LOADING

Type to search

Clipa care nicodată nu piere…

Ortodoxie si traire

Clipa care nicodată nu piere…

Share








Sunt conştient că nemurirea e singura condiţie umană, că e mai firesc să vorbim cu sfinţii decât cu oamenii, că Maica Domnului îmi aduce respiraţia eshatonului şi că tot ceeea ce noi încercăm să scriem înseamnă o uşă deschisă spre cer!
Odată Părintele Nicodim Bujor ne-a vorbit celor ce eram lângă el astfel: “Ştiţi, noi ne vom vedea în cer!”
Apoi a repetat acest cuvânt, de care mă minunam la modul cel mai firesc, pentru ca toţi să ştim şi să credem că aşa va fi şi aşa ne este dat să fie tuturor celor ce niciodată nu ne pierdem nădejdea…
De atunci am speranţa că cerul ne ţine în braţe, că Dumnezeu va găsi o cale ca noi toţi să ajunge acolo. Prin iubire, prin suferinţă, sau prin milă! Important e însă că drumul este deschis, accesibil şi că vom ajunge!
Iubiţii mei!
Niciodată să nu vă pierdeţi speranţa!
Teologia înseamnă astăzi şi mâine într-un tot unitar!
Prin lacrimi înainte!
Vă ofer două poeme pentru clipa care nicodată nu piere…

Eshaton


Pe pietre păşesc către mâine,
Rucsacul mă arde şi geme,
Şi orele îmi par ca o pâine,
Şi-un înger cu mine se teme.

La stânga o cale mai simplă,
La dreapta un fel de redută,
Şi-o frunză îmi cade pe tâmplă,
Din cer sau din noaptea tăcută.

Aud un ierbar cum se roagă,
Luceferi îi ard umilinţa,
Şi viaţa îmi pare mai dragă,
Dar unde îmi e biruinţa?

Apăs cu un deget izvorul,
Adânc cu adâncă să se lege,
Din ochi mi se iscă fiorul,
Lumini din trecut să-mi dezlege.
  
Şi îngerul îmi spune o taină,
Un semn că e cerul aproape,
Dar iată lumini ard în toate,
Şi ele plutesc peste ape.



Fericiri


Ferice de plângeţi din jale,
Că mâine veţi sta lângă pace,
Cu lacrimi să ungeţi o cale,
Şi inima care vă tace.

Ferice de sunteţi blândeţe,
O ploaie de milă vă creşte
Această divină tandreţe,
Ce nici în urgii nu descreşte.

Ferice de cei ce îndură,
Insulta şi vorba amară,
Răspunsul cu bine la ură,
E lege senină şi rară.

Ferice de cel ce oferă,
Un zâmbet, o vorbă, o floare,
Şi-alungă o tristă himeră,
Din rana adâncă ce doare.

Ferice de cel ce iubeşte,
Din el izvorăşte un soare,
Pe cerul ce mult străluceşte,
Cu lacrimi culese din mare.



 P. S. multumesc pentru lectură…

 



INSPIR POEZIE, EXPIR POEZIE,
VĂ ROG DAŢI-MI PULSUL CEVA MAI ÎNCET,
ŞI CA ULTIMATUM AŞ VREA SĂ ÎMI FIE,
ILUZIA VECHE CĂ SCRIU PERMANENT.


NU AM ARGUMENTE ŞI CALDE IMPRESII,
COMPUN DIN IUBIRE, VISEZ CITITORI,
DAR VAI POEZIA ÎNSEAMNĂ COMPRESII,
PE STRUNGUL DURERII, PE CERUL CU NORI.


VĂ LAS DECI SĂ FACEŢI CE CREDEŢI CU MINE,
CĂ POATE E TIMPUL DE SOMN NESFÂRŞIT,
DAR DACĂ O DATĂ CITIND VA FOST BINE,
VĂ ROG SĂ MĂ CREDEŢI CĂ EU V-AM IUBIT!

 

Catalin Dumitrean

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *