LOADING

Type to search

Sf. Serafim din Sarov pururea sub ocrotirea Maicii Domnului

Ortodoxie si traire

Sf. Serafim din Sarov pururea sub ocrotirea Maicii Domnului

Share

Despre acest mare cuvios al lui Dumnezeu s-a scris foarte mult. În aceste câteva rânduri ne-am propus numai să amintim pe scurt acele întâmplări minunate care arată grija pe care Maica Domnului a purtat-o Sfântului Serafim ca răspuns la rugăciunile şi evlavia lui.

Sfântul Serafim de Sarov s-a născut la 19 iulie 1759 în oraşul Kursk din Rusia, primind la bo­tez numele de Prohor. Părinţii săi, Isi­dor şi Agatia Moşnin, erau oameni în­stă­riţi, însă evlavioşi şi foarte milos­tivi. Rămas orfan de tată la 3 ani, mi­cuţul Prohor a fost cres­­cut de mama sa. Încă din copilărie s-a bucurat de vădita ocrotire a Maicii Domnului.
La şapte ani, din neatenţie, a căzut din turnul clopotniţă al ca­te­dralei (închinate icoanei Maicii Domnului din Kazan) din oraş. Oricine s-ar fi zdrobit că­zând de la o asemenea înălţi­me, însă el nu a păţit absolut nimic.
Altă dată, pe la zece ani, s-a îmbolnăvit greu, încât nimeni nu mai spera în însănăto­şirea lui. Maica Domnului i s-a arătat în vis, făgăduindu-i că îl va tămădui. Aşa s-a şi întâmplat. Scoţându-se în procesiune pentru secetă icoana Maicii Domnului şi începând îndată ploaie mare, alaiul a trebuit să scurte­ze drumul şi să treceacă prin curtea familiei Moşnin. Atunci mama a scos copilul şi s-a trecut cu icoana peste el. După aceasta s-a făcut perfect sănătos.
Cu cât trecea timpul, cu atât se dovedea mai mult că tânărul Prohor nu era pentru lu­mea aceasta. La 17 ani, primind binecuvân­ta­rea mamei, care i-a dăruit şi o cruce de care sfântul nu s-a despărţit niciodată, el a plecat să îmbrăţişeze viaţa mo­na­hală la La­vra Pecerska de la Kiev. După o vreme, în­dru­mat de Părintele Dositei din pustia Kita­ev, a mers să îşi petreacă restul vieţii în Mâ­năs­tirea Sarovului. În ajunul Intrării în Bi­se­ri­că a Maicii Domnului, pe 20 noiembrie 1778, tânărul Prohor a intrat în Mânăstirea Sa­ro­vului. Aici a petrecut în ascultare şi felu­ri­te nevoinţe, ceea ce i-a atras mai mare dra­goste şi respect din partea celorlalţi părinţi.
În 1780, cuviosul s-a îmbolnăvit rău, ză­când la pat cu tot trupul umflat. Fără să câr­tească a răbdat această suferinţă vreme de trei ani. El nu a acceptat să fie chemat vreun doctor, însă a cerut să fie împărtăşit cu Sfin­tele Taine. Întreaga obşte a făcut priveghere de toată noaptea, urmată de Sfânta Liturghie. După ce s-a împărtăşit, cuviosului i s-a arătat însăşi Maica Domnului însoţită de Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan. Arătând către el, Maica Domnului a zis: “Acesta este din neamul nostru”, apoi, pu­nând prea sfântă mâna sa pe capul lui, îndată în partea dreaptă a trupului lui s-a făcut o deschizătură, pe unde s-a scurs toată materia care-i umplea trupul. La scurt timp s-a vindecat întru totul, însă cicatricea a rămas spre mărturie şi era atât de adâncă încât ucenicul Sfânului Serafim îşi aminteşte că în ea îi încăpea pumnul mâinii. Pe locul minunatei arătări a Maicii Domnului părinţii au ridicat o biseri­că unde Sfântul Serafim s-a împărtăşit mai întotdeauna cu Sfintele Taine, până la sfârşitul vieţii.
După opt ani petrecuţi ca frate, Prohor s-a învrednicit a primi chipul îngeresc, primind nu­mele de Serafim, iar un an mai târziu a fost fă­cut ierodiacon. În 1793, la 35 de ani, a fost ie­ro­tonit ieromonah. Curând după aceasta, îm­plinind 16 ani de mânăstire, cu binecuvân­ta­rea bătrânului său, egumenul Pahomie, Sfân­tul Serafim s-a retras la pustie, într-o chiliuţă din desişul pădurii, aflată pe malul râului Sarov­ka, la câţiva kilometri de mânăstire. Aici şi-a fă­­cut o grădină de zarzavat şi a adus doi stupi, iar ziua şi-o petrecea muncind,  în ru­gă­ciune ne­­în­cetată şi citind Noul Testament cu precă­de­re Sfintele Evanghelii. Nu neglija nici cele 7 laude, metaniile şi alte nevoinţe. După cum chiar el a mărturisit unui ucenic al său, obiş­nu­­ia să plece din chilia sa seara şi, pe o piatră anu­­me, priveghea toată noap­tea în rugă­ciu­ne, iar dimineaţa se întorcea la chilie şi pri­ve­ghea pe o altă piatră, toată ziua. Această ne­vo­inţă a ţi­­nut-o sfântul vreme de o mie de zile şi o mie de nopţi.
În anul 1804, într-o noap­te, trei tâlhari, crezând că Sfântul primeşte bani de la oa­meni, au gândit să-l prade. Deşi era în putere (46 de ani) şi ar fi putut opune rezisten­ţă, Sfântul Sera­fim şi-a în­crucişat mâinile pe piept şi le-a zis: „Faceţi ce vreţi”, iar tâl­harii l-au bătut, lăsându-l abia viu. Nu au găsit decât o iconiţă şi nişte cartofi. Sfântul a fost aflat a doua zi, plin de sânge, de nişte părinţi, care l-au dus la mânăs­tire. Acolo a refuzat ajutorul doctorilor şi Maica Domnului i s-a arătat şi l-a vindecat întocmai cum o mai făcuse odi­nioară.
În sfârşit, când Sfântul Serafim a luat în gri­jă mânăstirea de maici Diveevo, el măr­tu­­risea: „Nici o piatră nu s-a pus în Diveevo fără voia Maicii Domnului şi nu s-a primit vreo soră în mânăstire, nici nu s-a pus vreo rân­duială, fără consimţământul ei”. Pe calea pe care a păşit Maica Domnului, Sfântul Se­ra­fim a pus să se sape şanţ, ce stă mărturie până astăzi, închipu­ind urmele paşilor Maicii Dom­nului.
În data de 2 ianuarie 1833, Sfântul Se­ra­fim de Sa­rov a fost aflat adormit întru Dom­nul în chi­lia sa, la rugă­ciune, în ge­nunchi, cu mâinile încrucişate pe piept în faţa icoanei Maicii Domnului…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *