LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

La Multi Ani, parinte Nicodim Bujor!

Share
 
Pe pământ ar fi împlinit azi, 96 de ani.
Părintele Nicodim Bujor este omul, călugărul, sfântul căruia i s-a arătat cu mandat divin însuşi Sfântul Calinic de la Cernica, dăruindu-i misiunea de a vesti că trupul său este neputrezit. Părintele Nicodim, un „copil” blând, ascultător, deşi chinuit de „duhul vremilor” ateist pentru exuberanţa smereniei sale, a fost nevoit după acea mare minune a descoperirii şi consacrării Sfintelor Moaşte a Sfântului Calinic de la Cernica să se retragă într-o „pustnicie” cu totul şi cu totul aparte, într-o casă de la Ploieşti unde o credincioasă cu numele Mia i-a oferit găzduire, îngrijire şi hrană.
Acolo l-am cunoscut. Un văzător cu duhul, care îşi ascundea tainele şi ne făcea să credem în eternitatea noastră. Părintele Petru Vamvulescu trecuse de multe ori pe la dânsul mai înainte ca eu să-l cunosc pe părintele. Mi-a vorbit în prealabil mult de dânsul. Şi iată că pronia divină a rânduit să îl cunosc şi să mă împărtăşesc de daruri minunate.

X

Ce întâlnire frumoasă şi emoţionantă. O palmă coboară pe faţa sfântului şi acesta se umple de duioşie. Apoi acele raze de lumină, care erau binecuvântările sale făcute cu candoare serafică pe creştetul capului: Să aveţi, duhul înţelepciunii, duhul curajului, duhul bucuriei, duhul bărbăţiei etc.
L-am întrebat:
– Părinte Nicodim sunteţi autorul Acatistului Sfântului Calinic. Cum a fost atunci?
– După ce Sfântul mi s-a arătat am scris acatistul. A fost ales acesta deşi mai erau scrise vreo două. Unul aparţinea lui Bartolomeu Anania, iar altul scris de o cucoană, nu-mi aduc aminte exact cum o chema. Patriarhul l-a citit pe al meu şi a pus rezoluţia.
– Acatistul l-aţi scris desigur inspirat de Dumnezeu?
– Primul icos mi-a a fost dictat de însuşi Sfântul Grigorie de Nazians. Vreau să vă spun că pe mine m-a învăţat să predic Sfântul Ioan Gură de Aur!
-Dar Sfântului Calinic i-a plăcut ce i-aţi scris?
– A citit acatisul chiar în chilia mea, lângă pat. În genunchi şi în lacrimi…
Ascultam calm cuvintele părintelui şi mi se păreau mai fireşti decât orice adevăr rostit pe pământ.

X
Altă dată i-am dăruit o carte cu poezii scrise de mine şi întitulată la „Sfat cu Îngerul”. După ce i-m citit o poezie a aplaudat şi ca de obicei în bunătatea sa absolută mi-a dat nota 10. I-am pus firesc întrebarea:
          Aţi vorbit de multe ori cu îngerul păzitor?
          Când eram în spital bolnav grav a venit de două ori la mine. A fost acolo şi Sfântul Spiridon.
          Dar Maica Domnului?
          În fiecare noapte până la ora 3 mă rog şi mă gândesc la ea. Mai vine pe la mine şi mă  mai atinge cu blândeţe pe spate, acolo unde am durerile cele mari, ca să le alineze. Maicii Domnului i s-a dat acum guvernarea lumii. Vreau să vă spun o vorbă pentru voi, orice problemă de algebră lumească  o rezolvaţi cu Maica Domnului! Pe ea să o chemaţi şi să o ascultaţi!
Părintele Nicodim
Limpede lumină, pe o frunte albă,
Un sărut coboară, cald şi bun la gust,
Sfântul glăsuieşte: Este întâia oară,
Când primesc sărutul ca un dulce must!
Ochii lăcrimează, un albastru veşnic,
Răsculând trecutul zilelor de foc,
Sfântul glăsuieşte: Sunt un dar edenic,
Chezăşia blândă plină de soroc!
Pace peste doruri, viaţă şi lumină,
Întrebări mirate, ce să fac mai mult,
Sfântul glăsuieşte: Să împarţi lumină!
Şi din umilinţă cu folos s-asculţi!
Rugăciuni oftează, îngerii suspină,
Fericirea şede ca un miez în fruct,
Sfântul glăsuieşte: Ce Lumină Lină
Noi în veşnicie vom vorbi mai mult!
Binecuvântare, Duhul bucuriei,
Duhul bărbăţiei, Duhul înţelept,
Sfântul glăsuieşte: Duhul armoniei,

Am plecat spre ceruri, să veniţi, vă aştept!

 

Catalin Dumitrean

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *