LOADING

Type to search

Eşti în Mormânt şi totuşi eşti Viu

Ortodoxie si traire

Eşti în Mormânt şi totuşi eşti Viu

Share

Era Vinerea Mare şi, între slujba din zori, când Sfântul Epitaf este adus din altar, pe capul a doi preoţi, pentru a fi aşezat pe masa „trecerii” şi slujba de seară a Prohodului, ceasurile erau prea multe şi am simţit nevoia să mă rog. Dar cum să mă rog, când Iisus este în Mormânt?! Va veni Duhul Său, la întâlnirea noastră de iubire, ca de obicei?! O mare tristeţe, a posibilei Sale absenţe m-a cuprins.
Doamne, Tu nu ştii că eu nu pot sta fără Tine nici măcar o zi?! Lasă-mă să cobor cu Tine în iad, să mă ţin de coada Ta, ca un copil de care nu poţi să scapi. Oricum, vreau să Te rog pentru cineva de acolo, pentru prietena mea care s-a sinucis.
Era bună şi blândă ca un miel, nu era pentru lumea aceasta. Celor de lângă ea li se părea că le tot stă în cale şi atunci o striveau, o călcau neatenţi în picioare. La un moment dat, a făcut un cancer. După operaţie, am reluat corespondenţa cu ea, ca în adolescenţă, când ne împărtăşeam „secrete”. Voiam să trezesc în ea un timp al bucuriei, fiindcă odată mi-a mărturisit: „ Am făcut boala asta, de cât mi-am dorit moartea”. Era medic, dar până şi profesia o dezamăgise. Greşise două diagnostice şi pacienţii muriseră. N-a mai putut continua, căci soţul îi spunea mereu: „ Nu te-ai convins? Nu eşti bună de nimic.”

Târziu, la câţiva ani după moartea sa, în Convorbirile Trinitas, am auzit un coleg al ei, mărturisind cu smerenie: „Orice medic are un cimitir în spate. Dacă nu mă împrieteneam cu preotul de spital, greu mi-ar fi fost să-l duc. El m-a convins că Voia Domnului trece dincolo de competenţele noastre. Oricum, El ne vede sufletul şi strădania de a ne salva pacienţii. Dar decizia finală asupra vieţii bolnavului îi aparţine numai Lui. Alteori, când obţinem o vindecare nesperată, ne grăbim să facem comunicări academice, să ne împăunăm cu ştiinţa noastră… Când ar trebui să consemnăm simplu, în protocol: a fost o minune dumnezeiască.” Şi viaţa este plină de ele.
Prietena mea s-a vindecat de cancer. A început să studieze medicinile alternative. Eu copiam rugăciuni pentru ea. Acum, Tu Doamne, erai secretul meu şi nu mă săturam să i-L povestesc. Când soţul ei a descoperit „cu ce ne ocupăm”, i-a interzis corespondenţa cu mine. „ Eşti om de ştiinţă, ce-s prostiile astea? Vrei să-mi găsesc o altă femeie, cu care să am ce vorbi?!”
Ea nu mi-a mai scris. Între două trenuri, mi-a spus cum stăteau lucrurile. Eu i-am strecurat acatistul Sfântului Vasile cel Mare. Mai ales că moaştele lui, mandibula, se aflau chiar în oraşul ei. Du-te la „Trei Ierarhi”, nu te mai lăsa distrusă de rude, îi spun. Şi ce-i cu peruca asta roşie? Ai făcut cobalturi?!

Nu, dar trebuie să fiu mai sexi. Ştii, el are o prietenă nouă…
N-am fost în stare să-mi salvez prietena de iad, n-am reuşit s-o aduc la Tine, Doamne… Şi nu numai pe ea, ci ori de câte ori am încercat să convertesc un suflet pierdut, n-am fost bună de vreo treabă.
Prietena mea doctoriţă a pierdut doar doi pacienţi, eu i-am pierdut „pe toţi”. Căci Tu eşti inima mea, iubirea mea, deci asta mi-e, de fapt, meseria…
Acum, în Vinerea Mare, când nu Te mai găsesc, ca să mă rog Ţie, ştiu ce a fost iadul prietenei mele. De aceea, prefer să merg cu Tine în iad, decât să Te pierd, fie şi preţ de o zi, când toate Liturghiile tac.
Citesc în Evdokimov, Teologia Icoanei: În Dumnezeu, „toate antinomiile lumii sfârşesc prin a se risipi ca aburii, în azurul veşniciei”.
Înţeleg atunci că în Tine, Doamne, poate coexista şi suprema antinomie: moarte/Viaţă. Eşti în Mormânt şi totuşi eşti Viu. Deci chiar şi azi, în Vinerea Mare, mă pot ruga Ţie, cât e ziua de lungă…

 

Elena Frandes

 

sursa foto: doxologia.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *