Glasul Cuvântului

O mamă cu pruncul în braţe străbătea pustia căutând un loc în care să se ascundă.

Era prigoană mare în ţara lui Irod căci tiranul hotărâse să-i piardă pe toţi copiii de parte bărbătească “de doi ani şi mai în jos”ca să-L omoare astfel şi pe Iisus.

Auzind preotul Zaharia de năpasta ce se abătuse asupra poporului şi-a trimis soţia cu pruncul Ioan în munţii Galileii ca să li se piardă urma până când va fi trecut urgia.

Elisabeta rătăcea printre stânci urcând şi coborând colinele golaşe având în minte un singur gând:să-şi salveze fiul.

Ea ,cea socotită stearpă primise la vremea bătrâneţelor în pântece şi născuse pruncul acesta prin  care Dumnezeu i-a ridicat ocara dintre oameni.

Îl auzise pe Zaharia proorocind despre prunc,fusese martoră la multe minuni şi semne ale proniei divine de aceea pe lângă datoria de mamă care o îndemna să-şi lase rosturile casei şi să fugă unde o vedea cu ochii ca să-l apere de nebunia lui Irod simţea că ceva mult mai puternic decât voinţa proprie o călăuzeşte prin pustiu.

Când a aflat vestea că va avea fiu,Zaharia ,mai marele preoţilor s-a îndoit în sine de parcă ar fi respins darul pe care atâta amar de ani îl aşteptase căci era bărtrân şi ceea ce îi binevestea Îngerul întrecea rânduiala firii.

Pentru aceasta va rămâne mut până la naşterea pruncului ca să se arate prin el milostivirea Lui Dumnezeu pentru cei bineplăcuţi Lui.

Nouă luni de zile s-a rugat Zaharia fără glas pentru greşelile lui şi ale poporului.

Va descoperi apoi voia Domnului proorocind despre Ioan: ”Şi tu, pruncule, Prooroc al Celui Preaînalt te vei chema căci vei merge înaintea feţei Domnului ca să găteşti calea Lui.

Să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii spre iertarea păcatelor lui prin bunătatea milei Dumnezeului nostru”.

În timp ce pruncul Ioan stătea lângă blânda Elisabeta în peştera din munţi tatăl său, preotul era omorât în Templu pentru că a cutezat să mărturisească despre Pururea Fecioria Maicii Domnului.

Prin descoperire dumnezeiască el a înţeles că începuse lucrarea de mântuire a neamului omenesc.

Ioan – glasul Cuvântului şi Iisus – Cuvântul s-au întâlnit în casa lui Zaharia unde Fecioara –mamă venise să-şi petreacă primele luni de sarcină.

Dumnezeu şi rob aplecaţi, unul spre închinare , Celălalt spre Pogorământ. Se vor regăsi mai târziu, peste ani la vârsta bărbatului desăvârşit lângă apa Iordanului unde Ioan Îl va arăta lumii pe “mielul care ridică păcatele lumii”.

Sfânta Tradiţie ne spune cum a vieţuit Ioan copil de doi ani după mutarea mamei sale la cele veşnice.

Nu se putea ca Dumnezeu să-l uite pe Înaintemergătorul de aceea trimite la el Îngerul ca să-l hrănească şi să-l ocrotească în numele Lui, el însuşi fiind înger în trup prin viaţa plină de curăţie pe care a dus-o.

N-a mâncat carne,n-a băut băutură ameţitoare şi totuşi n-a fost primit de ai lui ba încă îl bănuiau că are demon pentru că nu se înfruptă din cele jertfite. Ioan a fost “cel mai mare om născut din femeie”, ascet şi fierbinte rugător.

Când pentru el s-a plinit vremea a ieşit la apa Iordanului şi a pregătit poporul care aştepta venirea Lui Mesia.

Singur în faţa unui destin uriaş,ultimul dintre proorocii Legii vechi a înflorit pustiul şi a fost oaia cea bună care a făcut voia Tatălui până la moarte.

A predicat pocăinţa îndreptând pe mulţi dintre cei “gârbovi” şi “şchiopi”.

De unde ştia măsura păcatelor dacă toată viaţa şi-a petrecut-o în singurătate asceză şi rugăciune?

De unde îi veneau şi vorbele aspre cu care îi certa pe cei care se numeau învăţători de Lege dar n-o respectau?

Prooroc a fost trimis în lume şi aşa l-au cunoscut cei care veneau la el să se boteze şi le spunea: ”Eu vă botez cu apă dar vine după mine Cel care vă va boteza cu Duh Sfânt” .

Dar şi Apostol pentru neamurile care prin el aveau să-L cunoască pe Hristos. Personal n-a cunoscut păcatul dar punând în opoziţie Adevărul ilustrat în revelaţia Scripturii cu ceea ce auzea şi vedea în popor a luptat pentru stârpirea lui. Căci nimic nu-l îndepărtează pe om mai mult de Dumnezeu cum o face neascultarea care este pricina tuturor relelor. Aşa a ajuns şi în faţa lui Irod ,fiul celui care umbla să-l omoare, căruia îi vădea acum toate călcările de poruncă dumnezeiască şi pe care îl mustra public deoarece prin faptele lui de ruşine constituia un exemplu rău pentru popor.

Numele şi pomenirea Sfântului Ioan Botezătorul ne este foarte dragă nouă creştinilor ortodocşi.

Naşterea lui numită în popor Drăgaica este una din sărbătorile în care ne amintim de pruncia lui minunată şi de faptul că oriunde am trăi Dumnezeu este cu noi ,ne apără şi ne hrăneşte. În amintirea lui femeile împart primele fructe ,pârgă a bunătăţii harului dumnezeiesc aşa cum şi Ioan a fost – pârgă în via Domnului.

Tudora Luca