LOADING

Type to search

Eşuatul

Ortodoxie si traire

Eşuatul

Share
Doamne, câte seminţe ale iubirii Tale arunci în lume, câtă risipă de Viaţă! Uneori, ele ating făpturi care trăiesc în păcate de moarte, pentru că nu Te cunosc. Un timp, cât Atlantida lor se scufundă, vocea le sună melodios şi stârnesc compasiune. Tonul de jurnal al unui om părăsit în mijlocul unui mare dezastru impresionează pe oricine. Unul îl sfătuieşte cum să spele o farfurie fără apă, altul îi reaminteşte o rugăciune din copilărie. Ce poţi face, decât să le traduci, în limbajul lor raţional, de făpturi eficiente, ceea ce îngerul lor le spune, la urechea închisă cu lespedea unei scheme de viaţă, la care nici prin cap nu le dă să renunţe?!
Eşuatul preferă să converseze mai mult şi prietenos cu cel care îi recomandă să folosească un plastic ca să-şi acopere vasele, pentru a nu le mai spăla, dar îl pune cu brutalitate la punct pe cel cu rugăciunea:
– Hai să nu amestecăm legendele cu realitatea.
Uneori, Adrian, când realitatea nu mai răspunde legilor ştiute, legendele îţi pot oferi arhetipuri ale supravieţuirii, pe care e păcat să le dispreţuieşti. O femeie care a terminat politehnica, avea acelaşi mod de gândire strict raţional ca şi tine. Copilul autist cu care s-a trezit in braţe într-o zi i-a scufundat şi ei o Atlantidă. Fetiţa i s-a vindecat prin sfânta împărtăşanie, administrată de un preot plin de iubire. Ea foloseşte în continuare emisfera cerebrală raţională, dar şi pe cea contemplativă, a legendelor şi rugăciunii. De atunci, viaţa ei merge cu două motoare.
Îţi dorim tot binele, Adrian Dobroiu! Aeronava salvatoare, care te va readuce în ţară a sosit la Tokio.
.- Ce încercam totuşi să spun e că în mod normal, pe timp de „pace”, folosim foarte multă apă pentru spălat vasele când de fapt putem face multă economie.
Asta este ceea ce are el de propovăduit, după o asemenea încercare.
Doamne, din nou m-ai smerit, căci nu pot aduce un singur om la Tine. Doar îi tulbur din rugăciune pe aleşii Tăi.
Când te atingi de un necredincios, pe care încerci să-l aduci la Hristos, înţelegi că violenţa cu care te respinge nu este a lui, ci a celui în a cărui stăpânire este. Prin această simplă privire, aruncată în hăul fără fund al celui întunecat, sufletul mi se pustieşte de orice bucurie. Ce mi-a trebuit, de ce m-am amestecat în viaţa lui?! E ca şi cum aş fi încercat să fac un exorcism, când nu am investire pentru asta. Nu sunt pregătită pentru martiriul propovăduirii credinţei în lumea celor care nu-L cunosc pe Hristos. Iartă-mi, Doamne, mândria de-a fi crezut că pot.
Neatingerea de lumea acelora o practic demult. Cât mai puţine jurnale de ştiri, filme doar dacă merită, cărţile îmi ajung… Strădania de a-i înconjura pe departe pe cei care înjură sau vorbesc prea tare, ca să-mi pot păstra rugăciunea, asta-i tot ce pot face, Doamne, ca să nu Te pierd. Am picat examenul la Apostolia faptei. Dă-mi înapoi rugăciunea, căci şi ea mi s-a tulburat; de către un om cu care s-a făptuit minunea de-a fi fost salvat, iar el L-a scuipat în faţă pe Salvator.
Citesc pe situl lui Pater Mihail un comentariu care mă consolează:
„Singurul lucru de care ar trebui să ne temem nu sunt calamităţile naturale, ci numai să nu murim nepocăiţi de păcatele noastre. Moartea este singurul lucru cert din această viaţă. Ce importanţă are dacă vine la cutremur, sau la înec, sau în condiţii naturale?! Important e ca sufletul să fie pregătit de moarte, care nu ştim cum şi nici când vine. Dacă noi nu ne vom plânge păcatele, nimeni, niciodată nu va face asta în locul nostru. ”
Autorul nu are nume, este probabil un monah. Îmi propun să învăţ de la el neatingerea de această lume. Ca să pot realiza într-o zi Neatinsul.
Elena Frandeş

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *