dogmele sale sunt în primul rând afirmaţii ce priveşte mântuirea omului, obiceiul lor este să elibereze chipul original al lui Iisus Hristos, adevărul, de distorsiunile unor erezii, pentru a ajuta comunitatea Bisericii să păstreze învăţătura corectă despre Domnul Hristos şi prin urmare viaţa ca prezenţă a lui Mântuitorului Iisus Hristos în Biserică.

Drd. Stelian Gomboş