Clipa care nicodată nu piere…

Sunt conştient că nemurirea e singura condiţie umană, că e mai firesc să vorbim cu sfinţii decât cu oamenii, că Maica Domnului îmi aduce respiraţia eshatonului şi că tot ceeea ce noi încercăm să scriem înseamnă o uşă deschisă spre cer!
Odată Părintele Nicodim Bujor ne-a vorbit celor ce eram lângă el astfel: „Ştiţi, noi ne vom vedea în cer!”
Apoi a repetat acest cuvânt, de care mă minunam la modul cel mai firesc, pentru ca toţi să ştim şi să credem că aşa va fi şi aşa ne este dat să fie tuturor celor ce niciodată nu ne pierdem nădejdea…
De atunci am speranţa că cerul ne ţine în braţe, că Dumnezeu va găsi o cale ca noi toţi să ajunge acolo. Prin iubire, prin suferinţă, sau prin milă! Important e însă că drumul este deschis, accesibil şi că vom ajunge!
Iubiţii mei!
Niciodată să nu vă pierdeţi speranţa!
Teologia înseamnă astăzi şi mâine într-un tot unitar!
Prin lacrimi înainte!
Vă ofer două poeme pentru clipa care nicodată nu piere…

INSPIR POEZIE, EXPIR POEZIE,
VĂ ROG DAŢI-MI PULSUL CEVA MAI ÎNCET,
ŞI CA ULTIMATUM AŞ VREA SĂ ÎMI FIE,
ILUZIA VECHE CĂ SCRIU PERMANENT.


NU AM ARGUMENTE ŞI CALDE IMPRESII,
COMPUN DIN IUBIRE, VISEZ CITITORI,
DAR VAI POEZIA ÎNSEAMNĂ COMPRESII,
PE STRUNGUL DURERII, PE CERUL CU NORI.


VĂ LAS DECI SĂ FACEŢI CE CREDEŢI CU MINE,
CĂ POATE E TIMPUL DE SOMN NESFÂRŞIT,
DAR DACĂ O DATĂ CITIND VA FOST BINE,
VĂ ROG SĂ MĂ CREDEŢI CĂ EU V-AM IUBIT!

 

Catalin Dumitrean