Greseala ne instraineaza

Daca avem tot ce ne-am dorit, tot nu suntem realizati. Parca ne lipseste acel ceva care face diferenta. Gonind dupa bani, uitam de noi, de copii, de divinitate. Suntem intr-o alergare obositoare. Nu suntem fericiti in acest maraton. Uitand de simplitate, ne complicam cu griji multe.

„Ne instrainam prin greseli unii de altii”, ne aminteste parinteste IPS Bartolomeu Anania intr-o explicare a pildei fiului risipitor. Si totusi, „sa nu disperam”, ne incurajeaza ierarhul, „sa ne aducem aminte ca Tatal ne asteapta”. Unde se termina instrainarea si unde incepe aducerea-aminte? In „postul trezviei” si in speranta ferma ca „exista o cale de intoarcere”. Intre noi, intunecatii, si Parintele luminii „nu mai exista nici o stavila”, trebuie doar sa vrem. Sa ne dorim sa nu mai fim straini de iubire, sa ne aducem aminte de Casa.

Drumul spre Casa este unul initiatic. Suntem testati daca suntem crestini conjuncturali sau autentici. Lacrimile noastre ne pot apropia de mantuire. Rabdarea suferintei e o virtute indispensabila.

Scoala crestinismului nu se inchide niciodata din cauza viscolului luciferic. Mereu avem de invatat, de inaintat catre varful Scarii. Rabi ne invata modelul Sau, ne spune cuvintele Imparatiei Sale. Instrainarea nu e bilaterala: doar noi ne indepartam de Tinta, niciodata Invatatorul. Iar cand ne amintim de Cer, bucurie mare se face intre ingeri.

Important e ca nu exista obstacol intre noi si Cer decat vointa noastra. Alta stavila nu exista. Acest optimism mesianic este specific poporului Invierii. Confruntat cu boala, saracia si moartea, Noul Israel asteapta Imparatia.

Marius Matei